Parliamentary debates

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Febra candidaturilor"

A mai rămas o săptămână până când expiră termenul-limită al depunerii dosarelor de candidaturi pentru alegerile locale. În aceste zile fierbinţi, partidele politice caută, din Capitala ţării în ultimul cătun, "omul providenţial", sau, altfel spus, "candidatul care ne trebuie". Fireşte că acest "zoon politikon" nu există peste tot, în orice loc şi în orice situaţie, în forma sa perfectă. Candidaţii se împart în patru categorii: 1. cel care vrea şi poate să acceadă la funcţia publică respectivă; 2. cel care vrea, dar nu poate; 3. cel care nu vrea, dar poate; 4. cel care nici nu vrea, nici nu poate. Prima tipologie (vrea şi poate) este a candidaţilor care au atât voinţă, cât şi potenţial. Aceşti "învingători de profesie" sunt cei mai vânaţi de clasa politică: cu ei ca locomotivă, bagajul de voturi al unei formaţiuni va fi mult mai mare. A doua tipologie (vrea, dar nu poate) este a băgăreţilor, dornici de căpătuială, care, însă, nu aduc nici un avantaj electoral partidului din partea căruia candidează. Aceste personaje au gura mare, vorbesc verzi şi uscate, dar rareori previziunile lor ultra-optimiste se împlinesc, iar atunci când zestrea de voturi a partidului este, totuşi, una importantă, rezultatul nu li se datorează nicidecum lor. A treia tipologie (nu vrea, dar poate) este a celor care şi-au câştigat în comunitatea din care fac parte un prestigiu care le-ar asigura şi o carieră politică de succes. Aceşti oameni sunt, însă, mai preocupaţi de liniştea şi stabilitatea familiei şi afacerilor decât de implicarea pe faţă în murdara viaţă politică. A patra tipologie (nici nu vrea, nici nu poate) este a afonilor politici. Ei nu au nici o calitate care să-i recomande pentru vreo demnitate mai măruntă ori mai mare şi, indiferent dacă sunt sau nu conştienţi de acest lucru, manifestă o apatie cronicizată faţă de tot ce înseamnă politica. Oricât ar părea de ciudat, vom regăsi pe buletinele de vot toate cele patru categorii de candidaţi enumerate mai sus. Motivele diferă de la partid la partid şi de la o localitate la alta. Raţiunile pot fi conjuncturale (n-au avut pe altul şi timpul îi presa), strategice (oameni slabi sunt plasaţi intenţionat pe listele altor formaţiuni, pentru a frâna şi a compromite concurenţa) etc. Şi, în această sarabandă de transferuri şi racolări politice de ultim moment, în care candidaţii se schimbă pe bandă rulantă, pot apărea şi erori de neînţeles. Mă refer, de pildă, la transferul lui Lucian Flaişer (actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi) de la PSD la PD-L. A făcut pasul cu intenţia clară de a candida pentru un nou mandat, din partea şi cu susţinerea partidului prezidenţial. Dar, câteva ore mai târziu, cel reconfirmat de "centru" să intre în cursa pentru şefia CJ a fost... Dan Cârlan! "Ţeapa" luată de Flaişer reprezintă excepţia de la toate regulile pe care le-am enunţat înainte, pentru că el era candidatul care şi vrea, şi putea, dar, din păcate, s-a ales (a doua oară în decurs de două săptămâni!) cu o uşă trântită în nas...