Romeo Marius Raicu
Romeo Marius Raicu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Romeo Marius Raicu - declaraţie politică privind stadiul aplicării Legii nr. 15/2003;

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică privind stadiul aplicării Legii nr.15/2003.

În calitate de iniţiator al Legii nr.15/2003, mă adresez principalilor factori de decizie din administraţia publică locală şi le reamintesc pe această cale că pentru aplicarea Legii nr.15/2003 nu este nevoie decât de voinţă şi responsabilitate politică. Această iniţiativă este un instrument legal prin care tânăra generaţie este efectiv sprijinită acum, la 14 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Legea are ca obiect de reglementare regimul atribuirii, la cerere, către tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unui teren în suprafaţă de 250 mp până la 500 mp, din terenuri aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

În urma întrebării privind stadiul aplicării Legii nr.15/2003 adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor şi prin amabilitatea domnului ministru delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea, am primit toate datele necesare organizării aplicării acestei legi.

În răspunsul dat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor se precizează că:

  • au fost respectate procedurile stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr.15/2003, aprobate de HG nr.896/2003, cu încadrarea în termenele fixate;
  • au fost mediatizate în rândul tinerilor demersurile ce trebuie făcute pentru a beneficia de sprijin în construirea unei locuinţe proprietate personală;
  • au fost organizate şedinţe de pregătire şi de consiliere juridică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale;
  • au fost constituite 2.580 de comisii pentru identificarea şi inventarierea terenurilor disponibile şi libere de sarcini din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, situate în intravilanul localităţilor;
  • au fost identificate până la sfârşitul lunii ianuarie 2004 terenuri disponibile în suprafaţă de 2.591 hectare, din care 67% din terenuri sunt în mediul rural, iar 33% în mediul urban;
  • până în prezent, consiliile locale au adoptat 413 hotărâri privind inventarierea terenurilor disponibile şi libere de sarcini care pot fi atribuite în folosinţă gratuită;
  • au fost depuse un număr de 29.722 de cereri pentru atribuirea de terenuri;
  • numărul cererilor aprobate este de 2.025, din care 493 în municipii, 525 în oraşe şi 1.007 în comune.

Având în vedere toate aceste demersuri, cât şi interesul mare al tinerilor pentru sprijinul acordat lor de Legea nr.15/2003, consider că implicarea cu responsabilitate în aplicarea acestei legi este atât o obligaţie, cât şi o datorie de onoare pentru dumneavoastră, principalii factori de decizie din administraţia publică locală, acest act normativ fiind practic unul din primii paşi importanţi în încercarea de a rezolva o parte din marile probleme cu care se confruntă astăzi tineretul României.