Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 24, 2011
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 24, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 24, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.27 | Costică Macaleţi - declaraţie politică referitoare la "Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale - domnia arbitrarului"; | ![]() |
||
|
"Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale - domnia arbitrarului" Declaraţia mea politică de azi se referă la prevederile absolut aberante ale noului contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale. Acest contract, care pentru prima dată va fi valabil doi ani, vine la pachet cu o serie de noutăţi, deloc agreate de bolnavi, medici şi farmacişti. Pacienţii incluşi în programe naţionale de sănătate sau asiguraţii cu afecţiuni cronice vor fi obligaţi să se înscrie la o farmacie, până în luna august, pentru a-şi procura medicamentele. Farmaciile, la rândul lor, vor trebui să întocmească liste cu asiguraţii lor şi să raporteze lunar mişcarea pacienţilor la casa de sănătate, prin intermediul programelor informatice care au creat numeroase probleme. Bolnavii vor fi obligaţi să rămână cel puţin şase luni pe lista unei farmacii, cu excepţia cazului în care se mută din localitate. Astfel, medicii de familie vor trimite bolnavii la anumite farmacii, care ar putea să rămână fără medicamentele prescrise, astfel că pacienţii riscă nu să fie purtaţi pe drumuri ca până acum, ci să nu-şi poată lua medicamentele, pentru că nu vor mai putea apela la altă farmacie. O altă reglementare arată că medicii nu vor mai putea prescrie medicamente nelimitat, ci în baza unui plafon. Deşi oficialii spun că fondurile vor fi astfel gestionate mai atent, medicii de familie susţin că nu ei sunt adevăraţii falimentari ai sistemului, ci medicii specialişti, pentru că tratamentele scumpe sunt prescrise de aceştia. Medicii vor fi plătiţi mai mult în funcţie de numărul de consultaţii acordate şi mai puţin după numărul de pacienţi înscrişi pe liste. Medicii de familie sunt de părere că noul sistem va fi unul falimentar şi în defavoarea pacientului. Contractul ar trebui să intre în vigoare la 1 iunie, însă, din cauza problemelor descoperite, semnarea va fi amânată pentru 1 iulie. Medicii de familie ameninţă că nu-l vor accepta în forma actuală şi vor refuza să mai acorde îngrijiri gratuite asiguraţilor. Aşadar, în înţelepciunea sa, Ministerul Sănătăţii dă peste cap pentru nu mai ştim a câta oară sistemul de asigurări sociale de sănătate. Până acum aveam parte de bolnavi plimbaţi între spitale, acum vom asista la fenomenul plimbării bolnavilor de acasă la farmacie şi apoi din nou acasă în cazul în care farmacia nu mai are bani de medicamente! De asemenea, bolnavii nici nu vor mai avea de ce să meargă la medicii de familie, dacă plafoanele acestora vor fi fost epuizate, ca să nu mai vorbim de reţete! Şi toate acestea în numele unei aşa-zise reduceri a cheltuielilor pe timp de criză! Din ce bani şi mai ales cu ce preţ aceste reduceri, domnilor guvernanţi? |



