Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Omagiu doamnei Emilia Comişel, marea doamnă a folclorului românesc"

Pe data de 18 aprilie 2010 s-a stins din viaţă, la o vârstă venerabilă, 97 de ani, marea doamnă a muzicii folclorice româneşti, Emilia Comişel. A fost profesor universitar, etnomuzicolog, folclorist, membru al Uniunii Compozitorilor din România.

S-a născut la Ploieşti, într-o familie care preţuia muzica la cel mai înalt nivel. toţi fraţii domniei sale au îmbrăţişat cariere în acest domeniu.

Cercetările folclorice le-a început încă din tinereţe, în zona Banatului, alături de Dimitrie Gusti şi Constantin Brăiloiu, şi a rămas astfel definitiv ataşată de plaiurile vestice. A publicat nenumărate studii şi cărţi despre folclorul din ţinutul Pădurenilor, Dobrogea, Vrancea, Moldova, Valea Timocului, Banatul Voievodinei şi, nu în ultimul rând, zona Făgetului, un ţinut de suflet pentru domnia sa.

I s-au decernat de-a lungul carierei ordine şi medalii ale statului român, premii ale Academiei Române şi distincţii internaţionale. A fost numită cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Făget, Timiş.

A sprijinit debutul a numeroşi interpreţi de muzică populară cu talent şi le-a ghidat paşii către atingerea gloriei profesionale. Nume cu sonoritate în folclorul de prim rang îi datorează poate netezirea drumului în viaţă, o încurajare la momentul oportun sau chiar alegeri inspirate în carieră. În acest scop, al ajutorării şi propulsării tinerelor talente, al diseminării gustului pentru folclor în rândul noii generaţii, s-a ocupat şi de organizarea unor festivaluri şi evenimente folclorice, de lansare a tinerilor cântăreţi populari.

S-a stins din viaţă un om măreţ, dar a fost înmormântată ca un om simplu, de rând, puţin preţuit. Ar fi meritat să fie condusă pe ultimul drum de toţi cei care îi datorează renumele şi cariera artistică; ar fi meritat să i se aducă omagiu aşa cum se cuvine, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

O femeie cu o bogăţie sufletească imensă, pe care am avut norocul şi onoarea de a o cunoaşte, a trăit extrem de modest şi cumpătat. A suferit drama marilor oameni ai culturii româneşti, peste care contemporaneitatea aşează praful uitării, încă din timpul vieţii, odată ce bătrâneţea neiertătoare îi izolează de tot ceea ce reprezintă carieră, profesiune, viaţă activă.

Peste toţi şi toate se va aşeza cenuşa timpului, în cele din urmă, dar e un sacrilegiu să nu le arătăm preţuirea şi respectul cuvenit marilor nume ale culturii româneşti, atâta timp cât încă mai avem şansa de a-i avea printre noi.