Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Nenumărate sunt viciile de care suferă societatea românească. Sărăcia tranziţiei şi deriva morală a epocii comuniste ne-au deposedat de responsabilitate, de profesionalism, de onoarea lucrului bine făcut şi de satisfacţia câştigului cinstit. Totuşi, oricât de multe dezertări de la deontologia profesională am întâlnit în perioada post-decembristă, nicicând nu am simţit o stupefacţie similară celeia resimţite în faţa derivei sociologiei româneşti.

Sociologia este o ştiinţă. În optica întemeietorilor săi, ea ar trebui să reprezinte o veritabilă fizică aplicată societăţii. Cu alte cuvinte, sociologia nu are slăbiciuni, prieteni şi adversari, obiective politice. După cum un fizician nu poate combate legea gravitaţiei doar pentru că face parte dintr-o ligă care militează împotriva acesteia, în aceeaşi măsură un sociolog nu poate să deformeze imaginea societăţii în funcţie de interese sau convingeri personale. Or, în România, tocmai acest lucru se produce: oamenii de ştiinţă care ar trebui să fie sociologi sunt plătiţi pentru a spune că 2 cu 2 fac cinci, că soarele se învârte în jurul pământului, că atacul de cord înseamnă sănătate curată. Coborând de la catedră, sociologii au devenit un soi de îmbălsămători, de cosmeticieni de cadavre. Atunci când toată lumea ştie că un lucru merge prost, este chemat un sociolog care, în urma unui sondaj de opinie, va demonstra că, de fapt, toate merg bine.

În perioada electorală a anului 2000, institutele de sondare a opiniei publice au reuşit performanţe fără precedent, anunţând rezultate aberante, care se depărtau cu cinci sau şase procente de realitate, cu mult peste marja de eroare. Antologic rămâne momentul în care un candidat la prezidenţiale pe care nimeni nu-l mai lua în calcul a comandat un sondaj conform căruia urma să intre în turul doi, cu 18 procente. Tot ce a putut obţine a fost un glorios 2%.

S-a crezut, până în anul 2000, că societatea trăieşte şi se ghidează după sondajele de opinie. Că românii nu au ochi să vadă ceea ce-i înconjoară. S-a crezut că dacă li se spune acestora că sunt fericiţi, ei chiar vor fi fericiţi, votând într-o înflăcărată unanimitate pe cei care comandau sondajele. S-a crezut în ultimă instanţă - şi scuzată-mi fie francheţea - că românii sunt infantili şi proşti. S-a dovedit însă că nu era aşa.

Paradoxal însă, nimic nu s-a schimbat de atunci. Televiziunile continuă să preamărească puterea - chiar dacă aceasta s-a schimbat - crezând că dacă realitatea va fi ocultată şi înfrumuseţată, aceasta chiar va deveni respirabilă.

Sondajele de opinie consemnează, în continuare, o expansiune uluitoare a partidului de guvernământ, insensibil la erodare; astfel, deşi guvernul nu are încă cu ce se lăuda în privinţa principalilor factori de vot - cum este nivelul de trai - el creşte în popularitate pe zi ce trece în timp ce, în premieră mondială, partidele de opoziţie îşi pierd din electorat. Toată lumea implicată în viaţa politică a României ştia că rezultatele sondajului de opinie efectuat în urmă cu câteva săptămâni sunt nemulţumitoare şi că se lucrează din greu la înjumătăţirea cotei electorale a Partidului România Mare. Dar nimeni nu se aştepta la ultima performanţă a sociologilor noştri, care, recent, au reuşit să facă din cuplul Băsescu-Stolojan un cocktail electoral exploziv. Scenariul este atât de transparent, încât el poate fi ghicit punctual. După ce s-au atacat în nenumărate rânduri, cei doi lideri - liberal şi democrat - aveau nevoie de un impuls popular pentru reconciliere şi pentru a-şi lansa oferta electorală. Un sondaj de opinie era, din acest punct de vedere, extrem de potrivit. Un sondaj care este prezentat presei fără enunţarea întrebărilor, despre care se ştie că sunt decisive pentru formularea răspunsurilor. Un sondaj care transformă o întrebare de oportunitate şi simpatie într-una care priveşte intenţia de vot. Un sondaj comandat de un analist politic care trudeşte de luni bune pentru antamarea cuplului Băsescu-Stolojan. În fine, un sondaj obscur, neprofesionist, îmbibat de obiective politice.

Domnilor! E timpul să ne trezim la realitate! Sondaje de opinie putem comanda cu toţii, demonstrând orice. PNŢCD poate avea într-o săptămână la dispoziţie un sondaj conform căruia românii îl regretă şi îl vor vota masiv. PSD poate ajunge, în curând, la unanimitate în opţiunile de vot. Fiecare dintre cei prezenţi în sală pot demonstra mâine, cu un sondaj în mână, că sunt mari favoriţi ai prezidenţialelor din 2004.

Dar în felul acesta nu păcălim pe nimeni. Ţara îşi continuă viaţa reală şi grea, despre care noi nu mai ştim nimic, pentru că cei pregătiţi să o studieze şi să o diagnosticheze - sociologii - nu fac decât să-i deformeze imaginea de pe azi pe mâine, în funcţie de beneficiarii următorului sondaj. Şi mulţi dintre politicienii zâmbesc astăzi orgolios, cocoţaţi pe valul anchetelor sociologice, se vor trezi în 2004 aruncaţi la periferia vieţii politice. Şi vor relua atunci, scârbiţi de poporul român, placa demodată şi falsă a „extremismului" şi a „xenofobiei", fără a mai convinge sau păcăli pe nimeni.