Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.133/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2003
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.26 | Ioan Sonea - declaraţie cu titlu "Cu legea pe lege călcând"; | ![]() |
||
|
Declaraţie cu titlu "Cu legea pe lege călcând" Am avut ocazia în zilele de 18 şi 19 octombrie 2003, o dată cu desfăşurarea Referendumului pentru Constituţie, să fim martori la fenomene social-politice curioase. De la extaz la agonie şi din nou la extaz au fost fazele prin care au trecut PSD şi aliaţii la Constituţie. După promisiuni pur politicianiste, de forma celor prin care se spunea că dacă votăm noua lege se dau burse , se face un mediu curat, se face dreptate, se intră în NATO şi UE, nu se mai face armata etc., promisiuni care au ridicat în slăvi pe cei care le făceau, ajungându-se, datorită rarefierii atmosferei din înalturi, chiar să se creadă în aceste fantasme, iată că faptele au dat fiori reci organizatorilor. Până în seara primei zile s-a dezbătut şi s-a pus la cale cum va trece noaptea şi cum se vor înmulţi buletinele în urnele păzite de fantomele nopţii. Procente totuşi insuficiente. Începutul jocului. Oamenii cu funcţii în PSD - viceprimari, consilieri, primari, prefecţii - fac "vizite la domiciliu". Dau peste nunţi, petreceri, botezuri. Pun pe masă cereri tip şi nici nu se mai caută motive. Tot dumnealor le depun la secţiile de votare, cum se nimereşte. Se constituie repede grupa de şoc cu urna volantă. Oamenii petrec şi recunosc sprijinul "substanţial" al PSD-ului, care vrea să-i scutească de o plimbare la secţia de votare, ca să poată petrece liniştiţi. Zori noi, griji noi, procente tot mici de prezenţi la vot. Lucrurile trebuie reglementate. Mobilizare generală la PSD. Duminică se distribuie banii pentru subvenţii la hectar, se fac plăţi pentru "lapte", se iese cu megafonul. Din nou oamenii Puterii (la Bistriţa, concret, viceprimarii) dau dispoziţii ferme, ca fiind venite din partea BEC, să se iasă cu urna mobilă în stradă, fără să mai intre în discuţie cererile de solicitare expresă din partea unor persoane cu probleme deosebite. Nimeni nu-şi mai aminteşte prevederile legii, conform cărora acei care fac promisiuni sau exercită presiuni asupra cetăţenilor în timpul votului pot fi acuzaţi şi pot intra sub incidenţa legii. Tombole, păduri, buget, premii pentru primari şi prefecţi, diriginţi, profesori, medici, ameninţări, pentru aceiaşi, dacă planul nu se realizează. Propaganda continuă până în secţia de votare. Pe urne îndemnuri şi lozinci. Nici o limită, nici un pic de bun simţ. Procedeul este astfel verificat, repetiţia pentru 2004 a dat rezultate, românii nu văd, nu aud, nu ştiu ce se întâmplă în jurul lor. Nimeni dintre cei abilitaţi să urmărească, să verifice legalitatea acţiunilor din timpul votului nu are vreo reacţie. Totul este de domeniul absurdului. Totul este permis. Şi cu toate acestea PSD, UDMR, ROMI, PD, PNL, PUR "reuşesc" să acumuleze 58 %. Unde încap în aceste procente cele 45% ale PSD, 7% ale UDMR, 5% ROMI, 15 % PD, 20% PNL , 6% PUR, din sondajele vehiculate şi lansate de renumitele agenţii specializate, care au devenit simplii agenţi electorali? Poate acum se vor dezmetici PD şi PNL că au făcut jocul PSD. Oricum sunt acuzaţi că au fost duplicitari în privinţa votului. Totuşi domnii Stolojan şi Băsescu şi alţii nu pot fi acuzaţi că nu au fost adevăraţi propagandişti ai puterii în această perioadă. Oricum, s-ar putea să nu mai conteze procentele de acum înainte, pentru că preşedintele României are ideea strălucită să nu mai fie necesar un minim de 50% pentru validarea unui referendum. Nu considerăm că voturile negative şi procentul de neprezentaţi este integral al PRM. Dar putem spune că românii sunt în faza de trezire. Poate frigul, foamea şi teroarea... Cineva a văzut, totuşi, realist ce s-a întâmplat în România. Ziarişti şi posturi tv străine au transmis şi au arătat lumii, dacă mai era nevoie, o faţă urâtă, chiar monstruoasă a realităţii din România guvernată de PSD şi asociaţii săi. |



