Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Grijile românilor"

Pentru orice observator al scenei politice româneşti, impresia este de uluială. Din păcate, nu este vorba doar de o impresie, ci de o crudă realitate. România nu numai că nu-şi revine, dar dă semne că se afundă pe zi ce trece. Să nu înţeleagă domnii de la Bruxelles această stare de impas? Stăm, economic, mult mai rău decât bulgarii, deşi proporţiile la care a ajuns acolo crima organizată încep să înfricoşeze Europa. Aici, la noi, hoţii strigă hoţii, complicităţile incredibile le retează românilor orice urmă de speranţă, oamenii arată rău - sunt prost îmbrăcaţi, prost hrăniţi şi par a nu mai avea chef de nimic. Cei ce nu au altă preocupare decât să pună, zilnic, mizerie pe clanţa politicii dâmboviţene încep să se mire că nu mai văd prin geamuri. Este ceva de nedescris. În judeţele în care colcăie baronii locali, sfidători şi prost-crescuţi, există localităţi rupte complet de lume şi de civilizaţie. Principala preocupare a politicienilor noştri pare a fi acest blestemat de vot uninominal, pe care, în realitate, nimeni nu şi-l doreşte.

Nici măcar botezul unui copilaş nu reuşeşte să astâmpere spiritele. Opulenţa însăşi devine prilej de certuri politice şi este tot mai nepăsătoare la nevoile celor mulţi. Nimeni nu se gândeşte decît cum să se chivernisească mai bine pentru ziua de mâine, în speranţa că-i va mai păcăli o dată pe amărâţii de români. Curtea Constituţională zice una, iar Guvernul n-are altă grijă decât să menţină artificial o instituţie care n-a făcut decât rău societăţii româneşti. Premierul nostru pare mai preocupat de fardarea CNSAS decât de dezastrul în care se afundă România reală. Dacă mai există cineva care se îndoieşte de faptul că semenii noştri au ajuns la capătul răbdării, atunci să nu se mire de marile răsturnări politice pe care le va aduce acest an electoral. Nici o alianţă nu va mai putea să-i salveze pe toţi aceia care au călcat în picioare năzuinţele acestui popor. Oficialii străini par a ocoli şi ei România, iar recenta vizită a lui Nicolas Sarkozy a lăsat în urmă o serie de întrebări legate de politica noastră externă. Dinspre Moscova suflă un vânt rece, iar Ciadul nu poate constitui un refugiu. Aici, în vecinătatea noastră, se pare că nici măcar preşedintele recent ales al Serbiei, "europeanul" Boris Tadici, nu doreşte cu adevărat independenţa provinciei Kosovo, iar viitorul apropiat numai linişte nu va aduce în regiunea Balcanilor. Rusia atacă dur misiunea "ilegală" a UE în Kosovo. O bătrână dintr-un sat kenyan urmăreşte cu sufletul la gură alegerile din America; ea n-are nici măcar televizor, dar şansele nepotului său, Barack Obama, de a ajunge cel mai puternic om al planetei le dă unor amatori grăbiţi de axe, încă de pe acum, destule frisoane. "Speedy" Sarkozy a semnat cu noi un parteneriat strategic, dar, după câteva ore de ameţeală, lucrurile s-au cam lămurit: prezenţa soldaţilor români pe pămîntul însîngerat al Africii - şi acolo! - pare mult mai importantă decât Tratatul de la Lisabona. Altfel, şeful statului francez nu prea are cum să ne ajute, el însuşi având destule probleme. Viaţa lui personală îi joacă feste. Prieten al Washingtonului, Sarkozy înregistrează cea mai scăzută cotă de încredere în rândul concetăţenilor săi. Şi francezii încep să fie îngrijoraţi de creşterea chiriilor, a benzinei, a produselor alimentare, fiind tot mai pesimişti cu privire la viitorul lor. Iar domnul Sarkozy le promisese, şi el, că vor trăi bine. Între timp, nu şi-a mărit decât propriul salariu. Ceea ce se va întâmpla în Franţa la alegerile municipale din martie se va repeta, cu siguranţă, în mai sau iunie, în România: alţii vor veni în fruntea comunităţilor locale, trimiţînd vântul schimbării către parlamentarele de la sfârşitul anului. Sarkozy trece prin acel "gol de aer" ce începe să le fie tot mai familiar celor de la Bucureşti.