Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Soluţii de vreme bună şi construcţia de vreme grea"

România şi cetăţenii României se găsesc într-o situaţie dificilă, perioada dezvoltării speculative creează efecte asupra stării economiei, a vieţii politice şi a calităţii vieţii cetăţenilor.

În acest moment, consider că este necesară o analiză clară şi profesionistă asupra stării României, cu precădere asupra situaţiei economiei, a investiţiilor, asupra firmelor care execută investiţiile, a situaţiei acestora, a capacităţii lor financiare şi tehnologice, a pregătirii acestora pentru bătălia economică care trebuie dusă la nivelul Europei, asupra soluţiilor posibile din punctul de vedere al politicilor monetare, financiare, fiscale, sociale şi economice, din punctul de vedere al specialiştilor din domeniul economiei şi al dezvoltării durabile şi din punctul de vedere al instrumentelor juridice şi constituţionale care creează cadrul de reglementare şi de funcţionare.

Specialiştii analizelor de acest tip afirmă că ar trebui explicate cauzele crizei economice, pentru a putea stabili paşii care trebuie efectuaţi pentru atenuarea prezentei situaţii. S-ar putea spune foarte multe în această direcţie, dar aş vrea să amintesc câteva lucruri care sunt neglijate în anumite explicaţii care sunt date în momentul de faţă. Iată câteva dintre ele:

• distrugerea sofisticată a mijloacelor de producţie, fie prin sistemul de privatizare, fie prin nepăsarea transformării acestora în suportul unor activităţi necompetitive şi ineficiente;
• achiziţionarea masivă şi cumpărarea produselor de pe pieţele mai dezvoltate din punct de vedere economic;
• lipsa unei strategii de dezvoltare şi promovarea capitalului cu preponderenţă în cadrul tranzacţiilor imobiliare, la care se adaugă folosirea ineficientă a resurselor financiare dobândite, din punctul de vedere al investiţiilor productive şi al dezvoltării durabile;
• dezvoltarea unui consum neacoperit prin dezvoltarea unor sisteme de creditare inteligente şi facile, asigurându-se cu precădere achiziţionarea produselor altora;
• transferarea masei monetare peste graniţă şi alimentarea, pe această cale, a economiilor deja dezvoltate;
• neluarea în considerare într-o manieră concretă a strategiilor şi a finanţărilor care funcţionează la nivelul Uniunii Europene;
• neasigurarea transparenţei în ceea ce priveşte utilizarea banului public, neglijându-se astfel realizarea marilor lucrări de infrastructură şi consolidarea firmelor româneşti în context european şi global. Transparenţa este necesară şi pentru a se evita percepţia de astăzi că alimentarea bugetului de stat se face într-un sac fără fund, gestionat discreţionar şi clientelar, chiar în momentul în care statul a devenit un dator veşnic şi constrâns să preia şi alte datorii ale altora de aici sau de prin alte părţi.

Aceste lucruri sunt confirmate de îngrijorarea mediului de afaceri, exprimată prin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în care se arată că se încearcă "exterminarea capitalului românesc, existând afacerişti străini care doresc să cumpere societăţile româneşti, profitând de oportunitatea oferită de criza economică. Capitalul românesc mai reprezintă doar 15% din economia românească, iar Guvernul nu are pârghii să relanseze economia în aceste condiţii. Guvernanţii ar trebui să poarte negocieri cu cei care controlează economic România şi să obţină condiţii mai bune pentru ţara noastră, inclusiv cu băncile care obţin profituri uriaşe de pe urma dinamitării mediului de afaceri". Antreprenorii români se simt frustraţi pentru că "băncile solicită o dobândă mai mare decât cea aplicată clienţilor care provin din ţara lor de origine şi ţin la acea dobândă", în speranţa că va apare renunţarea la creditul respectiv. Prin urmare, băncile trebuie să fie obligate legislativ să lucreze cu dobânzile pe care le aplică la nivel european. Ce se întâmplă este "o campanie de exterminare a mediului de afaceri autohton, astfel că aşa vom fi mereu dependenţi de alţii". (Nicolae Ţucunel, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României).

Pot fi arătate şi alte aspecte, dar şi din acestea rezultă clar că lipsa resurselor financiare la nivelul mediului de afaceri şi la nivelul bugetului de stat constituie principala problemă cu care se confruntă România în momentul de faţă. În concluzie, avem o lipsă majoră de capital pe o piaţă care trebuie sa fie în plină dezvoltare. Se ştie că sunt necesare măsuri pe termen mediu şi lung pentru a ne aşeza cu adevărat în familia europeană. Pentru a avea, în acelaşi timp, o bază reală pentru eliminarea măsurilor de austeritate până la sfârşitul anului, consider că sunt necesare măsuri imediate, proactive de redresare a economiei, în sensul disponibilizării, în primul rând, a resurselor financiare. Deblocarea economiei are nevoie de infuzie de capital şi de introducerea unei mase monetare în ţară pentru a putea dezvolta mijloace productive şi a creşte puterea de cumpărare a populaţiei. Şi pentru faptul că integrarea în Europa abia a început, asigurarea resurselor financiare poate să facă apel la atragerea capitalului străin sau la găsirea soluţiilor interne. Acestea din urmă, chiar dacă nu sunt în stare să deblocheze singure situaţia, pot atenua, cel puţin, starea dificilă în care ne găsim. Soluţiile preconizate trebuie să vizeze mărirea vitezei de circulaţie a capitalului şi creşterea capacităţii de consum.

Pentru realizarea acestora propun următoarele măsuri:

• deducerea integrală a sumelor investite, cu efecte benefice asupra creşterii consumului şi a uşurării controlului fiscal, într-o primă fază, această procedură asigurându-se cel puţin pentru activităţile productive de bază;
• recuperarea creanţelor statului român de la agenţii privaţi prin convertirea acestora în acţiuni la companiile private. În această manieră, statul devine asociat cu partenerul privat în contul datoriei pe care acesta o are faţă de statul român. Astfel, reprezentanţii statului vor deveni membrii în consiliile de administraţie ale societăţilor private care nu mai au calitatea de datornici, ci de parteneri ai statului. În această manieră, ar exista un obstacol în calea achiziţionării de către alţii, pe preţuri de nimic, a societăţilor aflate în dificultate, cu o condiţie, aceea ca instituţiile statului să trateze cu maximă corectitudine şi transparenţă această nouă relaţie.

Efectele acestor măsuri pot fi următoarele: achitarea datoriilor către stat, acolo unde este rea-voinţă, deoarece este puţin probabil ca agentul economic să dorească pentru afacerea sa un nou partener, şi acesta să fie statul; transferarea în sistemul privat a unor funcţionari ai statului, aceştia trebuind să opteze pentru funcţia publică administrativă sau pentru funcţia de reprezentant al statului într-o societate sau un grup de societăţi, măsura fiind benefică şi în perspectiva viitoarelor disponibilizări; ajutor către societăţile aflate cu adevărat în dificultate prin stoparea penalităţilor de întârziere; posibilitatea participării acestor firme la licitaţii şi la accesarea fondurilor europene prin eliminarea constrângerilor de neparticipare datorită datoriilor la bugetul consolidat al statului. Această modalitate, corelată şi cu un management îmbunătăţit, poate să determine o relansare economică, care altfel nu s-ar putea face decât prin infuzie de capital, capital care nu există;

• evitarea pe cât posibil a plăţilor "cash" şi asigurarea plăţilor prin cardurile bancare, prin această modalitate se valorifică şi sumele nefiscalizate, iar o parte din economia subterană va ieşi la suprafaţă;
• crearea unui fond de locuinţe prin preluarea acestora de la companiile imobiliare falimentare în contul datoriilor şi transformarea acestora în locuinţe de serviciu; aceste locuinţe pot să fie închiriate bugetarilor sau acordate ca locuinţă viageră celor care au ieşit la pensie sau au încheiat o misiune în slujba României, în condiţiile clare stabilite de o lege specifică. Acest fond de locuinţe se poate transforma în sursă de venit către stat şi ar debloca societăţile imobiliare aflate în dificultate;
• eliminarea monopolurilor de la produsele de bază, în special la energia electrică şi la gazul metan, fie prin adoptarea unei politici clare antitrust, fie prin preluarea lor de către statul român;
• realizarea din producţie proprie a fondului de consum elementar, cu precădere a hranei şi a energiei, altfel orice creştere a consumului, în special pe produsele şi serviciile altora, ne-ar readuce într-o situaţie similară, probabil mult amplificată;
• includerea în caietele de sarcini a unor indicatori de performanţă socială şi de implicare la nivelul comunităţii pentru firmele doritoare, participante la licitaţii.

Poate că nu am construit un cadru politic complet, însă consider că în momentul de faţă este necesară o activitate intensă în găsirea soluţiilor, în discutarea acestora, în proiectarea variantelor necesare pentru a demonstra faptul că soluţiile bune nu sunt numai cele care apar pe vreme bună, ci, cu precădere, cele care sunt create şi impuse vremurilor grele, cu furtună la nivel financiar, economic şi politic.

Practic, astăzi ne aflăm între soluţiile de vreme bună şi construcţia de vreme grea. Cele trecute puteau fi mai bune, iar cele care vor veni, obligatoriu, trebuie să fie mai bune la nivelul construcţiei.

Consider că aceste gânduri sunt fundamentale pentru a putea spune că va fi mai bine dacă se va acţiona corect şi corespunzător.