Parliamentary debates

Domnul Nicolae Bud:

Declaraţie politică: "Nevoia de armonie"

Actul alegerilor europarlamentare s-a consumat şi putem considera că până în toamnă, când disputa pentru Cotroceni va deveni oficial şi legal evenimentul central al atenţiei publice, putem considera că viaţa politică din ţara noastră are temeiuri să funcţioneze în parametri de croazieră. Adică, normal.

Sunt întrunite condiţii, aşadar, pentru a ne întoarce privirea asupra a toate câte aşteaptă să-şi găsească rezolvarea în lista celor promise de fiecare partid în parte şi de fiecare din noi în campania electorală de anul trecut. Trăim un moment cât se poate de nimerit pentru a remăsura distanţa dintre promisiunile electorale şi reprezentarea lor în realitate. Operaţie necesară ca exerciţiu de bilanţ, obligatoriu la urma urmei în orice demers care îţi cere să măsori drumul parcurs şi să te dumireşti cu un ceas mai devreme cu privire la paşii următori. Dar folositor îndeosebi pentru a-ţi organiza efortul şi investiţia în vrerea acoperirii dificultăţilor de traseu în perioada care urmează.

Trăim zile grele şi nu poate spune cineva că nu observă, nu simte acest lucru. Cu toate acestea, sunt destui cei care par a considera că efectele crizei şi durata ei îi priveşte doar pe alţii. Alţii privesc vijelia şi furtunile care ne toacă, făcute pentru a trânti copaci doar peste maşinile altora. Cât priveşte canicula şi, inevitabil, seceta care ne ameninţă, să fie la ei acolo, noi cei de la oraş ce treabă avem cu asta?

N-am de gând să glumesc cu lucrurile serioase dar parca ne ocupăm timpul cu altceva în loc să luăm seama la cât de mult diferă realitatea de azi în raport de ceea ce ne închipuiam noi anul trecut în campania pentru locale şi, apoi, pentru parlamentare. Obligaţia de a prelua efectele crizei apasă în plus faţă de câte sunt de făcut în această ţară. Opinia publică nu ne iartă. Cum se vede, au început oamenii să iasă în stradă. Bruxelles-ul ne dă de înţeles că la noi treburile nu merg cum ne-am angajat. Ne aşteaptă în toamnă, din câte înţeleg, un raport de ţară deloc roz. Aşadar, suficiente motive, pentru a vedea ce şi cum putem face mai bine, astfel ca să îndreptăm cât mai multe din câte aşteaptă să fie aşezate în rostul lor, pentru binele cetăţeanului de la sat ori de la oraş. Cel care, la urma urmei, ne-a trimis, prin votul său, aici unde ne aflăm.

Nu dau eu lecţii nimănui de felul cum să-şi organizeze agenda verii ori pe durata care a ramas din acest an. Ceea ce cred este că putem fi mai vizibili ca generatori de valoare adăugată în primul rând reprimându-ne gesturi de polemică gratuită şi refuzul cooperării, ambele provenind din apartenenţa noastră la grupări politice diferite. Mă întreb dacă, după experienţa deja acumulată într-o secţiune sau alta a societăţii, nu ar fi cazul să căutam şi să găsim în primul rând ceea ce ne uneşte în obiectivele, în programele partidelor din care facem parte. Primează, în fond, lucrul deja realizat şi nu neapărat cine figurează pe antetul certificatului de inventator, proiectant general ori de executant. Că se poate persevera pe aceasta linie de evoluţie o dovedesc şi comentariile, dezbaterile, confruntările, în cadrul comisiilor de specialitate. Şi am în vedere, înainte de toate, pentru că ştiu mai bine cum stă situaţia, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, din care fac parte.

Nu îmi permit eu să fac observaţii asupra dezbaterilor parlamentare în plenul Camerei ori al Parlamentului. Ceea ce-mi îngădui să observ se referă la apariţiile noastre în public. În mass-media se consumă scene deloc agreabile, care situează în tabere diverse membri ai coaliţiei care, vreau să spun, stârneşte în rândul cetaţenilor cu care eu mă întâlnesc saptămână de saptămână - ei m-au votat, nu-i aşa? - comentarii cu totul defavorabile. Cele două partide par, prin prisma a ceea ce spun membrii lor, uneori chiar liderii lor, mai degrabă într-o permanentă dispută decât într-o colaborare asumată.

Un capital aparte, cu o producţie de luat în seamă, de epitete sclipitoare şi invective pe măsură, se consumă între Putere şi Opoziţie. Dispreţul exprimat la Centru se regăseşte nu arareori şi la nivel local, cu efecte deloc suportabile între reprezentanţii diferitelor grupări politice.

Ca să fiu sincer, mi-au displăcut întotdeauna asemenea comportamente. Îmi aminteşte de perioada în care unii profesori se certau în cancelarie, prelungind spectacolul nedorit pe coridoare ori în curtea şcolii. Vă închipuiţi efectul dezastruos pentru noi, elevii, în planul autorităţii şi al respectului nostru. Am câştiga timp concetrându-ne pe lupta de idei, pe utilitatea şi eficienţa lor. Pe efectul lor.

Ştiu, pot fi privit drept un visător naiv aşteptând ca oamenii politici să nu se mai certe între ei. Ce doresc eu nu priveşte felul cum fiecare îşi gândeşte existenţa publică, ci doar modul cum o parte din energia potenţială, intelectuală, doza de expertiză a fiecăruia se poate converti prin cooperare în energie cinetică, în soluţii valoroase.

Nu putem pretinde comportamente de şcolar persecutat, de temeri venind dinspre cei care-l judecă. Dar ne-am putea îngădui un plus de severitate în risipirea propriilor energii pe te miri ce. Un plus de armonie ne-ar aduce cu siguranţă câştiguri importante în planul aşteptărilor electoratului, atât de nerăbdător să ne vadă la lucru şi nu consumându-ne în polemici sterile şi păguboase.