Parliamentary debates

Domnul Ioan Hoban:

"Eficienţa furnizorilor de formare profesională"

Începând cu 1 ianuarie 2008, taxa de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor se ridică la două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. Taxa se achită pentru fiecare ocupaţie/calificare pentru care se solicită autorizarea.

Formarea profesională a adulţilor constituie o prioritate naţională, iar adulţii au drepturi egale de acces la formare profesională, fără discriminări pe criterii de vârstă, sex, rasă, origine etnică, apartenenţă politică sau religioasă.

Conform Ordonanţei nr.129/2000, care reglementează formarea profesională a adulţilor, aceasta are ca principale obiective: facilitarea integrării sociale a indivizilor, în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii; pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creşterea competitivităţii forţei de muncă; actualizarea cunoştinţelor şi perfecţionarea pregătirii profesionale în ocupaţia de bază, precum şi în ocupaţii înrudite; schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică; însuşirea unor cunoştinţe avansate.

Dacă vorbim de formare profesională a adulţilor ca prioritate naţională, atunci trebuie să vedem şi cine sunt furnizorii de formare profesională, dacă sunt aceştia capabili să desfăşoare activităţi eficiente de formare profesională. Cât de eficiente sunt cursurile? Cât de interesaţi sunt agenţii economici în angajarea absolvenţilor acestor cursuri?

Este adevărat că Ministerul Muncii, în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi a strategiilor sectoriale, a elaborat politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv formarea profesională a adulţilor. Dar e tot atât de adevărat că România duce deja lipsă de forţă de muncă calificată în mai toate domeniile de activitate, pentru că liberalizarea pieţei muncii face ca forţa de muncă din România să migreze spre ţări unde este mai bine plătită.

Realitatea arată câteva aspecte de care trebuie ţinut seama. Există foarte mulţi formatori cu experienţă, dar şi alţii care nu se ridică la standardele impuse; răsfoind registrul, nu întâlneşti prea multe societăţi comerciale care să facă acest lucru; organizarea şi susţinerea examenelor de către mulţi formatori este cel puţin discutabilă. În Maramureş, de exemplu, există în jur de 50 de formatori. Numai că, aşa cum afirma la o conferinţă de presă directorul Direcţiei pentru Muncă Maramureş, situaţia este generală pentru România, deşi cursurile se fac la modul cel mai serios, lectorii sunt bine pregătiţi, examenele se tratează cu seriozitate, mulţi dintre absolvenţi iau diplome pe care le folosesc la cules de căpşuni, sau la alte munci prin Spania, Italia, sau pe unde pleacă să câştige mai bine decât acasă.

Aşa stând lucrurile, poate că Agenţia naţională şi cele judeţene ar trebui să comunice mai mult cu agenţii economici în căutare de forţă de muncă. Revenind la procedura de reautorizare, poate că ar trebui să se analizeze cu mai multă atenţie dosarul de autorizare, depus la secretariatul tehnic, dar şi obţinerea certificatelor de absolvire.