Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Relu Fenechiu - declaraţie politică: "Partidul Democrat - campionul ipocriziei în politică";

 

Domnul Relu Fenechiu:

"Partidul Democrat - campionul ipocriziei în politică"

După ce săptămâna trecută a luat cu brio examenul de penibilitate, prin susţinerea celei mai penibile moţiuni de cenzură din istoria parlamentarismului românesc, Partidul Democrat recidivează, promovând două moţiuni simple.

De această dată, liderii Partidului Democrat - mă refer numai la aceştia, nu şi la simplii membri sau simpatizanţi, care nu au nici o vină pentru căderea în ridicol a celor care îi conduc - demonstrează fără drept de apel că sunt campionii ipocriziei. În cele două moţiuni, se solicită ferm demiterea miniştrilor sănătăţii şi agriculturii. Liderii Partidului Democrat uită cu desăvârşire că numai cu foarte puţine luni în urmă, încercau să convingă pe toate canalele media, că în situaţia în care o moţiune simplă prin care se cere demiterea unui ministru este adoptată, acesta nu trebuie să-şi părăsească postul. A fost cazul ex-ministrului justiţiei, Monica Macovei.

Domnii deputaţi din Partidul Democrat au uitat şi de gestul elegant al premierului Tăriceanu, care, la vremea respectivă a solicitat un punct de vedere al Curţii Constituţionale, pentru a demonstra în faţa unei majorităţi clare parlamentare că ministrul nu trebuie demis în urma adoptării unei moţiuni simple. Ţinând cont de acest aspect, pot afirma fără echivoc că prin solicitarea demiterii celor doi miniştri, Partidul Democrat intră în coliziune şi cu autoritatea de lucru judecat a Curţii Constituţionale. Ceea ce spune totul despre modul în care înţelege să facă politică acest partid. Adică "ce este valabil pentru mine, nu este valabil şi pentru alţii". Modul în care acţionează parlamentarii Partidului Democrat contribuie, în ultimă instanţă, şi la creşterea deficitului de imagine a Legislativului. Din păcate, nu am remarcat vreo reacţie a observatorilor politici privind dispreţul şi ignorarea de către Partidul Democrat a celor decise de Curtea Constituţională.

Nu am acum nici o intenţie de a comenta pe fond cele două moţiuni, dar mă voi pronunţa asupra unui singur aspect. Se reproşează, printre altele, ministrului sănătăţii, la capitolul "abuzuri", demiterea directorilor de spitale. Îmi pun întrebarea şi îi întreb şi pe autorii moţiunii: atunci când au fost înlocuiţi pe baza unor prevederi noi din legislaţie directorii de spitale, de ce nu au reacţionat? Atunci, înlocuirea directorilor de spitale nu reprezenta un abuz? De ce abia acum se consideră Partidul Democrat că ester vorba de un abuz? Răspunsul este simplu. La vremea respectivă, Partidul Democrat se afla la Palatul Victoria şi încuraja orice "abuz". Tot ce era atunci alb, acum este negru pentru Partidul Democrat. O nouă dovadă că topul ipocriziei politice este dominat categoric de Partidul Democrat.

Vă mulţumesc.