Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Declaraţie politică: "Capcana ridicolului la români".

La sfârşit de săptămână - pe principiul anchetelor şi arestărilor de week-end - suntem bombardaţi cu un nou sondaj de opinie. Desigur, "coincident" - pentru naivii care pot crede în coincidenţe! - cu momentul optim pentru a fi comentat, luni, cu precădere, în ziare.

Aflăm de la distinşii autori ai sondajului lucruri de-a dreptul uluitoare. Astfel: Monica Macovei s-ar afla în topul celor mai apreciaţi miniştri - înţelegem că de către respondenţi, prin extrapolare, de către populaţie - cu 42% (apare de-a dreptul firesc, în aceste condiţii, ca D.N.A.-ul domnului Morar să apară ca fiind creditat cu peste 40%!); Theodor Stolojan ar urca ameţitor, atingând o cotă a încrederii de 51%; Emil Boc, zice-se că l-ar devansa cu 1% pe primul ministru Călin Popescu Tăriceanu; în cazul fuziunii PNL-PD, zice-se că intervievaţii (segmentul reprezentativ pentru populaţia cu drept de vot a României, în opinia realizatorilor sondajului!), l-ar vedea pe acelaşi Emil Boc preşedinte al noii formaţiuni politice create, cu mulţi paşi procentuali în faţa lui Călin Popescu Tăriceanu; Gigi Becali este, zice-se, creditat cu 25%, la egalitate cu Ion Iliescu (ce-i drept, la secţiunea dedicată Opoziţiei). Rezultatul transmis de sondaj este cel puţin rizibil şi nu are nevoie de comentarii.

Formulez o observaţie personală. Spre deosebire de specialişti - pentru cazul în speţă, sociologii - omul obişnuit interpretează sondajele într-un cu totul alt mod. Mai exact, pentru cititorul cel de toate zilele al presei, rezultatele sondajelor sunt percepute în urma asocierii "persoanlitate-procentaj", fără a ţine cont de "secţiunile" investigaţiei (de exemplu, Putere, Opoziţie, credibilitate, apreciere, popularitate etc.)

Pentru oamenii simpli - copleşitoarea majoritate a populaţiei - rezultatele sondajelor se asimilează, la nivel perceptiv, asociind numele personalităţilor publice din lista propusă cu valoarea matematică, în ordine strict descrescătoare, pornind de la cel mai mare procentaj, indiferent de secţiunea la care a fost obţinut. În conformitate cu psihologia populaţiei - repet, exceptând specialiştii - în cazul sondajelor, graniţa dintre Putere şi Opoziţie este de-a dreptul insesizabilă.

Pe această formulă real perceptivă - să nu fie, oare, cunoscută de specialişti? - concluziile acestui sondaj halucinant ar putea fi: 3. pe locul trei ca performanţe procentuale s-ar plasa (deci, urcă pe podium!) doamna ministru Monica Macovei, probabil, pentru că îi place - pentru a folosi o expresie dragă domniei sale - să-şi facă treaba la minister; 2. pe locul doi ca performanţă procentuală se plasează domnul Emil Boc, primarul "aero-taximetrist", probabil, în urma contabilizării orelor petrecute în avion pe cursa Cluj-Bucureşti şi retur; 1. pe locul întâi, Theodor Stolojan, probabil, pentru netulburata sa tăcere metafizică şi lipsă totală de vizibilitate. (NU l-am luat în calcul pe "domnul preşedinte al României", întrucât procentajul domniei sale depăşeşte orice imaginaţie şi sfidează orice concurenţă; a se remarca totuşi că, în cazul dumnealui, nu ar trebui confundată popularitatea cu populismul).

Rezumând, între cei trei premianţi, avem, întâmplător: un ministru susţinut de PD, curat independent, "coane Fănică"; un primar călător din PD (aero-călător, că tot e vorba de "gripa aviară"); un actual consilier prezidenţial, care a schimbat relaxat culorile hainelor politice şi care este văzut ca varianta de rezervă pentru a modifica, în forţă, şi culoarea politică a PNL în urma fuziunii cu PD.

Pe fundal, apare domnul Gigi Becali, pe cale să estompeze procentajul primului ministru - aspect cel puţin ciudat, căci nu se poate îndoi cineva de notorietatea şi de vizibilitatea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Să fim serioşi! Sau... să ne speriem!!!

Nu poate fi îngrădit dreptul individual de a fi ridicol. Dar nici ceilalţi nu pot fi obligaţi să suporte efectele manifestării ridicolului individual. Nu trebuie să fie cineva un mare analist pentru a realiza că ne aflăm în faţa unei tentative de deturnare a adevărului. Cu precizarea că este o încercare de manipulare grosieră, care sfidează şi lezează intelectul oricărui român.

Situaţia poate deveni foarte gravă, pe fond. Cu un minim efort, pot fi sesizate efectele dorite de către realii comanditari ai acestui sondaj otrăvit. În pragul Raportului de ţară şi nu cu multă vreme înaintea anunţatului moment al aderării României la Uniunea Europeană - 1 ianuarie 2007 - se doreşte crearea unei degringolade la nivelul clasei politice, care să ducă la falsa legitimare a unor noi ierarhii.

Înspre partidele politice cu mare greutate şi credibiliatte nu se mai aruncă doar ghiulele cu mii de metri pătraţi de termopane şi cu barilii de petrol, dar şi cu false percepţii dezintegratoare. Situaţiile din prima categorie, însă, riscă să ne antreneze pe toţi în mişcări cu vocaţie de a duce la dezechilibrarea eşichierului politic din România.

Nu cred că este momentul potrivit pentru a încerca să identific sursa reală a tuturor acestor încercări îngrijorătoare. Mă voi rezuma doar la a reaminti o celebră concluzie, de care, din păcate, se ţine seama mult prea puţin. Dacă în timpul celui de al doilea război mondial ar fi fost luate în consideraţie şi analizate corect, contextual, informaţiile publice, multe dintre nenorocirile epocii ar fi putut fi evitate. Un sondaj de opinie cu rezultate incredibile este, înainte de toate, o informaţie publică.