Parliamentary debates

Domnul Mircea Irimescu:

"Iarăşi despre reorganizarea administrativă"

În pofida faptului că deciziile politice de ultimă oră referitoare la o nouă împărţire administrativă a ţării par a conduce la amânarea acestei, totuşi, necesare acţiuni, chestiunea merită a ne mai reţine atenţia.

Până acum, dezbaterile publice despre transformarea judeţelor României au avut drept subiect, într-o proporţie covârşitoare, problema modului în care este sau nu afectată comunitatea maghiară din România de o astfel de măsură. Trebuie să recunoaştem că au rămas nediscutate încă multe alte aspecte ale problemei, deşi, de departe, semnificaţia majoră a reorganizării administrativ-teritoriale a ţării ţine de raporturile intercomunitare din interiorul teritoriilor intracarpatice ale ţării.

Pe de o parte, cetăţenii români de naţionalitate ungară nu pot trece peste importanţa (pentru ei) în primul rând naţională a transformării administrative a statului nostru. Pe de alta, deşi justificările măsurii au fost preponderent de natură economică, majoritatea românească nu putea pierde din vedere fundamentala problemă a unităţii statale a României. Cum ambele poziţii sunt justificate şi de înţeles, nu ne mai rămâne decât să constatăm că, în ciuda transformărilor generate de aderarea Ungariei şi României la UE, problema adversităţii naţionale dintre români şi maghiari nu a dispărut în România de astăzi.

Dar, plecând tot de la interese şi simţăminte naţionale, reorganizarea administrativ-teritorială a României mai ridică şi o altfel de problemă, eclipsată de importanţa celei expuse mai sus: influenţa asupra valorilor identitare ale provinciilor istorice ale României.

În ceea ce mă priveşte voi ridica în cele ce urmează cazul Bucovinei.

Proiectul de împărţire a ţării în 7 judeţe, la care ar urma să se adauge capitala ţării şi, eventual, cele două judeţe secuieşti, implică alipirea administrativă a jumătăţii de provincie ce vine din vechea Ţară de Sus, care ne-a mai rămas după al doilea război mondial, la 5 dintre judeţele Moldovei. Deşi iniţial şi ea parte a Moldovei istorice, dobândindu-şi în timp suficiente elemente de diferenţiere, Bucovina şi-a conturat o certă identitate. Conştiinţa faptului că sunt bucovineni determină la locuitorii acestei provincii atitudini şi comportamente specifice.

Ideea că ar creşte gradul de integrare şi solidaritate naţională prin eliminarea provinciilor istorice ale ţării din harta administrativă (harta provinciilor şi cea a unităţilor administrative nu coincid) nu este nouă. Reforma administrativă iniţiată şi promovată de Carol al II-lea urmărea şi ea aplicarea acestui discutabil principiu. Numai că, atunci, România îşi avea în interiorul graniţelor sale toate teritoriile naţionale, acum nemaifiind în aceeaşi situaţie.

Păstrarea unui centru judeţean administrativ al ţării la Suceava este esenţială pentru întreţinerea unor relaţii regionale locale normale cu ceea ce este o realitate a momentului: Regiunea Cernăuţi din Ucraina. Pentru noi, menţinerea unor legături administrative locale transfrontaliere, în conformitate cu normele de drept internaţional, între cele două jumătăţi ale Bucovinei împărţite este vital.

Puterea cu care-şi apără maghiarii integritatea ţinuturilor lor istorice în viitoarea structură a unităţilor regionale ale României ar trebui să fie o pildă, în chestiunea Bucovinei, pentru cei care decid viitorul administrativ al ţării. Să nu se uite că, deja, prin evenimentele conexe legate de cel de-al doilea război mondial, România a pierdut enorm prin ocuparea nordului Bucovinei, cu oraşul Cernăuţi (atunci al treilea oraş al ţării). Dacă maghiarii contestă cu putere reorganizarea Europei de după prima conflagraţie mondială a secolului al XX-lea şi-şi apără cu mijloace legale interesele comunitare din România, lecţia lor poate fi temă de meditaţie pentru noi.

Dizolvarea unităţii administrative de la Suceava şi periclitarea dezvoltării acestui vechi oraş, cu un rol foarte serios în sprijinirea comunităţii româneşti din nordul înstrăinat al Bucovinei, fără să se pună nimic în loc, nu este cea mai bună soluţie naţională pe care o adoptăm. În plus, vă asigur că nu este nici una minoră, aşa cum ar părea la prima vedere. Răspunderea pentru salvarea de la deznaţionalizare a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei, acum în ceasul al doisprezecelea, este enormă şi ne revine nouă. Şi acum!