Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

Sfârşitul lunii octombrie coincide cu strângerea roadelor de pe câmp, cu pregătirea viitoarelor recolte. Ca deputat de Argeş, am străbătut, mai cu seamă, localităţile din sud, acolo unde porumbul se cultivă pe mari suprafeţe. Locuitorii satelor, sprijiniţi şi de rudele de pe la oraşe culeg cu sârg bruma de recoltă, o încarcă în căruţe şi apoi o depozitează în hambarele proprii. Ce producţie a obţinut, ce randament a dat solul la unitatea de suprafaţă nu ştie nimeni. Totul se măsoară din ochi. Oamenii locului sunt mulţumiţi dacă adună în curtea casei atât porumb cât să le ajungă pentru traiul lor zilnic, pentru a creşte un porc şi câteva păsări. De asemenea, fiecare cultivator îşi sortează cu grijă o cantitate de porumb care să-i asigure sămânţa pentru noua recoltă. Din cauza preţurilor ridicate, a lipsei sprijinului financiar din partea statului, majoritatea producătorilor agricoli nu mai apelează la unităţile specializate în tratarea seminţelor. Şi astfel se practică o agricultură fără a se mai ţine cont de tehnologii avansate, de folosirea de soiuri de calitate superioară, soiuri tratate cum se cuvine, în funcţie de zona în care se cultivă.

Ici, colo, câte un tractor sau un plug tras de cai, întorc brazda pentru recolta viitoare de grâu. Şi pentru această cultură, tehnologiile aplicate altădată au fost date uitării. Se ară, se pregăteşte solul şi se însămânţează atunci când omul-ţăranul are puterea economică necesară înfiinţării unei asemenea culturi. Spuneam forţa economică necesară, deoarece pentru cultivarea unui hectar de grâu, aşa cum scrie la carte, ţăranul are nevoie de circa 15 milioane de lei, iar producţia obţinută, dacă este valorificată la preţurile practicate de actualii guvernanţi, nu se ridică nici la 10 milioane. De unde să dispună un ţăran de aceşti bani, dacă nu este ajutat de statul român. Iată de ce, an de an, rămân suprafeţe întinse de pământ nelucrat. Nici până acum, ministrul de resort nu a dat publicităţii o situaţie la zi a lucrărilor din campania agricolă de toamnă (recoltări şi însămânţări), în schimb aflăm din mass-media că demnitarii acestui minister se laudă că au dus agricultura României în Europa, că au reformat satul românesc.

Dacă reforma satului românesc înseamnă ca ţăranul să-şi vândă suprafeţele de teren străinilor cu sume din ce în ce mai modice, înseamnă că suntem pe un drum care nu face cinste actualei guvernări. Ceea ce trebuie să dea de gândit demnitarilor de rang înalt de la noi este faptul că în Franţa, de exemplu, un hectar de pământ se vinde cu 15.000 de euro, iar la noi, în Argeş, îl găseşti şi cu două sute de euro! Aşa cum ministrul agriculturii nu scapă ocazia în a evoca modul de apreciat în care a fost gestionată gripa aviară (o firmă de apartament a ajuns în topul firmelor private după ce a contribuit la combaterea gripei aviare), tot aşa, dacă nu mai bine, ar trebui să se laude cu gestionarea agriculturii româneşti, în general.