Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.35/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2003
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Nicolae Vasilescu - intervenţie cu titlul "Ajutaţi S.U.A.!"; | ![]() |
||
|
Ajutaţi S.U.A. ! În aceste zile, cele mai importante forţe politice ale mapamondului, cât şi opinia publică mondială, sunt angajate în vii dezbateri prilejuite de intervenţia anglo-americană în Irak. Practic, asistăm la o redimensionare şi restructurare lantentă a organismelor internaţionale, în funcţie de viziunea asupra acestei intervenţii militare, dar şi a războiului în general. Fiecare ţară îşi stabileşte poziţia şi implicarea diplomatică şi militară în funcţie de posibilele avantaje sau dezavantaje economice, politice sau geostrategice. De la începutul acestui conflict, România, prin Guvernul său, a ales o atitudine cel puţin interpretabilă, cu rezultate neconcludente pentru interesele ţării. Uniunea Europeană, prin cele mai avizate voci ale sale, a condamnat poziţia Guvernului României, în totală neconcordanţă cu mesajul său. Ne exprimăm dorinţa de a face parte din marea echipă a comunităţii europene, dar facem gesturi care nu sunt, în nici un caz, "de echipă" şi care ne vor ţine poate mult timp pe banca de rezervă. Declanşarea războiului asupra Irakului a produs nelinişte şi îngrijorare în rândul opiniei publice internaţionale şi a atras, la scurt timp, un puternic val de reacţii critice în întreaga lume. Reacţii justificate, chiar şi numai din perspectiva încălcării cu bună ştiinţă a Cartei Naţiunilor Unite. Numai câteva state şi-au exprimat deschis susţinerea pentru această intervenţie militară, printre care, din nefericire, şi România. s-a trecut la rezolvarea crizei irakiene în forţă, fără o decizie a Consiliului de Securitate, forul legitim de asigurare a sistemului securităţii internaţionale. Prin acest război conceput şi provocat de interese americane, SUA îşi creează, din păcate, în mod artificial, nu numai inamici, dar şi antipatii în toate colţurile lumii. Au loc valuri de manifestaţii pacifiste pe toate meridianele, au loc demonstraţii antirăzboi în toate oraşele americane. La două ore după expirarea ultimatumului acordat liderului irakian, Saddam Hussein, preşedintele american George W.Bush a ţinut un discurs televizat în faţa poporului american, pentru a anunţa începerea "luptei împotriva inamicului ce nu ştie regulile războiului", adăugând: "noi ne vom apăra libertatea, îi vom apăra pe ceilalţi şi vom triumfa". Nu cred că oamenii pot fi apăraţi omorându-i! Nu cred că vor fi foarte fericiţi primind libertatea de a se înălţa spre ceruri. Este foarte greu să găseşti argumente pentru această intervenţie militară, cu atât mai puţin cel al instaurării unui regim democratic. Nu vreau să dau exemple, dar sunt ţări pe Terra cu regimuri cu mult mai nedemocratice care nu sunt în vizorul intereselor americane de promovare a democraţiei. De ce oare?... Nu am găsit răspuns în nici una din intervenţiile responsabililor americani. Asistăm la o aventură cu urmări imprevizibile, în care dreptul forţei se substituie forţei dreptului. Agresiunea săvârşită împotriva Irakului atentează la dreptul nu numai al unui stat, ci al popoarelor la independenţă, libertate şi autodeterminare. Dreptul la autoapărare al Irakului este intim legat de preexistenţa atacului armat al SUA, adică de anterioritatea actului de agresiune în raport cu autoapărarea. Carta ONU consfinţeşte "dreptul inerent de autoapărare", făcând din anterioritatea atacului armat o condiţie sine qua non a naşterii acestui drept. El nu se poate pretinde decât de statul împotriva căruia un alt stat a iniţiat un atac armat. Carta ONU califică agresiunea drept crimă împotriva păcii internaţionale, comiterea ei atrăgând răspunderea internaţională, fără a putea fi aduse justificări de ordin politic, economic sau militar. Ideea de reglementare paşnică a divergenţelor dintre state, opusă aceleia de violenţă, apare din cele mai îndepărtate timpuri ca o statornică năzuinţă a omenirii, afirmându-se treptat şi tot mai mult, la început sporadic, pentru a lua forma unor convingeri materializate, în acorduri şi convenţii internaţionale, iar pe de altă parte într-un principiu fundamental, cu valoare universală, principiul reglementării paşnice, consacrat în Carta ONU. Şi acum, ca şi în cazul primului şi celui de-al doilea război mondial, s-a contat pe un război de scurtă durată, pentru ca în final previziunile optimiste să fie infirmate de desfăşurarea ulterioară a acţiunilor militare care s-au soldat cu pierderea a zeci de milioane de vieţi omeneşti. Referitor la durata acestui război, analiştii occidentali ne avertizează că "în cazul în care acesta se va prelungi, economia românească va suferi efecte negative semnificative", iar unii economişti români estimează că "România ar putea pierde, numai în zona ţărilor arabe, peste două miliarde de dolari". Pe măsură ce lupta pentru ilegalizarea războaielor de agresiune se materializează în norme juridice, ideea sancţionării persoanelor oficiale, care, în calitate de organe ale statului, ordonă săvârşirea de crime internaţionale, ar trebui pusă în prim plan. Prin acest război al ambiţiilor, ideea de legalitate internaţională a fost pulverizată. El va lăsa lumea mai nesigură. Istoria va consemna conflictul la care asistăm ca un moment de rătăcire, o clipă în care se pulverizează ideea de drept şi democraţie internaţională. Indiferent de rezultatul războiului, există, în afara pierderilor colaterale în care, spre exemplu, îl putem plasa pe Tony Blaire, un singur cert pierzător: poporul american. Chiar dacă drapelul american va flutura nestingherit pe un petic de pământ din Orientul Mijlociu şi canistrele de carburanţi vor fi mai pline, americanii vor fi supuşi pe nedrept oprobiului opiniei publice internaţionale şi stigmatizaţi ca jandarmi universali. Demersul meu este acela al unui admirator al Naţiunii eroice Americane, care doreşte să se găndească întotdeauna la poporul american ca un reprezentant al democraţiei autentice şi ca un prieten al poporului român. Atât România cât şi alte ţări care doresc fericire şi prosperitate pentru Statele Unite ale Americii, mai mici sau mai mari, trebuie să încerce, prin mijloace diplomatice, să determine schimbarea de atitudine a acesteia. Să ajutăm împreună SUA, spre binele ei!... |



