Dan-Ştefan Motreanu
Dan-Ştefan Motreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Dan-Ştefan Motreanu - declaraţie politică referitoare la "Temele electorale - instrumentele cu care preşedintele Traian Băsescu îi înşeală pe români";

 

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Temele electorale - instrumentele cu care preşedintele Traian Băsescu îi înşală pe români"

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat procente bune şi şi-a adjudecat al doilea mandat - şi, indirect, PDL s-a menţinut la guvernare -, printre altele, utilizând propagandistic în campania electorală tema reducerii la 300 a numărului de parlamentari.

Tot preşedintele României intenţiona să utilizeze şi în viitoarele campanii electorale - pentru alegerile locale şi parlamentare - tema reducerii la 300 a numărului de parlamentari, la pachet cu tema trecerii la monocameralism, să utilizeze aceste teme ca arme de atac împotriva contracandidaţilor PDL, aşa cum le-a utilizat şi în 2009.

Din păcate, Traian Băsescu, şi în paralel PDL, i-a înşelat şi-i înşală în continuare pe români, atât pe cei care l-au votat, cât şi pe cei care nu l-au votat, dar pe care ar trebui să-i reprezinte, conform Constituţiei.

Traian Băsescu nu s-a gândit niciun minut - nici în 2009 şi nici acum - să pună în practică ceea ce a propus, adică reducerea numărului de parlamentari la 300 şi trecerea la monocameralism.

Atât Traian Băsescu, cât şi liderii PDL (guvernanţii) ştiau foarte bine că pentru reducerea numărului de parlamentari nu este nevoie de anevoioasele proceduri de revizuire a Constituţiei, ci doar de o banală modificare adusă Legii alegerii Parlamentului. Atât Traian Băsescu, cât şi liderii PDL ştiau - aşa cum ştia orice cetăţean care a accesat pe internet site-ul Camerei Deputaţilor - că există, înregistrată încă din 22 octombrie 2009, o iniţiativă legislativă a PNL privind reducerea numărului de senatori şi deputaţi.

Nu doar că s-a ştiut de existenţa acestei iniţiative legislative în procedurile parlamentare, dar ea a primit - invocându-se argumente mai mult decât puerile sau, mai pe româneşte, găsindu-i-se noduri în papură - aviz negativ (de respingere) din partea Guvernului. A urmat, firesc, respingerea ei în Senat în primăvara anului 2010 de către senatorii puterii - PDL, UNPR, UDMR -, iar din luna mai a anului trecut, iniţiativa legislativă a PNL a fost pusă sub cheie, fie în sertarul preşedintei Camerei, Roberta Anastase, fie în sertarul preşedintelui Comisiei juridice, domnul deputat PDL Daniel Buda.

Deci cine se opune reducerii numărului de parlamentari la 300, PNL, care a propus şi a înregistrat în Parlament de aproape doi ani un proiect de lege privind reducerea numărului de parlamentari, sau Guvernul Boc, care ştim de cine ascultă, care i-a dat aviz negativ, şi parlamentarii PDL, care l-au respins în Senat şi l-au blocat la Camera Deputaţilor? Sunt convins că opinia publică s-a convins şi se va convinge cine doreşte cu adevărat reforma sistemului politic din România. În niciun caz Traian Băsescu şi PDL!

Nici trecerea la un sistem parlamentar cu o singură Cameră nu a reprezentat şi nu reprezintă o opţiune pentru Traian Băsescu şi PDL, ci doar un instrument de propagandă.

Întreaga lume politică ştia că România trebuie să-şi revizuiască harta teritorial-administrativă, adică trecerea de la judeţe la regiuni, iar această modificare administrativ-teritorială presupune existenţa obligatorie a unei a doua Camere care să se ocupe exclusiv de problemele administraţiei locale. În proiectele PNL de revizuire a Constituţiei, acest lucru este prevăzut, în conformitate cu normele şi prevederile europene. De foarte scurt timp Traian Băsescu, iar de luni, 6 iunie, Guvernul Boc a anunţat necesitatea imperioasă de a se trece de la judeţe la regiuni. Această "necesitate" şi consecinţele ei (menţinerea unui sistem parlamentar bicameral, dar cu atribuţii total diferite) era cunoscută atât lui Traian Băsescu, cât şi PDL. Şi nu de azi, de ieri, ci chiar dinainte ca România să acceadă în Uniunea Europeană. Dar atât Traian Băsescu, cât şi PDL au ţinut să-i înşele pe români în 2009 pozând în reformatori şi inventând elemente inexistente privind adevărata reformă.

Sunt tare curios dacă în săptămânile sau lunile viitoare PDL va accepta modificările legislaţiei electorale şi ale Constituţiei propuse de USL şi care coincid cu multe din propunerile lui Traian Băsescu - preşedintele României nu are drept de iniţiativă legislativă - din însemnările pe care le-a trimis Parlamentului.

Personal am o mare doză de scepticism în această privinţă.