Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.24/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.27 | Dumitru Pardău - intervenţie cu tema "Cazinoul Vatra Dornei"; | ![]() |
||
|
"Cazinoul Vatra Dornei" Mulţi dintre dumneavoastră, dintre aceia care cunoaşteţi meleagurile bucovinene, va aduceţi probabil aminte de aerul austriac pe care îl are staţiunea Vatra Dornei. De fapt vorbim de aerul austriac pe care l-a avut aceasta staţiune balneo-climaterică şi pe care ar trebui sa îl refacem, să îl readucem în imaginea turiştilor care ne vizitează. Una dintre activităţile de baza ale locuitorilor zonei Dornelor, pe lângă agricultura şi exploatarea lemnului, este turismul. Exploatările miniere au fost închise, lăsând mare parte a populaţiei fără un loc de muncă. Turismul reprezintă activitatea care va salva zona, având în vedere că se află într-o arie binecuvântată din punct de vedere al peisajelor, al resurselor naturale etc. Vorbim de o staţiune cu renume, vizitată anual nu doar de turişti romani, ci din toată lumea, care vin pentru băi, schi, excursii, sporturi extreme şi altele. În ultimii ani s-au construit o serie de hoteluri şi pensiuni noi, cele vechi au fost renovate, s-a rezolvat problema infrastructurii, beneficiem de o bază de tratament la standarde europene, serviciile turistice s-au îmbunătăţit şi diversificat evident. Din păcate, nimic din cele menţionate mai sus nu a reuşit să acopere marea pată neagră a staţiunii Vatra Dornei. Mă refer la ruina vechiului cazino, o clădire emblemă a localităţii, de o frumuseţe deosebită, care astăzi impresionează doar negativ, ducându-ne cu gândul la imaginea unui cadavru. Clădirea se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce ne împiedică să luăm orice măsură de conservare şi reconstruire. Personal, am folosit oportunitatea vizitei la Suceava a primului ministru Emil Boc şi ministrului Vasile Blaga pentru a le prezenta, printre altele, situaţia dezastruoasă a acestei clădiri. Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit odată cu cel din Sinaia, existând doar două astfel de clădiri în ţară, după modelul celui de la Karlovy Vary. Facem un apel pe această cale către administraţia locală, administraţia judeţeană şi Episcopie, cărora le solicităm să ia măsurile necesare în aşa fel încât această clădire să fie emblemă pentru staţiunea Vatra Dornei şi pentru turismul românesc, să nu fie dărâmată. |



