Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politice: «Vrăjeala "boc"-ănită a... unicameralului»;

 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

«Vrăjeala "boc"-ănită a... unicameralului»

Revizuirea Constituţiei a redevenit acum, pentru PD-L, un moft preelectoral, cu presupusă bătaie postelectorală. În plus, contextul în care domnul Emil Boc a anunţat intenţia acestui partid de a repune pe tapet chestiunea parlamentului unicameral pare să indice dorinţa sa şi a formaţiunii politice pe care, formal, o conduce, de a reintra în graţiile preşedintelui Traian Băsescu.

Ne aducem aminte cum, înaintea alegerilor europarlamentare de anul trecut, domnul Traian Băsescu (pe atunci, nesupărat pe partidul respectiv din pricina unei mezalianţe politice, ca acum!) a avansat ideea diminuării numărului de parlamentari prin comasarea Senatului şi a Camerei Deputaţilor într-un parlament unicameral.

Ce s-a ales de pe urma populistei propuneri de atunci?

Praful de pe toba unei campanii electorale în urma căreia PD şi PLD şi-au clamat o aşa-zisă victorie, urmată de fuzionarea suspect de grăbită a celor două formaţiuni. A mai auzit cineva ceva despre parlamentul unicameral? Fireşte că nu.

Ca atâtea altele, din raniţa cu subiecte reşapate ideologic a PD-L, subiectul unicameralului este numai bun de scos de la naftalină şi de fluturat pe dinaintea electoratului ori de câte ori se apropie câte un nou scrutin.

Amăgit cu argumente populiste, electoratul îşi spune cuvântul la urne, iar apoi domnul Boc şi domnul Băsescu, alături de ceilalţi domni care niciodată nu mai dau doi bani pe ceea ce au promis anterior, uită cu desăvârşire de comparaţii, de cifre, de statistici şi de meşteşugitele fraze.

Ceea ce nu ştie domnul Boc este că vrăjelile de felul acesta au din ce în ce mai puţin efect asupra alegătorilor. Iar domnul Boc nici nu vrea să ştie despre aşa ceva, pentru simplul motiv că, acum, prioritatea zero a PD-L este măgulirea lui Traian Băsescu şi ogoirea supărării acestuia pentru mezalianţa cu PRM.

Dacă vor să demonstreze sinceritate în demersul lor de introducere a parlamentului unicameral, domnii şi doamnele din PD-L ar trebui ca la apropiatele alegeri parlamentare să nu depună absolut nicio candidatură pentru Senat.

Matematic vorbind, asta ar fi tot ceea ce s-ar cuveni demonstrat. Mă îndoiesc, însă, că o vor face.