Ciprian-Minodor Dobre
Ciprian-Minodor Dobre

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.28 Ciprian Minodor Dobre - declaraţie politică cu titlul "Guvernarea PDl, cel mai mare pericol pentru societatea românească";

 

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

"Guvernarea PDL - cel mai mare pericol pentru societatea românească"

La douăzeci de ani distanţă de la revoluţie, guvernul PDL pare că doreşte cu orice preţ să anuleze toate progresele înregistrate de statul român şi de fiecare cetăţean în parte în acest interval de timp.

La douăzeci de ani de la revoluţia care a dat jos un regim opresiv şi a oferit românilor promisiunea că vor putea duce o viaţă demnă într-un stat democratic, guvernarea PDL reînvie tradiţia comunistă, de a conduce prin frică, aplicând principiul "capul plecat sabia nu-l taie". Devine duşman de partid şi de stat oricine care refuză politica slugărniciei, oricine refuză să stea încovoiat în faţa puterii portocalii. Oamenii demni, care refuză să treacă prin viaţă cu spatele frânt sunt sancţionaţi - prin suprataxare şi umilinţe - cum este cazul celor care trăiesc din drepturi de autor, prin încercarea de a transforma o ţară întreagă în asistaţi sociali. În felul acesta, statul portocaliu crede că îşi asigură controlul şi îşi poate impune autoritatea din ce în ce mai contestată asupra cetăţenilor români.

La douăzeci de ani de la momentul care a fost pentru mulţi dintre noi începutul schimbării în bine, guvernarea PDL a devenit cel mai mare pericol pentru societatea românească, prin schimbarea de mentalitate pe care încearcă să o impună.

Douăzeci de ani am învăţat să gândim şi să ne exprimăm liber, să muncim pentru a putea avea un trai mai bun, de care să ne şi bucurăm. Douăzeci de ani am învăţat să trăim într-un regim democratic care s-a construit treptat prin efortul nostru al tuturor. Iar azi, guvernul PDL a decis că societatea românească trebuie să se întoarcă în trecut. Într-un trecut în care slugărnicia era, la fel ca acum, politică de stat şi unde decizia politică ţinea cont nu de nevoile cetăţenilor, ci de preferinţele membrilor de partid.

Ni se spune zilnic şi pe toate canalele de comunicare că trebuie să "strângem cureaua", dar niciun membru al actualei guvernări nu pare preocupat să aplice acest dictat la el acasă. Dimpotrivă, guvernanţii de astăzi, la fel ca şi cei de acum douăzeci de ani, îşi duc traiul în lux şi risipesc cu neruşinare banul public, în timp ce ne predică, nouă, celorlalţi, principiile austerităţii.

Mă adresez în special dumneavoastră, domnule Boc şi domnule Băsescu, nu faceţi greşeala să credeţi că ne puteţi întoarce în trecut. Am învăţat din greşeli. Noi, românii, suntem poate răbdători, dar răbdarea noastră are limite.

Nu vreau să stau cu capul plecat. Vreau să stau drept, cu demnitate. Iar ca mine sunt cei mai mulţi cetăţeni români. Cei care vor să muncească şi să trăiască bine. Cei care consideră că guvernanţii le datorează respect.

Clasa de mijloc vrea să muncească mai mult şi să câştige mai mult, nu să strângă cureaua. Se doreşte respectarea legii, indiferent că ai carnet de partid sau nu.

Din păcate, instituţiile lipitorilor de afişe portocalii au împărţit cetăţenii României în "de-ai noştri" şi "restul". Cred că trebuie să ne întoarcem în realitate, la respectarea Constituţiei şi a drepturilor fiecărui cetăţean român.

Din păcate, azi avem o Românie slabă, vlăguită de dumneavoastră, cei care faceţi parte dintr-un guvern incompetent şi măcinat de intrigi politice. O Românie cu cetăţeni respectaţi înseamnă o Românie puternică.

Aşadar, respectaţi-ne, domnilor guvernanţi!