Parliamentary debates

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

L-am văzut cu ochii mei (de nu l-aş fi văzut!) pe Theodor Stolojan ieşind despuiat dintr-o piscină şi anunţându-şi candidatura la funcţia de prim-ministru al României. Ar trebui să râdem sau să plângem? Erou tragic-comic de telenovelă lacrimogenă (mai ţineţi minte, desigur, scena din 2004, cu "Dragă Stolo" şi boala lui inventată!), prim-vicepreşedintele PD-L îşi joacă în continuare rolul de pion tocit pe tabla de şah a Cotrocenilor. Un premier sexagenar în bermude, la bustul gol, numai de asta nu aveam nevoie. Dar, dinspre un partid în derivă, o propunere mai nimerită nici că se putea!

Existau, teoretic, doar două alternative: Vasile Blaga (zdrobit în alegerile locale de Sorin Oprescu) şi Adriean Videanu (şifonat rău de tot la capitolul imagine după mandatul catastrofal de primar al Capitalei). Aşa că, în lipsă de altceva, a fost băgat în faţă candidatul de serviciu. De ce o fi ales să facă anunţul respectiv de pe marginea piscinei, cu apa şiroind pe el, rămâne, însă, un mister. Iar dacă laboratoarele prezidenţiale de analiză socio-politică au crezut că Stolojan va aduce un plus de voturi pentru democrat-liberali, atunci eroarea a fost majoră. În orice confruntare televizată, el va fi făcut franjuri atât de Mircea Geoană (care reprezintă, în opinia mea, cea mai serioasă nominalizare pentru funcţia de premier), cât şi de Călin Popescu-Tăriceanu.

Lipsit de charismă şi ducând pe umeri povara acelui gest odios de confiscare a valutei românilor, la începutul anilor ̀90, Stolojan intră în cursă cu şansa a treia. Desigur, primul ministru nu e ales prin sufragiu universal, dar prestaţia locomotivelor electorale va creşte sau, după caz, va scădea scorul partidului respectiv. Chiar în condiţiile sistemului uninominal, ponderea factorului politic (formaţiune - semn electoral) rămâne definitorie.

Riscul pe care şi-l asumă tabăra prezidenţială este unul semnificativ: Theodor Stolojan poartă pe frunte stigmatul ratării. Va fi unul dintre motivele pentru care PD-L va pierde alegerile parlamentare. Celelalte cauze sunt cunoscute: declinul popularităţii lui Traian Băsescu, conflictul dintre aripa vechilor pedişti şi veneticii peledişti, absenţa unor candidaţi puternici, promovarea cu obstinaţie a unor non-valori, izolarea partidului pe scena politică etc.

În aceste condiţii, nici măcar Stolojan nu crede cu adevărat în şansa de a ajunge şeful Executivului. Dar, ca un actor cuminte şi la locul lui, citeşte cu intonaţie replicile de pe prompter. Restul nu îl interesează. Nu e treaba lui. Treaba lui este să le povestească ziariştilor, cu dinţii încleştaţi, cum va salva România, ca un Făt-Frumos de weekend. Şi apoi să mai facă, în admiraţia unor starlete entuziasmate, vreo câteva ture de bazin. Cam atât. Pentru PD-L, bătălia e pierdută încă dinainte de a începe...