Aurel Olarean
Aurel Olarean

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.6/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Aurel Olărean - intervenţie intitulată "Împotriva demagogiei unor deputaţi PSD în teritoriu";

Domnul Aurel Olărean:

Declaraţia mea politică se intitulează "Împotriva demagogiei unor deputaţi PSD în teritoriu''

Prezenta declaraţie politică se referă la acţiunile şi activitatea vădit demagogică, lipsită de realism politic, îndreptată împotriva imaginii Guvernului şi a Parlamentului României de către deputatul PSD Eugen Bejinariu. Prezent în cadrul emisiunii "Stop-cadru Rădăuţean'', difuzată săptămânal de către firma de cablul Electron M.Bit, deputatul PSD Bejinariu a criticat activitatea parlamentarilor Alianţei D.A. a căror activitate, în versiunea sa, nu ar corespunde interesului naţional. Aceste acţiuni reflectă demagogia aleşilor PSD în Parlament, a căror grijă faţă de cetăţenii cu venituri modeste a reprezentat doar o strategie electorală, dovadă fiind recentele dezvăluiri din presa centrală a adevăratelor conexiuni ale liderilor PSD, care ne oferă o cu totul altă imagine asupra preocupărilor fostului partid de guvernământ. Deputatul Eugen Bejinariu este mai rar prezent în teritoriu, fiind probabil familiarizat mai mult cu problemele care ţin de administrarea Capitalei, decât de identificarea unor soluţii pentru rezolvarea sesizărilor cetăţenilor judeţului Suceava, rămase de la guvernarea din perioada 2000-2004. Prin urmare, declaraţia noastră se doreşte a fi un semnal clar îndreptat împotriva unor parlamentari PSD de Suceava, a căror activitate se rezumă - în teritoriu - doar la prezentarea deformată a realizărilor Guvernului şi a parlamentarilor aparţinând coaliţiei aflate la guvernare.

Suntem interesaţi de prezentarea exactă a activitaţii şi conexiunilor pe care familia Eugen Bejinariu le-a avut - conform informaţiilor din mass media - cu familia Adrian Năstase, întrucât activitatea unui parlamentar trebuie cunoscută corect de către alegătorii din judeţul Suceava. Credem că se impune asumarea responsabilităţii de către cei aleşi ai PSD pentru informarea corectă a electoratului cu privire la realizările actualei coaliţii guvernamentale, cu atât mai mult cu cât acestea sunt în beneficiul tuturor cetăţenilor, indiferent de culoarea lor politică.