Parliamentary debates

Doamna Minodora Cliveti:

"(In)egalitatea de şanse pentru iniţiativele legislative"

Constituţia vorbeşte despre proiecte de lege şi iniţiative legislative: primele sunt opera Guvernului, celelalte reprezintă propunerile parlamentarilor. Din start, aşadar, ceea ce propune Guvernul este altceva, cel puţin formal, decât ce realizează membrii Parlamentului.

Dar, chiar între aceştia, intervine de la o vreme, mai precis din actuala legislatură, inegalitatea: unele propuneri legislative sunt mai "norocoase" decât altele, şi anume cele aparţinând parlamentarilor Alianţei. Consecinţa acestei anormale stări de lucruri este o mare frustrare pentru parlamentarii din Opoziţie şi dezamăgirea de a nu putea transforma în act normativ o propunere legislativă utilă.

Exemplificare: de curând, a fost adoptată de Parlament o iniţiativă legislativă aparţinând unei colege din Alianţă, privind tichetele de creşă. Ideea, considerată bună şi de către parlamentarii Opoziţiei, constă în a considera cheltuială deductibilă suma de 3 milioane de lei vechi pe care angajatorii îi oferă părintelui unui copil în vârstă de până la doi ani, dacă continuă să lucreze, în loc să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului. Este o modalitate tipică de a armoniza viaţa de familie cu cariera, de a încuraja mai ales mamele tinere să nu îşi întrerupă munca, să beneficieze de o sumă de bani pe care să o folosească pentru a achita cheltuielile aferente îngrijirii copilului în creşă. De asta se şi numeşte suma respectivă "tichet de creşă".

Numai că în România nu mai există creşe sau sunt atât de puţine încât nici nu contează. În schimb, mai avem copii în vârstă de până la trei ani, vârstă de la care încep cariera în grădiniţe.

De aceea, câţiva parlamentari P.S.D. au avut o idee care s-a transformat într-o iniţiativă legislativă: firmele care construiesc şi administrează creşe să îşi deducă cheltuielile aferente acestui scop înainte de impozitare. Cu alte cuvinte, fără ca statul să contribuie cu vreun leu, ţara să ajungă să aibă şi creşe. Pentru copiii până la trei ani, adică, inclusiv pentru cei până la doi. Deci, pentru cei care vor beneficia de tichetul de creşă.

Şi aici intervine inegalitatea de şanse între iniţiative legislative: în timp ce aceea cu tichetele de creşă a devenit lege, cea de a doua, gândită independent, dar întâmplător venind în completarea celeilalte, a fost respinsă.

Absurdul situaţiei este evident. Copiii cu tichete de creşă în mânuţe vor beneficia de îngrijirea "competentă" a unei rude în vârstă, în cel mai bun caz, a unei străine, de cele mai multe ori, o persoană fără calificare, fără afecţiune, fără obligaţii, pentru că prea puţini părinţi beneficiind de tichetul de creşă vor încheia contracte cu asemenea persoane, pentru a plăti taxele către stat. Educaţia lor va fi inexistentă, părinţii mulţumindu-se a-i şti hrăniţi şi supravegheaţi cât de cât, atâta vreme cât ei sunt la serviciu. Iar inegalitatea de şanse între aceşti copii şi alţii, mai norocoşi, îngrijiţi în puţinele creşe private din ţară, va face diferenţa mai târziu.

Uniunea Europeană îşi propune ca până în 2010 circa 80% din copiii de până la 3 ani să fie îngrijiţi şi educaţi în creşe. Ce face România în acest sens? Respinge în Parlament iniţiative care propun soluţii necostisitoare pentru stat, numai pentru că aparţin celor de la Opoziţie...