Ioan Sonea
Ioan Sonea

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.26 Ioan Sonea - pledoarie pentru respectarea "proporţionalităţii politice" în construirea bugetului;

Domnul Ioan Sonea:

"Proporţionalitate politică."

Au început cursurile noului an şcolar. Copiii vin cu drag la şcoală. Ei vin cu maşinile noi, colorate, şi fiecare călătorie este ca o excursie pe lângă "şcoala veche", acum muzeu sau bar. Pe bancă îi aşteaptă cornul cu lapte şi o etichetă cu numele binefăcătorului - Guvernul României.

Aşa ar începe un şcolar mic prima lui compunere. Dar el, micuţul, nu ştie ce drepturi are. De aceea, mulţumeşte din inimă "partidului şi Guvernului" pentru ceea ce i să dă. Astfel se face propagarea de la "om la om" a recunoştinţei faţă de conducătorii iubiţi. Nu ştie că acestea sunt de fapt din banii lui mămica şi tăticu luaţi de partid şi de Guvern ca taxe şi impozite şi că de aceea nu poate mama să îi pună pacheţelul cu mâncare de acasă. Desigur, nu vorbesc despre "micuţii" ce provin din "elita societăţii noastre": clienţi politici, politicieni, afacerişti, profitori, recuperatori, delapidatori şi alţii asemenea. Aceştia sunt aduşi cu maşina de serviciu la şcoală şi îşi fac cumpărăturile în dolari sau euro. Doar toate au un loc şi un rost în politică.

Astfel se face că în judeţul Bistriţa-Năsăud, conform datelor făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică, 415 şcoli au primit avize sanitare de funcţionare, dar 138 însemnând 25% din unităţile de învăţământ supuse atenţiei nu corespund normelor pentru a obţine aceste avize. Dacă în cele patru oraşe ale judeţului nu sunt autorizate 19 unităţi de învăţământ, aceasta înseamnă 13 şcoli şi 6 grădiniţe cu program normal. În localităţile judeţului nu au autorizaţii sanitare 119 unităţi, însemnând 48 de şcoli şi 70 de grădiniţe. Adică 86,2% din cele care nu satisfac condiţiile sunt din mediul rural. Cauzele care determină această situaţie, şi nu de ieri, de astăzi, sunt lipsa apei potabile la 69 de unităţi şcolare, grupuri sanitare necorespunzătoare la 14 unităţi, starea proastă a clădirilor la 35 de unităţi etc. De reţinut că 70 de unităţi şcolare sunt de fapt case vechi deteriorate, improprii procesului de învăţământ. În acelaşi "spaţiu" al învăţământului, tot la început de an şcolar, s-au efectuat controalele medicale ale elevilor. În judeţ au fost examinaţi 25267 elevi în mediul urban şi 20469 în mediul rural. Cu afecţiuni au fost depistaţi 284 în oraşe şi 390 la sate, cu scabie (râie) au fost găsiţi 11 la oraş, 10 la sate, iar cu păduchi 135 în urban şi 151 în rural. Copiilor li s-au dat tratament şi, corespunzător afecţiunii, vor putea reveni în mediul şcolar numai cu avizul medicului de familie. Se poate constata un uşor "avantaj" al mediului rural la toate capitolele, ceea ce corespunde de fapt şi cu datele privind starea unităţilor de învăţământ. Poate că nu este situaţia cea mai dramatică din ţară; ba, la un moment dat, se poate spune că este "normală", chiar dacă nu sunt lucruri fireşti pentru acest timp. Desigur că au fost stabilite termene pentru înlăturarea deficienţelor, dar cât depinde de posibilităţile locale şi cât de bunăvoinţa "celor de sus" rămâne o problemă de propagandă politică viitoare. Că lucrurile vor sta aşa se poate deduce din datele propuse pentru bugetele ministerelor pentru anul viitor. Se vor face desigur multe discuţii pe marginea celor propuse. V-ar surprinde dacă aţi afla că aproape 25% din buget ar fi la capitolul "la dispoziţia Guvernului"?

Este firesc să existe o rezervă pentru cazuri excepţionale. Nu este normal ca aproape un sfert din buget să facă obiectul unor conjuncturi şi interese propagandistice, ca binefaceri adresate unor categorii sociale sau zone geografice ori pe baza altor criterii de partid. Sălile de sport sunt foarte bune, dar nu lângă şcoli, care nu au apă, grup sanitar, sau sunt pe cale de a se dărâma, şi nu pentru copiii cu scabie şi păduchi. Desigur că nici nu aţi văzut aceste săli lângă acele zise şcoli, ci sunt lângă cluburi sportive care fac afaceri, lângă palate de justiţie, bănci şi alte lăcaşuri înmărmurate. De ce nu ar putea avea în mod planificat, prin buget, dreptul la o parte din sumele rezervate: Învăţământul - pentru a face şcoli, Sănătatea - pentru a nu mai exista scabie şi păduchi, Mediul - pentru a nu mai avea poluare, IMM-urile - pentru a consolida o clasă de mijloc şi a nu mai avea cerşetori?

Pentru că atunci nu ar mai avea de unde să se manifeste generozitatea personală, intervenţia politică, favoritismul recompensat, lozincile de tip stalinist privind veşnica recunoştinţă faţă de cel mai inteligent sau cel mai bun ori cel mai iubit fiu al poporului sau toate deodată, şi produs al partidului.

"Tovarăşi (de Guvern, desigur), trebuie să luptăm pentru un buget cât de mare pentru a avea la dispoziţia Guvernului cât mai mult pentru a putea face o propagandă cât mai puternică. Acesta este legea proporţionalităţii politice." Ar putea fi lozinca pentru lansarea Legii bugetului pe 2003.