Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.80/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.25 | Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată "Autostrada"; | ![]() |
||
|
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Autostrada". Chiar dacă o autostradă prin judeţul Vaslui pare, în acest moment, o utopie, vrem să abordăm această temă ca expresie a unei atitudini, şi nu a unei preocupări. Recent, la Iaşi, reprezentanţi de marcă ai celor 8 judeţe din Moldova s-au reunit pentru a aborda o temă de larg interes, dar şi de îndepărtată perspectivă - construcţia unor autostrăzi care să treacă prin Moldova. S-au reliefat avantajele pe care aceste artere moderne de circulaţie le pot genera în judeţele traversate, dar şi în ansamblul spaţiului moldav: investiţii, turism etc. Coridorul V-E presupune o autostradă care va pleca din Budapesta şi se va opri la Odessa, în arealul atât de adorat de preşedintele Traian Băsescu, cel al Mării Negre. Există şi alte intenţii - o autostradă Târgu Mureş-Piatra Neamţ-Roman-Iaşi şi o alta: Baia Mare-Vatra Dornei-Suceava. Perspectiva realizării în practică a acestor obiective de infrastructură este una istorică, dar nu putem să nu "remarcăm" faptul că sudul Moldovei, inclusiv şi, mai ales, judeţul Vaslui, nu aparţin nici măcar unei opţiuni de complezenţă. Se consideră probabil că actualele căi rutiere sunt la standarde europene; nimic mai adevărat, dar este vorba de Europa sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, când suprafeţele de rulare suportau consecinţele elementelor meteorologice, reflectându-le periodicitatea sau spontaneitatea. "Promisiunile făcute în campania electorală capătă tot mai multe şanse să fie duse la îndeplinire, având în vedere menţinerea judeţului Vaslui ca prioritate numărul unu a guvernării Alianţei.", "trâmbiţa" şi "ameninţa" un liberal de pluton, ajuns accidental, desantat şi redistribuit senator de Vaslui şi ministru pentru implementarea Programelor..., şi textul curge. Ce să mai zicem de premierul Tăriceanu, care federalizează tot mai frecvent regretele susţinătorilor iniţiali şi care, într-un periplu aerian prin Moldova, n-a rămas mai mult de 15 minute în judeţul prioritar, identificând doar o tangentă semioficială, atât cu geografia Vasluiului, cât şi cu multiplele sale probleme. Vasluienii care au fost seduşi de generozitatea portocaliilor şi i-au votat regretă enorm alegerea făcută. Drumurile judeţului sunt doar o mostră de nepăsare, sau poate de neputinţă, sau poate neimplicare, sau sigur toate la un loc, ca interfaţă între promisiuni şi realizări. În condiţiile în care pentru actualii guvernanţi noţiunea de "autostradă" a revenit în dicţionar, construirea în Moldova a unor astfel de căi de comunicaţie aparţine amintirilor de viitor. Vor mai fi votaţi doar de alegătorii care vor alerga pe benzile de asfalt spre secţiile de votare. Utopie, numele tău e Alianţă! |



