Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.86/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.27 | Mircea Duşa - declaraţie politică cu titlul "Riscul unor tulburări sociale"; | ![]() |
||
|
"Riscul unor tulburări sociale" Acum două săptămâni, pensionarii au ieşit în stradă în mai multe judeţe din ţară, precum şi în faţa Palatului Cotroceni, nemulţumiţi de măsura privind reducerea pensiilor cu 15%, scandând împotriva preşedintelui şi a premierului şi cerând chiar demisia lor. De asemenea, în data de 19 mai 2010, în faţa clădirii Guvernului, a avut loc cel mai mare miting al sindicatelor din România din ultimii 20 de ani. Celor cinci mari confederaţii sindicale - Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală Meridian - li s-au alăturat şi reprezentanţi ai pensionarilor, ai persoanelor cu dizabilităţi, ai studenţilor etc. A fost un miting la care a participat aproximativ 50.000 de protestatari, oferind ocazia de a demonstra că în ciuda măsurilor dure anunţate de Guvern, cetăţenii acestei ţări, oricât de nemulţumiţi ar fi, au bunul simţ de a protesta în deplin respect pentru ordinea publică. Încercările unor politicieni aflaţi la putere de a induce în opinia publică ideea că anumite partide ar încerca deturnarea acestei manifestaţii într-o acţiune violentă sunt cel puţin jenante şi pun în evidenţă laşitatea celor care ne conduc. Demonstrează fie lipsa curajului de a-şi asuma consecinţele sociale ce decurg din aplicarea unor măsuri aberante, fie lipsa capacităţii de a înţelege şi de a percepe realităţile economice şi sociale ale României de astăzi. A pierdut Guvernul contactul cu realitatea? Cum altfel am putea interpreta tăierea salariilor cu 25%, a pensiilor cu 15%, a diverselor forme de ajutor social cu 15% ? Este evident că poporul român este supus unei curbe de sacrificiu ieşită din comun. În multe ţări din Europa se recurge la reducerea cheltuielilor bugetare, dar niciuna nu a decis să taie atât de dur veniturile populaţiei. De exemplu, reducerea veniturilor pentru categorii largi ale populaţiei împreună cu eliminarea subvenţiilor la căldură şi apă caldă este o măsură pentru care nu credem că s-a calculat gradul de suportabilitate. Este evident că cele două măsuri cumulate vor duce la sărăcirea multor milioane de români. Practic, oamenii nu vor mai avea bani de hrană. Mai evidenţiez aici şi un alt fapt constatat zilele trecute: colapsul sistemului farmaceutic - la jumătatea lunii mai 2010 se înregistrau peste 1500 de farmacii în insolvenţă şi peste 400 în faliment. Prăbuşirea sectorului farmaceutic era previzibilă, dacă luăm în considerare că Ministerul Sănătăţii are datorii de aproximativ 500 de milioane de euro faţă de farmaciile care au distribuit medicamente compensate şi gratuite. Deja există semnale că reţetele compensate sau gratuite se acordă cu greu sau chiar deloc. Să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru pentru pensionari şi pentru cei bolnavi? Pe lângă faptul că veniturile se diminuează, nici şansa de a procura medicamente ieftine nu mai există. Săptămâna aceasta se va definitiva forma scrisorii de intenţie ce va fi trimisă la Fondul Monetar Internaţional. Fac din nou un apel la guvernanţi de a adopta măsurile de a ieşi din criză şi nu pe cele care să ne lanseze pe o spirală descendentă: reducerea veniturilor - reducerea consumului - reducerea încasărilor la bugetul de stat etc. Aceste decizii, odată aplicate, pot genera nemulţumiri serioase în rândul populaţiei şi am putea spune că Guvernul, demonstrând o mare iresponsabilitate, se supune singur riscului unor tulburări sociale. |



