Minodora Cliveti
Minodora Cliveti

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.12/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2006

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.26 Minodora Cliveti - pledoarie pentru "reconsiderarea condiţiei femeilor şi a respectării drepturilor acestora";

Doamna Minodora Cliveti:

Societatea românească renunţă greu la mentalităţile şi stereotipurile sexiste. Este greu să se modifice conştiinţa publică privind egalitatea de şanse şi de tratament pentru femei şi bărbaţi în direcţia reconsiderării condiţiei femeilor şi a respectării drepturilor acestora, atunci când persoane publice utilizează formulări ce susţin, în mod evident, discriminările de gen.

Eforturile legislative şi instituţionale făcute în ultimii ani sunt prejudiciate de exprimări ale unor personalităţi care fac referiri derizorii, cu conotaţii sexuale, în confruntarea politică. De curând, un reprezentant important al unui partid din coaliţia de guvernământ a comparat situaţia unui lider din opoziţie cu cea a unei fete mari puse să conducă o casă de toleranţă. Nu numai că termenii sunt jignitori în orice situaţie, dar această comparaţie aduce atingere demnităţii persoanelor şi, în acest context, lezează drepturile femeilor.

Acest exemplu îmi susţine convingerea că oamenii politici (de ce oare numai bărbaţii?) nu şi-au reformat mentalităţile privind (ne) recunoaşterea statutului egal al femeilor şi bărbaţilor în viaţa publică şi privată. Acest mod de exprimare ce defavorizează imaginea femeilor reprezintă o recidivă. Să ne amintim că un înalt personaj şi-a trimis o colegă pe "centura politicii" atunci când opiniile acesteia l-au deranjat.

În calitate de preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor nu pot trece cu vederea astfel de afirmaţii publice. Femeile şi bărbaţii sunt parteneri cu drepturi egale şi nu există nici o raţiune pentru care unii sau alţii să fie subapreciaţi sau denigraţi. Consider că discursul politic este important pentru formarea opiniei publice şi că argumentele aduse trebuie să fie civilizate, "politically correct" şi nu cu accente triviale, tocmai pentru că noi avem o mare responsabilitate morală şi civică faţă de cei pe care îi reprezentăm.