Parliamentary debates

Domnul Adrian Gurzău:

Declaraţie politică intitulată "Unde ne sunt sindicatele?".

În urmă cu puţin timp, cea mai mare companie petrolieră din România anunţa că intenţionează să disponibilizeze, începând cu 1 februarie, aproximativ 2.800 de angajaţi. În replică, sindicatele din cadrul companiei au răspuns că ele au fost de acord cu disponibilizările, sub condiţia "să fie păstrate celelalte locuri de muncă", precizând, în plus, că "în continuare sunt posibile disponibilizări, în funcţie de cât de jos ajunge preţul ţiţeiului".

Noi ne aşteptăm ca sindicatele să lupte pentru interesele muncitorilor, fie că aceştia sunt din mediul privat, fie că sunt din administraţia statutului sau funcţionari bugetari.

Este incredibil ca o confederaţie sindicală de mărimea şi forţa celei despre care spuneam mai înainte să se mulţumească cu promisiunea derizorie că, după concedierea a aproape 3.000 de salariaţi, vor fi păstraţi ceilalţi angajaţi ai companiei. De parcă o companie ar putea funcţiona şi produce profit fără angajaţi.

Exemplul pe care îl aduc în faţa dumneavoastră, făcându-mă să mă întreb - fără nicio exagerare - "Unde ne sunt sindicatele?" este cu atât mai de neînţeles şi mai aberant cu cât, statul român, prin contractul încheiat cu compania în momentul privatizării, îi dă posibilitatea să obţină rezultate financiare peste aşteptări, dat fiind preţul extrem de mic al concesionării rezervelor interne.

În aceste condiţii, reperul legat de preţul ţiţeiului de pe piaţa internaţională nu se susţine, în contextul raţionamentului continuării concedierii angajaţilor.

Eu personal aş recomanda angajaţilor companiei petroliere ca, în condiţiile de criză de astăzi, să îşi reconsidere interesele personale şi cele profesionale şi să analizeze în ce măsură este posibil să îşi organizeze acele instituţii sindicale care să îi reprezinte cu adevărat. Pentru că, atunci când vor ajunge la mila statului, va fi cu siguranţă prea târziu.

Este foarte important să ne preocupe bugetul şi sectorul bugetar, însă grija pentru sectorul privat este, din aceeaşi perspectivă, esenţială. Sectorul privat este cel care susţine, de fapt, prin cei patru milioane de angajaţi, constituirea bugetului de stat.