Marius Rogin
Marius Rogin

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.35/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.29 Marius Rogin - intervenţie cu tema "90 de ani de la unirea Basarabiei cu România",

 

Domnul Marius Rogin:

"90 de ani de la unirea Basarabiei cu România"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Chiar dacă a trecut deja data de 27 martie, nu putem trece peste un eveniment atât de important precum cel al unirii Basarabiei cu România. Momentul rămâne parte importantă a istoriei noastre şi se cuvine a fi memorat cu mult respect. 1918 rămâne un an esenţial în istoria noastră naţională, unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă fiind precedată de cea a unirii Basarabiei cu România.

Numele de Basarabaia i-a fost atribuit provinciei de către Imperiul Rus, care a anexat teritoriul în 1812, după ce i-a fost cedat de Imperiul Otoman prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, care punea capăt războiului ruso-turc dintre 1806-1812. Teritoriul Basarabiei coincide parţial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) şi cea de nord (cea mai mare parte a fostului judeţ Hotin), intră astăzi în componenţa Ucrainei. Declanşarea revoluţiei bolşevice în octombrie 1917, când puterea în Rusia a fost câştigată de comunişti, a adus şi armistiţiul între ruşi şi germani, trădând astfel armata română rămasă singură pe frontul de est, fiind şi ea nevoită, în cele din urmă, să accepte armistiţiul cu germanii la 9 decembrie 1917.

Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze şi să omoare populaţia civilă românească, fruntaşii basarabeni fiind asasinaţi şi impuse organizaţiile comuniste. În aceste condiţii, la 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării a cerut guvernului aflat la Iaşi să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele conduse de generalul Broşteanu au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918, reuşind eliberarea Chişinăului la 9-16 ianuarie 1918, pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia. Odată ce Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti la 24 ianuarie 1918 apar şi pretenţiile teritoriale din partea Ucrainei. Intenţiile de unire cu România sunt exprimate prin "moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi)". Unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatului Ţării la 27 martie 1918.

Intrarea României în războiul mondial, în vara anului 1916, alături de Antantă, a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea cu Vechiul Regat al Transilvaniei şi Bucovinei, străvechi teritorii locuite de români. Luptele din anii 1916-1917 au pus în lumină, cu multă putere, durabilitatea sentimentului naţional şi convingerea că se apropia ziua înfăptuirii marelui act al unirii tuturor românilor. Prima provincie care s-a unit cu patria-mamă a fost Basarabia. Aceasta a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării până la despărţirea de statul multinaţional în care au fost înglobate.

În ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa Ucraina. Complet izolată, Republica Moldovenească şi-a proclamat, la rândul său, la 4 februarie 1918, independenţa. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor - 138 deputaţi - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918, când Austro-Ungaria, practic, se prăbuşise. Se vehicula teza anexării de către habsburgi, ca o ultimă soluţie de salvare, a Bucovinei la Galiţia, în timp ce Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei româneşti şi ameninţa cu intervenţia armată. Din iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat, în aceste condiţii, la 14/27 octombrie 1918, o Adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie.

La 27 martie 1918, orele 5 p.m. a avut loc Adunarea Sfatului Ţării. În sală au fost prezenţi toţi membrii cabinetului Republicii Moldoveneşti, primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, făuritorul României Mari. Sfatul Ţării cuprindea: 103 moldoveni, 13 ucraineni, 7 ruşi, 6 evrei, 5 găgăuţi, 2 nemţi, un polonez şi un armean. Total, 138 membri. În urma rezultatului de la vot (86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi) s-a declarat unirea Basarabiei cu ţara mamă. Ziarul "Tribuna" din 30 Martie publica: Moţiunea Unirii, Te Deum-ul şi telegrama transmisă regelui Ferdinand, anunţând Unirea cu ţara mamă.

"În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica democratică moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră, şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România".

Vă mulţumesc.