Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.30/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.25 | Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Bolnavii de leucemie"; | ![]() |
||
|
"Bolnavii de leucemie" O soluţie pentru ca mai mulţi români care suferă de leucemie să fie trataţi ar fi dotarea şi finanţarea centrelor deja existente în România. Cei care au puterea de decizie sunt însă indiferenţi. O bună parte din tratamentele pentru care românii merg acum în străinătate, iar statul le plăteşte, ar putea fi făcute cu succes în ţară, la costuri mult mai mici. Un exemplu relevant este situaţia bolnavilor depistaţi cu leucemie care au nevoie de transplant. Statisticile arată că circa 40% dintre cei care cer ajutor pentru a fi trataţi în străinătate suferă de leucemie. Experţi români în hematologie consideră că multe persoane cu boli grave ale sângelui ar avea acces la transplantul de măduvă în România dacă ar fi posibilă finanţarea unui număr dublu de proceduri. La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii a stabilit finanţarea unui număr fix de transplanturi:100 de autotransplanturi şi 30 de allotransplanturi (cu măduva prelevată de la donatori înrudiţi). Această limitare neortodoxă îi supune unui stres în plus pe bolnavi şi pe familiile lor, care fac eforturi supraomeneşti să obţină banii sau aprobarea dosarelor pentru transplant în centrele din străinătate. De asemenea, şi medicii se simt constrânşi profesional de lipsa banilor. În România, un autotransplant este decontat cu 25.000 de euro (doar recoltarea celulelor şi administrarea grefei), respectiv cu 45.000 de euro pentru un allotransplant. În schimb, în străinătate costul este de aproximativ 120.000 de euro, dar în aceşti bani intră absolut toate cheltuielile: plata medicului, condiţii de spitalizare etc. Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii nu investeşte în dezvoltarea centrelor româneşti de transplant, fapt care ar putea duce la salvarea multor vieţi înscrise pe listele de aşteptare. Lipsa funcţionării registrului naţional al donatorilor de celule stem hematopoetice micşorează considerabil şansele de supravieţuire ale persoanelor fără donator înrudit. Aceşti bolnavi sunt trimişi în străinătate tocmai pentru că la noi nu funcţionează registrul naţional. Banii plătiţi de Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul în străinătate ar putea fi investiţi în centrele din România. |



