Parliamentary debates

Doamna Minodora Cliveti:

"Guvernarea de dreapta nu acordă şanse egale tuturor copiilor români".

M-am obişnuit de câţiva ani, de când tot formulez propuneri legislative, să citesc avize negative de la Guvern, care de cele mai multe ori sunt întemeiate pe premisa că noi, parlamentarii, ar trebui să indicăm sursa de finanţare a legii pe care o propunem, sursă care, în viziunea Guvernului, ar trebui să fie una marţiană, saturniană sau magică.

Cu alte cuvinte, ori de câte ori presupunem că este evident că bugetul statului ar trebui să finanţeze activităţi pentru oameni, Guvernul constată dintr-o dată că nu are bani pentru finanţare în buget.

Întrebarea firească este: de ce numai proiectele de lege ale Guvernului nu trebuie să se justifice în faţa niciunei alte autorităţi (deşi teoretic se poate; Parlamentul nu a respins, din câte ştiu eu, vreun proiect al Guvernului pe motiv că nu sunt bani în bugetul statului), iar propunerile legislative formulate de parlamentari, da?!

Deci, avizul negativ al Guvernului, în cazul unei propuneri care doreşte majorarea alocaţiei de stat pentru copii la 200 lei, se bazează pe lipsa de bani în bugetul statului pentru un efort aşa de mare. În plus, şi acesta este în principiu motivul declaraţiei mele politice, Guvernul se depăşeşte pe sine însuşi spunând că o astfel de măsură ar încuraja naşterea de copii în familiile sărace!

Propunerea pleacă de la câteva adevăruri constituţionale româneşti:

• copiii sunt cetăţeni;
• copiii au dreptul la un trai decent, iar statul este obligat să îl asigure;
• suma de 200 lei este aproape de venitul minim garantat, care se acordă oricărui cetăţean care nu are venituri;
• statul are o serie de obligaţii asumate vizavi de copii;
• statul, inclusiv cel condus de actualul guvern, are printre priorităţile absolute şi pe aceea a încurajării natalităţii. Se ştie că Franţa, statul cu cea mai mare natalitate din U.E., a ajuns la această performanţă nu pentru că francezii iubesc mai mult copiii decât românii, ci pentru că sunt extrem de mult încurajaţi de stat să fie părinţi, iar întreţinerea copiilor este în sarcina statului într-o manieră covârşitoare;
• suma de 200 lei nu acoperă în fond decât o infimă parte a nevoilor unui copil, de la vârsta cea mai fragedă - la 18 ani - definiţia copilului în Convenţia ONU privind drepturile copilului, pentru că în "coşul zilnic" al unui copil ar trebui să intre, pe lângă toate celelalte cheltuieli aferente unui cetăţean care nu mai studiază şi costurile cărţilor, ale rechizitelor, ale tuturor mijloacelor necesare educaţiei, sportului etc.

Ce semnificaţie poate avea, aşadar, refuzul Guvernului de a încuraja prea mult familiile sărace să aibă copii? Este o greşeală de exprimare?!

Este o teză clară de dreapta: fiecare se descurcă cum poate, fără sprijin de la stat. Statul dă, dar nu pune în traistă. Statul liberal creează condiţii pentru ca societatea să funcţioneze, dă startul cursei şi fiecare e liber să participe. Sunt şi copii în cursă, mai ales săraci? Cu atât mai rău pentru ei. Cursa nu va fi amânată. Să învingă cel mai bun!

Argumentul Guvernului este preluat şi în raportul Comisiei de muncă, condusă de un membru al P.D.-L. Fostul P.D. a intrat în PES, în urmă cu ani, şi s-a opus vehement ca P.S.D. să devină membru al acestui grup socialist sub pretextul că numai el, P.D., este un partid socialist autentic.

Când au minţit cei din P.D.? Atunci? Sau când au încheiat Alianţa "DA" cu un partid liberal, formând acea asociaţie contra naturii şi pretinzând că e normală? Sau, puţin mai târziu, după ce s-au dat de trei ori peste cap, ca în poveşti, şi au devenit partid popular, lăsând baltă PES cu tot cu idealurile sale sociale? Sau acum, când reproşează P.S.D. faptul că susţine unele proiecte punctuale ale Guvernului, în timp ce, iată, în raportul Comisiei de muncă, preşedintele acesteia, membru P.D.L., îşi însuşeşte teza: "familiile sărace nu trebuie să fie ajutate să aibă copii"?! Alocaţia de stat este un drept al copilului şi toţi copiii trebuie să beneficieze de alocaţie egală. Iar suma pe care o reprezintă alocaţia de stat, în România de azi, chiar negociată de P.S.D., la 40 lei, este numai simbolică, într-o ţară guvernată de dreapta. O guvernare care nu acordă şanse egale tuturor copiilor români, decât şansa la sărăcie.