Parliamentary debates

Domnul Călin Potor:

«PDL contra PDL, "reţeta" disoluţiei statului»

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în România, la vârful nivelului politico-decizional, seamănă izbitor cu anarhia dinaintea unor revoluţii sau cu alte acţiuni pregătitoare pentru subminarea autorităţilor unui stat. De neimaginat este însă faptul că, în acest moment, România este teatrul unei lupte surde între reprezentanţii aceleiaşi baricade, respectiv între preşedinte şi oamenii pe care domnia sa i-a girat să fie miniştri în Guvernul Boc. Din nefericire, populaţia ţării, măcinată de efectele crizei şi de neajunsurile financiare, este din nou deturnată de la adevăratele sale probleme, fiind silită să urmărească circul mediatic de prost gust pe care-l servesc mai marii vremelnici ai României.

Este din ce în ce mai evident faptul că asistăm la o disoluţie fără precedent a autorităţii statului în România, comparabilă doar cu perioada mineriadelor de tristă amintire. În realitate, este un meci PDL contra PDL. Pe de o parte, preşedintele nu se mai comportă normal, renunţă la instituţia constituţională garant al ordinii şi siguranţei naţionale, Poliţia, premierul îl imită precum un papagal nevinovat, iar ministrul internelor îşi dă demisia de onoare, aşa cum probabil Traian Băsescu a scontat.

Domneşte haosul, dar un haos bine orchestrat de chiriaşul Cotroceniului, care a reuşit fără prea mari eforturi să-l debarce din Guvernul condus mascat de Boc pe ultimul său mare "ghimpe", Vasile Blaga, după ce scăpase anterior de Berceanu şi Videanu. În aceste zile, românii au văzut cu ochiul liber cine e adevăratul şef al Executivului. Băsescu a scăpat de tripleta de aur a PDL-ului, cei trei, de pe acum foşti miniştri, dobândindu-şi oficial renumele de dizidenţi ai partidului aflat la putere. Cum ar spune un clasic în viaţă, pohta ce-a pohtit i s-a îndeplinit!

Neîndoielnic, lupta fratricidă din interiorul PDL nu poate avea niciun învingător, doar un mare învins: populaţia României. O populaţie care, din păcate, nu este reprezentată cu cinste nici de partidele din opoziţie, nici de mişcarea sindicală, nici de societatea civilă. Cu alte cuvinte, poporul este al nimănui, într-o ţară mai degrabă neguvernată. Pe bună dreptate, românii se întreabă ce mai pot face în faţa acestor scene de circ care li se servesc în loc de stabilitate politică, programe de scoatere din criză, alternative pe piaţa forţei de muncă etc. Şi, atunci, să nu ne mai mirăm că un slogan parcă învechit va reveni, încet-încet, în actualitate: "Unica soluţie, încă-o revoluţie"... Să dea Dumnezeu să nu ajungem până acolo!