Florin-Costin Pâslaru
Florin-Costin Pâslaru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.78/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Costin-Florin Pâslaru - declaraţie politică cu subiectul "Salvaţi tinerii!";

 

Domnul Costin-Florin Pâslaru:

  ................................................
 

Subiectul :"Salvaţi tinerii!"

Nu de puţine ori, unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenţie, fie o neînţelegere, fie ambele. O astfel de situaţie care trebuie să ne dea de gândit este aceasta a drogurilor aşa-zis "uşoare", vândute autorizat în magazine cu nume bizare.

La ora actuală, România este împânzită de astfel de magazine care vând haşiş (150 lei gramul), canabis (între 50-100 lei gramul), ecstasy (între 10-15 euro pastila) etc. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby şi altele necultivate la noi, despre care specialiştii români, biologi şi toxicologi, nu ne pot oferi informaţii ştiinţifice, sunt puse la dispoziţia consumatorilor români într-un mod parşiv, insoţite de nişte mesaje care sfidează orice om raţional, precum "Produsul nu este recomandat consumului uman" (dar cui?), "Interzis sub 18 ani", "A nu se lăsa la îndemâna copiilor" sau "Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor privaţi!". Aceste otrăvuri ajung la elevii şi studenţii noştri.

In România, media de vârstă a consumatorilor de droguri a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 14 ani. Cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul lui copil să fie tentat de consumul de droguri şi să devină dependent.

Conform studiului naţional "ESPAD 2003" efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp, un procent de 80% dintre aceştia a consumat cel puţin o dată alcool. În ceea ce priveşte consumul de amfetamine, acesta s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat în comparaţie cu anul 1999. Numărul consumatorilor de heroină este estimat la aproximativ 24.000 de persoane în Bucureşti, ceea ce reprezintă 1% din totalul populaţiei.

Foarte puţini părinţi se aşteaptă ca fiii sau fiicele lor să nu consume niciodată alcool sau să nu încerce să fumeze, pentru că aceste produse li se par mai puţin nocive şi nu sunt în afara legii. Tinerii de azi, însă, nu văd nici o diferenţă între consumul de tutun, alcool şi cel de droguri ilegale uşoare, deşi ar trebui să fie conştient că, separat de efectul dăunător al drogului în sine, chiar şi implicarea întâmplătoare sau experimentarea acestora este o activitate ilegală şi se poate solda cu dosar penal.

Tinerii care devin dependenţi de consumul de droguri vor deveni în scurt timp delincvenţi de drept comun, asta întrucât printre metodele prin care obţin bani pentru "o linie", pe lângă furtul banilor din casa părinţilor şi vânzarea bunurilor de valoare de la domiciliu, se numără adesea spargerea maşinilor şi vânzarea "ponturilor" pentru apartamente în care se poate "opera".

Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat nişte "pastile verzi": "Eu am luat vreo 2 verzi şi îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure şi nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizate, am stare de bine şi linişte cu toate că sunt agitat. Etapele de efect: 10-60 min., după aproximativ o oră şi jumătate: energie, chef de dans, halucinaţii, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic şi necontrolat în mâini şi picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău".

Astfel de cazuri veţi găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentaţi. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii nr.143/2000, există patru tabele cu substanţe interzise - primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanţele numite "precursori", utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanţele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeţi aici portiţa! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noştri.

"Nu există droguri uşoare. Nu poţi spune despre un drog că este mai tare sau mai uşor". Am speranţa că lucrurile se vor elucida.