Parliamentary debates

Doamna Constanţa Popa:

Sănătatea constituie bunul cel mai de preţ pentru fiecare om, dar şi pentru societate, deoarece costurile redobândirii ei sunt foarte mari.

Este motivul pentru care, indiferent de regimul politic şi situaţia economică, fiecare ţară investeşte în sistemul sanitar pe care doreşte să-l facă cât mai performant.

De 14 ani, factorii de decizie din România experimentează modele şi propun soluţii pentru a asigura sănătatea naţiunii române. În realizarea ei doi factori sunt extrem de importanţi: specialişti bine pregătiţi şi aparatura medicală performantă.

Care este situaţia din România de azi?

În ceea ce priveşte specialiştii, salariile foarte mici, nemotivante, îi îndepărtează pe elevi de facultăţile de medicină, ceea ce a făcut ca în ultimii ani să scadă continuu numărul de candidaţi la admitere, dar şi dorinţa de învăţare a celor care se pregătesc să devină medici.

În ceea ce priveşte aparatura medicală, în perioada 1997-2000, în condiţiile blocării finanţării externe pentru economia reală, s-au contractat credite în valoare de 500 de milioane de dolari, din care, până la sfârşitul anului 2000 au fost semnate contracte în valoare de 280 milioane de dolari.

Nimeni nu contestă nevoia de modernizare şi dotare a sectorului sanitar cu aparatura performantă, dar aceasta trebuie făcută în condiţii de fundamentare realistă pentru fiecare unitate sanitară.

Considerând achiziţiile făcute în anul 2000 de Guvernul CDR insuficiente, noua conducere PSD a mai semnat în anul 2001 două contracte de finanţare cu două bănci (Deutsche Bank din SUA şi ABN Amro), în valoare totală de 63,2 milioane de dolari pentru dotarea spitalelor cu aparatura medicală. Creditul a fost semnat pe o perioadă de 5 ani cu o rambursare în 10 rate.

Multe unităţi sanitare din Bucureşti şi din ţară nu au fost pregătite să primească aparatele medicale şi nu au nici în momentul de faţă condiţiile de punere în funcţiune (lipsesc fie spaţiile adecvate, fie fondurile necesare punerii în funcţiune, fie specialiştii care să le folosească).

În multe unităţi sanitare aparate medicale achiziţionate şi plătite cu bani grei din buzunarul cetăţenilor, s-au degradat fizic şi moral, au ieşit din perioada de garanţie, transformându-se în aparate bune de aruncat la gunoi, toate datorându-se unei proaste planificări. Cine plăteşte pentru risipirea banului public? Ministerul Sănătăţii şi Familiei a promis de 2 ani că va realiza o situaţie centralizată a acestei aparaturi medicale pentru a le putea redistribui în funcţie de posibilităţile unităţilor sanitare de amenajare şi folosire eficientă a acestora.

Această redistribuire a aparaturii nu s-a realizat până azi, deşi ar fi trebuit să fie o prioritate; spitale care au posibilitatea să utilizeze în condiţii de performanţă această aparatură nu o au, în timp ce ea zace în spitale care nu au posibilitatea să o utilizeze.

Cine are de pierdut în această situaţie? Cetăţeanul, care este de două ori păgubit: când se risipesc banii proveniţi din credite rambursate cu greu şi când nu poate beneficia de servicii medicale performante.