Parliamentary debates

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

"Declinul sportului românesc"

Cu câteva zile în urmă am asistat cu toţii, neputincioşi, la dublul eşec al echipei naţionale de fotbal în confruntările cu Serbia şi Austria. Nu este prima nereuşită fotbalistică a românilor. Nici ultima Olimpiadă nu ne-a oferit prea mari satisfacţii. Asistăm, practic, la declinul fotbalului şi al sportului românesc, în general. Este ştiut că cel mai bun ambasador al României peste hotare a fost, ani de-a rândul, sportul şi marile succese ale mişcării sportive româneşti. Medaliile de aur ale Nadiei Comăneci obţinute la Montreal în 1976, câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa Steaua Bucureşti la Sevilla în 1986, sutele de medalii câştigate de sportivii români la marile întreceri sportive şi, fireşte, traseul fulminant al generaţiei de aur a fotbalului românesc la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, au făcut ca România să fie cunoscută în lume, iar cetăţenii săi priviţi cu respect şi admiraţie. Din păcate, ceea ce mergea cel mai bine în România, sportul, în general, şi fotbalul, în special, se află aproape de colaps.

Motivele care au dus la declinul sportului românesc sunt multiple, daţi-mi voie să menţionez câteva:

1. diminuarea sportului de masă;
2. lipsa sălilor de sport din toate şcolile, a aparatelor sportive din sălile de sport existente, a centrelor sportive şi a centrelor de recreere pentru publicul larg;
3. lipsa infrastructurii performante în sprijinirea sportului de masă şi de performantă;
4. lipsa managementului şi a marketingului sportiv în descoperirea viitorilor sportivi;
5. lipsa reglementărilor legale de recompensare a foştilor sportivi de performanţă cu rezultate deosebite în sportul românesc;
6. problema recompensării la un mod acceptabil a actualilor sportivi sau a celor promiţători pentru sportul de performantă, în aşa fel încât aceştia să nu emigreze;
7. lipsa de cercuri sportive de aptitudini;
8. mediatizarea excesivă a anumitor sporturi în detrimentul celorlalte;
9. dopajul în competiţiile sportive.

Consider că este necesar să tragem un semnal de alarmă şi să contribuim activ la resuscitarea sportul românesc atât ca fenomen naţional, cât şi ca principal vector de promovare a imaginii României în lume. În acest sens, adresez un apel tuturor forurilor competente, în principal Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi, de ce nu, Ministerului de Externe pentru a găsi soluţii la problemele ridicate şi a stopa declinul sportului românesc. Mai mult decât atât, trebuie să se ţină cont, cu profitul de rigoare, de dimensiunea europeană, internaţională, a sportului, de promovarea spiritului de echitate, precum şi de protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor. Pentru prevenirea şi combaterea cazurilor de violentă, rasism şi xenofobie în cadrul evenimentelor sportive, trebuie încurajat schimbul de bune practici şi de informaţii operaţionale referitoare la suporterii care reprezintă un pericol între forţele de poliţie, iniţiativele suporterilor şi autorităţile din domeniul sportului.

Este imperios necesară încurajarea şi accelerarea luptei împotriva dopajului în sportul de performanţă, dar şi a programelor sportive speciale, curative, în tratamentele medicale, pentru că sportul este strâns legat de starea de sănătate a populaţiei. Să nu uitam faptul că obezitatea, bolile cardio-vasculare şi diabetul se numără printre cele mai întâlnite afecţiuni în România, dar şi la nivel internaţional. O bună conlucrare a Ministerului Sănătăţii şi cel al Tineretului şi Sportului, pe acest domeniu, este salutară.