Iustin-Marinel Cionca-Arghir
Iustin-Marinel Cionca-Arghir

Sittings of the Chamber of Deputies of September 29, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.121/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 29, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Iustin-Marinel Cionca-Arghir - declaraţie politică intitulată "Criminalitatea ridicată din România ultimelor zile, efect al crizei sau şi al lipsei unui consens politic în România?";

 

Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir:

"Criminalitatea ridicată din România ultimelor zile, efect al crizei sau şi al lipsei unui consens politic în România?"

Climatul de siguranţă şi protecţie necesare şi specifice unui stat de drept presupune o permanentă implicare a cadrelor de poliţie şi colaborare a acestora cu celelalte instituţii ale statului şi structuri cu competenţe în domeniu, în vederea asigurării respectării drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului, garantate constituţional.

Esenţa constă în apărarea valorilor sociale şi a ordinii de drept împotriva criminalităţii, legea penală având ca scop acela de a apăra împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept. Enumerarea anterioară este una limitativă, care urmăreşte să menţioneze cele mai importante valori ce pot fi periclitate prin săvârşirea unor infracţiuni.

În România, îndeosebi de la momentul aderării la Uniunea Europeană, progresele înregistrate în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei sunt continuu evaluate. Motivaţia este aceea că la data la care a devenit stat membru al Uniunii Europene, ţara noastră încă mai avea de înregistrat progrese în ceea ce priveşte aceste domenii.

O dezvoltare a unui sistem juridic eficient este nu doar necesară, ci mai mult decât atât, va ajuta cetăţenii români să se bucure de drepturi depline, inclusiv în privinţa celor ce le sunt conferite de calitatea lor de cetăţeni europeni.

Lucru evident, mai ales în ultimele zile, când mass-media ne aduce în atenţie tot mai frecvent noi jafuri comise în bănci, pe şoselele ţării, în benzinării, în magazine sau taxiuri. Şi, deşi, poate uneori televiziunile exagerează în modul în care creionează faptele, cert e un lucru: atacurile armate au devenit ceva obişnuit în România în ultima vreme.

Să fie criza economică justificarea pentru numărul tot mai mare de jafuri din România? Este o părere avansată de unele voci, prin prisma faptului că ţinta preferată a jefuitorilor au devenit băncile, casele de schimb valutar şi cele de amanet, deci discutăm de o infracţionalitate ridicată în special împotriva patrimoniului. Totuşi, este greu de crezut că un om cinstit se transformă radical, devenind infractor, doar datorită diminuării mijloacelor sale de subzistenţă.

Indiferent care ar fi cauzele, cetăţenii României trebuie să vadă că nimeni nu este mai presus de lege şi poate un argument solid în acest sens ar consta tocmai într-o puternică autoritate a statului, materializată printr-o justiţie autentică, o poliţie eficientă şi respectată.

Adoptarea unui nou Cod civil, a unui nou Cod penal, precum şi prezentarea unor propuneri de revizuire a procedurilor judiciare reflectă clar eforturile de reformă de până în prezent. Poate fi sesizat un bilanţ pozitiv înregistrat în ceea ce priveşte problematica corupţiei. Avem o Agenţie Naţională de Integritate, în prezent operaţională, cu rezultate pozitive în procesul de supraveghere a declaraţiilor de avere, primele cazuri judiciare lansate de către această instituţie aşteptând hotărâri din partea instanţelor.

Cu toate acestea, sesizăm o jurisprudenţă contradictorie, o incertitudine juridică creată poate şi de mozaicul legislativ de ordonanţe de urgenţă şi norme de punere în aplicare. Astfel încât putem vorbi despre faptul că eforturile de reformare rămân încă fragmentate.

Tocmai de aceea, aşa cum şi ecourile venite dinspre Uniunea Europeană indică, Parlamentul ar trebui să arate angajamentul său deplin în ceea ce priveşte continuarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, să facă demonstraţia sprijinului procesului de reformă şi totodată să putem discuta despre un angajament fără echivoc din partea tuturor partidelor politice.

Toate acestea în ideea ca o atitudine şi acţiuni contrare să nu aibă drept efect pierderea din vedere a obiectivului final, acela de instituire în România a unui sistem judiciar independent şi stabil.