Parliamentary debates

Domnul Nicolae Vasilescu:

Salvaţi copiii! M.E.C.T oferă copiilor români o educaţie "strâmbă".

Necesitatea elaborării şi aplicării la nivel naţional a unui program de educaţie pentru sănătate este evidentă. Pretutindeni se fac eforturi pentru eradicarea consecinţelor lipsei de informare în domeniul educaţiei, pentru sănătatea proprie şi a semenilor, pentru stoparea irosirii de vieţi omeneşti din, s-ar putea spune, neştiinţă elementară.

La începutul unui nou secol, al unui nou mileniu, oamenilor nu li se aduce la cunoştinţă la timp sau deloc lucruri considerate de bază în ştiinţele biomedicale. Un asemenea efort presupune, pe lângă competenţă ştiinţifică, tact, răbdare, perseverenţă şi, nu în ultimul rând, priceperea de a oferi şcolarului, copil sau adolescent, informaţii care prezintă riscul de a nu fi bine percepute de acesta.

Exemplul cel mai grăitor este dificultatea de a aduce în atenţia adolescenţilor aspectele intime şi delicate ale sexualităţii, care, lipsite de fundamentul ce îl constituie dragostea, fac să prevaleze asupra universului uman o instinctualitate agresivă şi vulgară. Experienţa şi studiile efectuate de specialişti arată că tinerii îşi doresc acest fundament, dar nu ştiu şi cum să-l caute şi, mai ales, în ajutorul cui ar putea avea încredere, în căutarea identităţii lor.

Problema este, cu adevărat, extrem de dificilă şi de delicată, iar răspunderea aferentă incomensurabilă, de unde, probabil şi dificultatea de a antrena persoane în constituirea unei metode de educaţie pentru sănătate. Iniţiativa a revenit, în cele din urmă, celor două autorităţi competente, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Ministerului Sănătăţii. Dezvoltarea capacităţii de a rezolva situaţii-problemă, în ceea ce priveşte sănătatea şi mediul în care se formează şi trăiesc tinerii a fost luată în calcul de M.E.C.T fiind pusă în practică prin Ordinul Ministrului nr.4108/05.06.2003 sub forma unui "Program Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească". Din păcate, intenţia Ministerului şi punerea în practică a acestei idei nu-şi găsesc punctul de convergenţă, o întreagă generaţie de tineri fiind ţinta unor grave erori ştiinţifice dar şi a unor expresii groteşti expuse în lucrările "Educaţie pentru sănătate" prevăzute în programa şcolară. Evident, trebuie realizat un program pentru educaţie şi sănătate, cu respectarea legislaţiei şi a Constituţiei României, care să respecte valorile moralei creştine, tradiţia şi, nu în ultimul rând, bunul - simţ.

Educaţia sexuală este o temă consacrată prin capacitatea de a genera nemulţumiri, dispute, perspectivele contemporane găsindu-se nu neapărat în conflict, cât mai degrabă, într-o lipsă de complementaritate cu morala tradiţională. Or, o astfel de abordare pierde în faţa viitorului, care ajunge să cunoască aceleaşi şi aceleaşi drame ale tinerilor afectaţi de consecinţele unor concepţii imature despre sexualitate. De unde deducem necesitatea de a oferi tinerilor pe lângă cunoştinţele despre anatomie, fiziologie şi igienă, repere morale şi susţinere psihologică a personalităţii în formare a acestora.

Trăim momente în care nu avem dreptul să fim pasivi şi să privim cum generaţia pe care noi trebuie să o formăm, este zdrobită de neîndemânarea sau reaua credinţă a celor care au puterea de a lua decizii. Unele informaţii nesusţinute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc a fi nocive pentru evoluţia personalităţii umane.

Profesori universitari, medici şi jurişti, din dragoste pentru adevăr şi pentru copii noştri, au contribuit la realizarea unui studiu critic al acestui Program de Educaţie pentru Sănătate, susţinut de World Vision România, pe care vi-l relatez în următoarele rânduri.

Specialiştii a căror cercetare stă la baza prezentei atitudini critice susţin că tratarea temei, mai ales în pachetul informativ multimedia oferit ca suport pentru disciplina de educaţie pentru sănătate, necesită revizuiri sub aspect ştiinţific şi pedagogic. Acest lucru se va face, în paginile care urmează, prin sintetizarea argumentelor unor specialişti din diferite domenii (profesori universitari, asistenţi sociali, inspectori juridici, sociologi, medici etc.), argumente ce vor putea fi regăsite pe larg în studiile ce vor face obiectul unui simpozion naţional şi care, ulterior, vor fi publicate pentru a se găsi la dispoziţia oricărui partener de dialog. Prin aceasta dându-se curs chiar invitaţiei făcute de coordonatorii Programului care afirmă că materialele elaborate sunt "perfectibile şi adaptabile schimbărilor majore ale societăţii şi priorităţilor în educaţie" (vezi Ghid pentru cadre didactice, M.E.C.T 2003, Introducere)

Calitatea ştiinţifică şi pedagogică a materialelor elaborate şi aprobate în cadrul programului naţional de educaţie pentru sănătate este deficitară.

Se prezintă ca normale sau particulare aspecte ale comportamentului sexual care sunt considerate aberante nu doar prin tradiţie, prin prisma moralei creştine, ci şi din perspectiva ştiinţei.

Prezentarea eronată care nu se limitează doar la stângăcii de exprimare, poate determina punerea în practică cu consecinţe negative asupra dezvoltării armonioase a tinerilor. Modul complex de redare a informaţiei, cu utilizarea tuturor posibilităţilor - text, desene, fotografii, filme, face din pachetele informative multimedia o cale extrem de atractivă de obţinere a noţiunilor de către elevi. Ar putea fi folosite cu mare eficienţă, reprezentând un instrument performant al educaţiei, cu condiţia ca în conţinutul lor să nu apară grave erori ştiinţifice şi erori de concepţie pedagogică. O primă observaţie la kit-ul Educaţie pentru sănătate se referă la titlul secţiunii de educaţie sexuală, "Sănătatea reproducerii". În limba română s-a încetăţenit noţiunea de educaţie sexuală, care reuşeşte să acopere o arie mai vastă decât cea de sănătate a reproducerii, dat fiind că relaţiile sexuale nu au ca unic scop reproducerea, fapt admis ca valid din perspectiva diferitelor domenii care au în vedere umanitatea noastră, de la cel ştiinţific până la cel teologic. Termenul de reproducere comun şi animalelor, brutalizează prin exprimare, având în vedere că materialul se adresează unor persoane aflate la o vârstă când sensibilităţile de identitate, sunt mai pronunţate. În subcapitolul 1.1.Anatomia aparatului genital feminin, se afirmă despre vezica urinară: "aici se adună urina... (nu este parte directă a sistemului de reproducere)". Apar de asemenea informaţii hazardate de genul "himenul nu este un indiciu clar dacă o fată a avut contact sexual anterior, deoarece acesta se poate rupe din mai multe motive". Pe lângă construcţia neîngrijită a frazelor se creează şi erori în cunoaşterea părţilor anatomice şi fenomenelor acestora.

Orice persoană de sex feminin pusă într-o postură delicată în faţa soţului poate susţine că a fost victima unui simplu accident. În subcapitolul 1.3. Anatomia aparatului genital masculin, apar paragrafe contradictorii de genul: "Epididim: conduct întortocheat care face legătura între testicul şi canalul deferent (...)" iar în paragraful imediat următor se spune că epididimul se suprapune cu canalul deferent, "cale pentru transportul spermatozoizilor, care se întinde de la testicule şi se uneşte cu uretra", parcurgând, deci, pe o anumită porţiune, un traseu paralel cu cel al epididimului, ceea ce este fals. Subcapitolul 2.1.Ceasul organismului feminin, pune o serie de probleme ştiinţifice şi pedagogice, care denotă necesitatea unei atente aprofundări a psihologiei adolescentului. În paragraful II. Secvenţa schimbărilor, A. Înmugurirea sânilor, se spune că "O adolescentă poate fi îngrijorată de asimetria sânilor, în special dacă nu ştie că această asimetrie va dispărea până la sfârşitul perioadei de creştere". Din păcate, nu sunt singurele locuri în pachetul informativ unde se seamănă astfel de idei confuze în mintea adolescenţilor, preocupaţi, chiar obsesiv de schimbările care se petrec în organismul lor.

Există de asemenea, în material, alte generalizări periculoase, care ar putea induce tinerilor care nu corespund ideilor exprimate, că este ceva în neregulă cu ei. De exemplu, se spune că "prima menstruaţie apare invariabil după ce este atins punctul maxim de creştere în înălţime", ceea ce nu este universal valabil. Nu este indicat după cum îşi exprimă opinia specialiştii, să stabilim astfel de repere, de etapizări stricte, copii, tinerii la care modificările puberale decurg altfel de cît cele descrise ar putea ajunge la ideea că sunt anormali. Apar anume pleonasme ştiinţifice: "Glandele sebacee şi seboreice" (titlul de paragraf, în secţiunea Secvenţa schimbărilor), termeni care, de fapt, desemnează unul şi acelaşi lucru. "Mediul - ph-ul, vaginal care era alcalin la începutul pubertăţii devine mai acid în acest stadiu"- este inexact, ph-ul vaginal este constant alcalin. Unele paragrafe sunt de-a dreptul abracadabrante, sub aspect ştiinţific:"Imediat înaintea ovulaţiei începe dezvoltarea reducţională, în care dintr-un ovocit de gradul I 46XX rezultă un ovocit de ordinul II (23x) mai mare şi primul globul polar, mai mic. În această fază ovocitul de ordinul II este expulzat şi va suferi mitoza ecvaţională numai în momentul în care spermatozoidul ia contact cu ovulul. În această eventualitate, rezultă ovulul (23,X), apt pentru fecundaţie şi al II-lea globul polar". (Procesul de reproducere. Ovulul şi ovogeneza). Termenul dezvoltare reducţională, nu există în biologie. Cât despre mitoze sunt toate ecvaţionale, fenomen care mai poartă denumirea şi de diviziune ecvaţională, referire făcându-se la distribuţia echitabilă a materialului genetic între celulele fiice rezultate, aşadar construcţia este pleonastică. De asemenea, notaţiile cromozomilor sunt neuniformizate - 23, X/ 23x/ 23, X.

Un alt pericol al asumării dezinhibiţiei în educaţia relaţiilor dintre sexe este alunecarea în indelicat. Anumite materiale pe această temă impresionează neplăcut prin stilul în care este redată informaţia sec, cu unele note vulgare. Spre exemplu, în pachetul informativ multimedia se vorbeşte până la agasare despre pilozitatea corporală şi pubiană, numite în mod constant "păr". Un alt exemplu, "În zilele noastre populaţia globului deprinde încetul cu încetul ideea că preludiul este o etapă foarte importantă şi delicată în acelaşi timp, reprezentând pentru sex ceea ce reprezintă încălzirea pentru sport" (subcapitolul Comportamentul sexual normal. Heterosexualitatea).

Rigoarea stilului ştiinţific pretinde ca informaţia să fie clară şi pe cît posibil sintetică, nu şi să fie redată într-o formă inestetică care, denotă a anume lipsă de consideraţie faţă de interlocutor. Dezinhibarea în privinţa subiectelor legate de sexualitate ar trebui să nu şocheze pe cel care doreşte să fie eliberat de complexe.

Un program naţional de educaţie pentru sănătate nu poate şi nu trebuie să facă apologia anarhosexualismului, fenomen distructiv pentru societate.

Sociologi cunoscuţi definesc tentaţia de a oferii homosexualităţii statutul de comportament sexual normal ca un simptom al anarhosexualităţii, identificând, drept bază a acestei tendinţe, reaua înţelegere a noţiunii de multiculturalism şi încă şi mai inadecvata ei aplicare, către care pare să încline lumea contemporană. Concepţii conexe multiculturalismului prost receptat ajung să legitimeze ideea unei lumi îndrumată să renunţe la axiologia heterosexualităţii, la pudoare, la ruşine şi abţinere, la castitate şi la fireasca înclinaţie de a distinge genurile masculin şi feminin.

Anarho-sexualismul este un fel de anarhism coborât în practicile cotidiene legate de plăcerile trupeşti. Fac ce vreau cu trupul meu, spune adeptul anarhosexualismului. La care, spre exemplu şi pentru echitarea prezentării, creştinul opune, iar şi iar avertismentul Sfântului Apostol Pavel: Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl face omul este în afară de trup, dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său. Ce-ar însemna educaţie pentru viaţă? Ce anume trebuie să inducem copiilor pentru a obţine efecte provitaliste, care întăresc şansele vieţii, atât ale vieţii lor, cît şi ale vieţii colective. Care sunt acele elemente ziditoare pe care, dacă le afectezi, vei provoca ruinarea vieţii individuale şi a vieţii în comun? Ce înţelesuri capătă o chestiune ca aceea a anarhosexualităţii în viziunea sociologiei ca ştiinţă a vieţii în comun? Ce semnificaţie sociologică au fenomene precum cele socotite normale în unele dintre materialele oferite ca auxiliare pentru disciplina de educaţie pentru sănătate şi ca nefireşti de către morala tradiţională.

În opinia lui E. Durkeim, culturile care educă indivizii pentru familie cu copii îi protejează în faţa sinuciderii. Gradul de protecţie în faţa unor riscuri precum acela al sinuciderii, creşte spre familia cu copii şi scade spre familia fără copii şi indivizi singuri (celibatul). Autorul sugerează că situaţia afamilială induce un fenomen de subsocializare, care predispune apoi la sinucidere, violenţă, prăbuşirea "fericirii medii" (sociale) etc.

T. Parsons, la rândul său, ne avertizează că primejdia care ameninţă echilibrul social decurge într-o societate, fie din fenomenul carenţei funcţionale, fie din cel al incongruenţei funcţionale. El enunţă ideea unei diviziuni funcţionale nucleare care poate conduce la dezechilibrare, dacă cele două funcţii nu sunt reunite în unităţi funcţionale elementare numite familii. Cele două funcţii au o specializare sexuală, astfel că una, cea expresivă, este propagată în societate prin femei, iar cea instrumentală prin bărbaţi. Unificarea lor generează o funcţie nouă, fundamentală pentru orice societate, funcţia de menţinere a sistemului. Tot ceea ce atinge una dintre aceste funcţii atinge integritatea societăţii. Tot ceea ce aduce atingere familiei cu copii şi acelui tip de unificare sexuală a bărbatului cu femeia, este disfuncţional şi, prin consecinţe, antisocietal.

După A. Comte, societatea este compusă din trei specii de puteri: materială, morală şi intelectuală. Agentul propagării puterii morale în societate este, spune el, femeia.

Grupul social în care feminitatea este ignorată sau maltratată îşi pierde puterea morală, iar puterea intelectuală devine mediocră. În al doilea rând, insul nu poate învăţa lecţia unităţii decât în acea relaţie care-i permite să trăiască cu celălalt, ca opus al său, sexual şi potenţial. (ca sursă de putere). Un alt mare sociolog Tr. Brăileanu, demonstrează că singurul "loc" în care poate derula "gestaţia" spirituală a copilului este egoul maternal.

În viziunea sociologului german F. Tonnies, singurele vehicule de propagare a "voinţei organice" sunt: familia, prietenia spirituală şi vecinătatea (colectivitatea). Dacă acestea sunt afectate este afectat singurul suport energetic al vieţii în comunitate: voinţa organică.

Ilustrările teoretice ar putea continua. În toate expunerile nu se demonstrează că familia şi feminitatea sunt cele două condiţii elementare ale vieţii sociale, încât orice concepţie care aduce atingere acestora se trădează ca având orientare contrară vieţii şi nicidecum ca făcând parte dintr-o "educaţie pentru viaţă". Există materiale educative care prezintă valorile familiei într-un mod cu totul inadecvat, care ar putea avea urmări grave asupra formării tânărului, prima ilustrată între valorile familiei fiind individualitatea şi ultima cunoaşterea. Modul de redare a valorilor familiei printr-o listă care dă impresia de scară a respectivelor valori nu constituie o alegere câtuşi de puţin potrivită.

Materialele luate în studiu deturnează grav mesajul bioeticii. Problemele pe care le poate pune un material de educaţie pentru sănătate nu se limitează la clasicele ireconciliabile (aparent) legate de educaţia sexuală. Introducerea noţiunilor de bioetică în învăţământului preuniversitar se dovedeşte capabil să aducă noi capcane. Astfel, asistăm la prezentarea eutanasiei pasive ca fiind larg utilizată în toate spitalele şi unanim acceptată(capitolul Biotica, subcapitol Eutanasia), ceea ce este cât se poate de fals şi a eugenismului ştiinţific drept o chestiune de mare viitor, trecutul fiindu-i consacrat, prin lagărele de concentrare şi sterilizarea pe criterii etnice şi sociale practicată în ţările occidentale până în anii 1970, iar în China până în zilele noastre: "Eugenismul ştiinţific abia se conturează. Acum el se reduce la eliminarea feţilor anormali genetic". După opinia multor specialişti, eutanasia este contrară bunei practici medicale, dintr-o serie de motive - este contrară eticii medicale în aspectele ei fundamentale: datoria medicului este să lupte pentru viaţă; subminează temeiurile încrederii dintre medici şi pacienţi; interpretarea diagnosticului şi pronosticului este supusă greşelii; este întotdeauna posibilă apariţia unor tehnici şi medicamente noi, mai eficiente în tratarea bolilor; practicarea eutanasiei duce la riscul abuzurilor (forţarea diagnosticului, cereri mari de transplant, forţarea mâinii medicului de către familiile care vor să scape de bolnavi); marea suferinţă a bolnavului terminal îl face să ia decizii care nu au la bază un discernământ deplin.

Avem de a face cu un gen periculos de "scientificare" a empiricului, de ridicare la rangul de informaţie ştiinţifică bună de redat ca atare a unor opinii personale, şi chiar a unor date experimentale interpretate, însă, la modul subiectiv, neştiinţific, să nu spunem tendenţios şi cu generalizări periculoase. (capitol Comportament sexual. subcapitol Aspecte particulare ale raportului sexual. Masturbarea). Li se spune copiilor, e.g. că " peste 90% din bărbaţi şi aproape 60% din femei s-au masturbat până la orgasm cel puţin odată." Peste 90% din care bărbaţi şi peste 60% din care femei ? Nu se pot generaliza şi prezenta ca repere pentru ţara noastră rezultatele unor studii efectuate în Statele Unite sau în altă ţară occidentală, unde normele morale sunt cu totul altele, trendul general al societăţii în privinţa comportamentului sexual este altul ş.a.m.d. Aceeaşi observaţie pentru o afirmaţie încă şi mai gravă, ca potenţial de periculozitate, întâlnită în capitolul Comportament sexual, subcap. Aspecte particulare ale raportului sexual, Sex anal - "peste 25% din bărbaţi au practicat măcar o dată sexul anal, deşi nu toţi erau homosexuali". Se intră, adesea, în detalii gratuite, a căror redare nu ar fi absolut necesară pentru conturarea noţiunii la care se referă şi care ar putea avea, în schimb, efecte dăunătoare asupra tinerilor. Nu este totuşi, adecvat să redai, într-un material educativ destinat tinerilor, până şi ultimele şi cele mai vulgare detalii asupra activităţii sexuale. Folosirea unui ton "medical", "ştiinţific" nu scuză asemenea exagerări şi nici nu le scuteşte de posibilitatea de a avea un impact negativ asupra cititorului.

Amănuntele merg până la enumerarea produselor disponibile în sex-shopuri pentru satisfacerea unor "necesităţi" sexuale care ies din sfera firescului. (vezi pachetul informativ multimedia, capitolul Comportament sexual, subcapitolul Aspecte particulare ale comportamentului sexual,).

Considerăm că erorile şi neglijenţele strecurate în program sunt majore şi afirmăm cu toată responsabilitatea, că cititorul va dobândi noţiuni complet greşite despre anatomia şi fiziologia aparatului reproducător şi sănătatea sa. Totodată, secţiunile referitoare la contracepţie conţin informaţii inexacte asupra riscurilor pe care le presupune utilizarea diferitelor măsuri contraceptive, nefiind precizate unele urmări pe care utilizarea acestora le-ar putea avea asupra stării de sănătate, între care unele deosebit de grave. Mai mult, aducem observaţia conform căreia tinerii pot fi tentaţi să experimenteze ceea ce găsesc explicat în astfel de materiale, experimente care ar putea avea efecte nebănuite, mergând până la unele dezastruoase asupra integrităţii lor fizice şi psihice, de la rănire şi infecţii până la tulburări de personalitate. Nu ar fi de mirare ca un tânăr care se apucă să experimenteze anumite moduri de obţinere a plăcerii sexuale, aşa cum sunt ele prezentate în materialele educative să se rănească şi chiar să ajungă să-şi pună la îndoială propria identitate sexuală. Este binecunoscut faptul că pentru copii, pentru tineri, impactul elementelor referitoare la sexualitate este puternic şi că poate fii puternic negativ, şocant, traumatizant dacă întâlneşte aceste elemente într-un context inadecvat. În acest sens vă putem deja oferi exemple de copii care s-au prezentat în cabinetele noastre medicale sau în centrele de consiliere cu dezechilibru emoţional suferit după orele "experimentale" de "educaţie sexuală". Faptul rămâne valid, peste generaţii, iar a opune la această observaţie ideea că tinerii au, la ora actuală, cu mult mai multă siguranţă de sine, sunt mai lipsiţi de complexe şi de inhibiţii ne cantonează într-o cunoaştere superficială a problemei. Bunul simţ, sensibilitatea, nu sunt nici complexe, nici inhibiţii şi ele continuă să existe la tinerii noştri. Nu trebuie confundate bravadele cu conţinut mai mult sau mai puţin vulgar, determinate de anumiţi factori psihologici sau conjuncturali şi de gradul de permisivitate pe care o manifestă societatea în această direcţie, cu o lipsă veritabilă a bunului simţ.

Materiale de educaţie pentru sănătate luate în discuţie încadrează homosexualitatea în sfera normalului, în contradicţie cu ştiinţele biomedicale şi cu psihologia

Materialele preparate pentru secţiunea de educaţie sexuală ating, adesea, într-un mod care s-a vădit a fi complet inadecvat prin consecinţe anumite aspecte ale comportamentului sexual uman. Astfel, s-a putut constata, în kit-ul multimedia, alăturarea între heterosexualitate, bisexualitate ca tipuri de comportament sexual normal. (Comportament sexual normal: Heterosexualitatea. Homosexualitatea. Bisexualitatea). Acelaşi pachet informativ afirmă că "legiferarea căsătoriei între homosexuali în anumite state reprezintă un câştig cert". Se poate spune că prin aceste afirmaţii materialul se constituie într-o apologie pseudoştiinţifică a unor practici sexuale asupra cărora încă există controverse susţinute în lumea ştiinţifică, relativ la încadrarea lor în sfera firescului sexualităţii umane. Din acest punct de vedere, pachetul informativ multimedia conex Programului de educaţie pentru sănătate reuşeşte trista performanţă de a surclasa orice alt punt de vedere oficial exprimat în ţara noastră. Codul Penal (art. 201) precizează: Constituie perversiune sexuală orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele prevăzute în articolul 200 (anume, mult dezbătutului articol care prevede că relaţiile desfăşurate în public - sau, care au ca urmare scandalul public - între persoane de acelaşi sex constituie fapte penale). Aşadar homosexualitatea continuă să fie, în accepţia legilor noastre, un act nefiresc. Tresărire involuntară a conştiinţei legiuitorilor sau, dimpotrivă, construcţie elaborată în mod conştient şi asumat, articolul 201 Cod Penal, arată măsura societăţii noastre, nedispusă să includă anomalia în firescul cotidian. Articolul 200 este un exemplu de legislaţie orizontală legată de principiul constituţional al dreptului la intimitate, el nu discută naturalul sau nenaturalul relaţiilor homosexuale ci opreşte încălcarea intimităţii persoanelor adulte care desfăşoară de comun acord astfel de relaţii.

De-abia mai jos textul Codului Penal lămureşte care este, de fapt, atitudinea justiţiei autohtone faţă de actul homosexual, prin articolul 201, care dezvăluie faptul că homosexualitatea constituie, un "act nefiresc în legătură cu viaţa sexuală".

Spre deosebire de teologia morală, a cărei poziţie faţă de relaţiile sexuale nenaturale este bine precizată, ştiinţa nu a reuşit, până în prezent să emită o opinie coerentă relativ la această problemă. Dacă s-au adus, adesea, argumente pentru încadrarea homosexualităţii în sfera firescului, se cere să fie semnalate măcar şi argumentele care nu susţin această perspectivă. Este un fapt incontestabil că specialişti de renume, publicaţii de prestigiu, afirmă că homosexualitatea nu intră în sfera firescului uman.

Astfel, dicţionarele consacrate ştiinţei medicale definesc homosexualitatea masculină şi feminină ca fiind comportamente sexuale aberante sau perversiuni. Dăm câteva exemple: Tratate de psihologie consideră homosexualitatea feminină şi masculină perversiune a instinctului sexual alături de nimfomanie, satiriasis, exhibiţionism, fetişism, sadism, masochism, bestialitate, necrofilie, ferontofilie, pedofilie (C-tin Enăchescu, Tratat de psihologie, ed. A-II.a Ed. Tehnică, Bucureşti 2001, p. 155), vezi Larousse, Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică - sub redacţia J. Postel, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 407; Dicţionar medical, Valeriu Rusu, Editura Medicală, Bucureşti, 2001; pag. 518 (Homosexualitate: deviere a instinctului sexual caracterizată prin afinitate sexuală pentru persoanele de acelaşi sex.), tratatul de etică psihiatrică al lui Bloch şi Chodoft face precizarea că Asociaţia Psihiatrică Americană numeşte homosexualitatea "tulburare de orientare sexuală" (Sydney Bloch, Paul Chodoft, Tratat de etică psihiatrică, Asociaţia Psihiatrilor Liberi, Geneva Initiative on Psychiatry, Bucureşti 2000, pag. 150).

Clasificarea etiologică a homosexualităţii arată că acest tip de comportament apare, adesea, ca o consecinţă a unuia sau mai multor factori posibili, putând fi secundară unor boli psihice grave (schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, oligofrenia, demenţa); datorată unor cauze hormonale (hermafroditismul) sau unor tulburări ale identităţii de gen (transsexualismul). O altă serie de cauze sunt cele derivate de context, existînd homosexualitate de sorginte conjuncturală (lagăre, cămine, cazărmi), educaţională (structura deviată a comportamentului sexual în copilărie), datorată unor abuzuri; toxicomanie, beţii, orgii (*** Fuga din Sodoma şi Gomora, Ed. Agapis 2000, Dr. Rodica Năstase, Homosexualitatea privită din punct de vedere psihiatric). După cum se vede nici una din aceste cauze nu are un determinism genetic.

În acelaşi studiu doctor Rodica Năstase, citează o cercetare publicată în American Journal Psychiatry nr. 1, 1995, care a ajuns la următoarele concluzii: din 17000 de persoane excluse din armata SUA în perioada 1980-1990 din cauza homosexualităţii, 78% erau bărbaţi, cei mai mulţi albi, motivele excluderii fiind clasificate astfel: tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil; moralitate îndoielnică pentru ceilalţi militari; nivel de securitate foarte scăzut putând fi uşor manevraţi prin şantaje sau putând fi uşor seduşi de alţii. Autorii au cercetat arhivele militare şi dosarele din instanţele de judecată şi au constatat că motivul excluderii din armată a homosexualilor nu a fost tulburările psihice, ci posibilitatea ca aceşti oameni să poată fi folosiţi în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor. Doctor Rodica Năstase, concluzionează că homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, ci este un viciu ca oricare alt viciu. Practica clinică dovedeşte, de altfel, că există foarte mulţi homosexuali care au renunţat la comportamentul lor, ceea ce susţine opinia autoarei.

Nu se consemnează consecinţele negative ale altor practici sexuale aşa cum au fost ele demonstrate de către medicină şi psihologie.

Pe lângă homosexualitate, materialele Programului prezintă şi alte tipuri de comportament dezavuat de normele morale admise în mod tradiţional în societatea noastră, sub titlul de aspecte particulare ale raportului sexual, între care se încadrează, spre exemplu, autoerotismul.

Autoerotismul este prezentat, la ora actuală drept inofensiv, dacă nu chiar benefic. Practica medicală arată, însă, că această inofensivitate nu este întru-totul valabilă. La copil, autoerotismul determină suprasolicitare, insomnie, irascibilitate, izolare, apatie, tulburări de memorie şi judecată, inapetenţă, cefalee, oboseală. La puber şi adolescent se poate solda cu sindrom nevrotic, impotenţă sexuală, perversiuni. Această practică predispune la izolare, timiditate, melancolie, înclinare spre ipohondrie. La adulţi, poate genera nevroze, impotenţă ipohondrie, ejaculare precoce, astenie, frigididate (Vasile Niţescu, Adolescenţa - Sexualitate între normal şi patologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1985).

În creştinism, se vorbeşte despre autoerotism ca despre un păcat întâlnit în copilărie uneori, dar mai cu seamă în adolescenţă, un fel de desfrâu săvârşit de unul singur, cu o conotaţie mai deosebită decât aceea a desfrânării propriu-zise. Practicarea autoerotismului, la orice vârstă, aduce cu sine un viciu impudic.

Nu se acordă nici un fel de atenţie consecinţelor dezastruoase ale contracepţiei şi avortului.

Considerăm de asemenea că în materialele Programului sunt minimalizate riscurile şi consecinţele metodelor contraceptive şi ale avortului. În afară de impactul psihologic şi spiritual de care vorbeşte tot mai mult literatura de specialitate merită să menţionăm că rata anuală a mortalităţii prin avort variază între 0,5 (15-19 ani) şi 1,9 (30-34 ani) la 100.000 de femei (Harrison's, Principiile medicinei interne vol.II, Editura Teora, 1996, pag. 2248).

Nu este singurul caz, de o prezentare insuficientă suferind şi secţiunea referitoare la contraceptive, ale cărui riscuri reale, constatate de medici nu sunt prezentate: tromboza venoasă profundă şi embolismul pulmonar sunt două dintre cele mai frecvente la femeile care iau contraceptive; riscul este crescut de la trei până la nouă ori pentru accidentul vascular tromboembolic şi de două ori pentru accidentul hemoragic. (Harrison- Principiile medicinii interne, vol. II, ed. Teora,1996,pag.2247).

Principiul precauţiei la mare modă în prezent, în domeniul bioeticii ar putea fi invocat, în corelaţie cu atitudinea ortodoxă, pentru a preveni acte precum avortul cu consecinţele sale tragice.

Cât despre eugenism (capitolul Bioetica, subcapitol Eugenism), se poate susţine cu probe clare că este o ideologie şi că sintagma "eugenism ştiinţific" poate fi la fel de controversată ca şi "creaţionismul ştiinţific". Eugenismul nu poate fi ştiinţific pentru că eugenia în sine este o pseudo-ştiinţă, căci nu face decât să extrapoleze forţat la om obiective şi teorii împrumutate din ameliorarea animalelor. Dacă s-ar conştientiza acest lucru orice om ar protesta, de aceea eugenia încearcă în ultima vreme să iasă în faţă mai mult cu spectaculoase tehnologii genetice decât cu fundamentarea sa în teorie, care este nu numai şubredă ştiinţific, ci şi monstruoasă din punct de vedere moral. Evidenţa adevărului din afirmaţia de mai sus, cu privire la lipsa de întemeiere ştiinţifică, este clară pentru geneticienii competenţi în domeniul genetici populaţiilor şi al geneticii cantitative. Chiar dacă se va ajunge la cunoaşterea desăvârşită a genotipului embrionului uman, dincolo de ea, se are în vedere o selecţie pe performanţă proprie, care în situaţiile descrise mai sus - şi cele mai frecvente de fapt pentru obiectivele eugeniei - va avea un efect neglijabil.

Inconştienţi sau incompetenţi, unii oameni insistă, totuşi, să impună în legislaţia statelor asemenea măsuri eugenice. Ca să inducă în eroare opinia publică, eugeniştii contemporani amestecă voit efectele cu mijloacele, pentru a putea numi demersul lor "eugenie pozitivă" şi să evite astfel blamul dat de omenire, eugeniei în general, dar limitat de ei la o latură numită "eugenie negativă".

Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi cercetării biomedicale afirmă, de altfel, că "Orice formă de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului său genetic este interzisă. (Cap. IV Genomul uman, Art.11, Nediscriminarea) şi că nu se poate proceda la teste predictive ale bolilor genetice sau care servesc fie spre a identifica subiectul drept purtător al unei gene răspunzătoare de o boală, fie spre a depista a predispoziţie sau o susceptibilitate genetică la o boală, decât în scopuri medicale sau pentru cercetarea ştiinţifică legată de scopurile medicale şi sub rezerva unui sfat genetic adecvat. (idem, Art.12, Testele genetice predictive).

Unele perspective legate de educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă nu sunt îndeajuns de fundamentate ştiinţific.

Tendinţa de a oferi şcolarului cele mai noi şi necesare informaţii doar dintr-o singură perspectivă şi înainte să fie confirmată ştiinţific, o aflăm şi în secţiunea Programului referitoare la sănătatea alimentaţiei (vezi Ghid pentru cadre didactice, MECT 2003, capitolul Sănătatea alimentaţiei, tema Sarea iodată în alimentaţie).

Astfel, se pare că numeroase studii, garantate de numeroşi specialişti arată că o măsură precum iodarea universală a sării nu numai că nu este utilă sănătăţii ci, din contră, poate avea importante consecinţe negative.

Iată o parte dintre aceste efecte negative: hipertiroidii induse la eutiroidieni; creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug Saf 2000 feb 22(2); 89-95) într-un studiu din Tasmania rata a crescut de trei ori la persoanele peste 49 de ani (clinică. Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37(6); 901-909); creşterea volumului glandei tiroide, studiu publicat de European Journal 2000 Ana de Premawardhana LD şi de European Endocrinology Metabolism, 2000, Aug. 143 (2), 185-8; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei (Retina 200; 20(4); 378 - 83); creşterea constantă a Basedow-ului autoimun (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463 - 469); hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creşterea incidenţei canderelor tiroidiene papilare.

După D.A.Koutras (Universitatea din Atena), iodarea alimentelor poate avea ca efect (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469) participarea la sinteza hormonilor tiroidieni; afirmaţia autorului se bazează pe observaţiile a trei studii din Anglia (12 oraşe "iodate"), (1984, 1985), Spania (1994) şi Zair (1996).

În toate aceste cazuri creşterea ratei hipertirodiilor s-a corelat cu iodarea compensatorie a alimentaţiei. La aceasta se adaugă scăderea în volum a tiroidei; influenţează numărul şi tipul concerelor tiroidiene - Haroch & Williams, după o iodare profilactică în Salta (Argentina) constată că numărul cancerelor papilare s-a dublat, numărul cancerelor nediferenţiate foliculare şi medulare a rămas acelaşi, iar numărul total de cancere a crescut. Singura consolare a autorilor este că tipul papilar este un cancer tratabil.

Inducerea fenomenului "thyroid cell necrosis" este o formă de "adaptare" scăpată de sub control, pentru a se bloca producţia de hormoni tiroidieni în exces; creşterea conflictului autoimun tiroidian; D.A. Kontras a efectuat o profilaxie cu iod într-un sat grecesc; înainte de administrarea iodului nici unul din subiecţi nu avea autoanticorpi tiroidieni. După câteva luni 50% din subiecţi aveau autoanticorpi antitireoglobulină sau antimicrosomal.

Iodarea universală a sării expune la un risc deosebit fătul putând induce guşa cu hipotiroidie la noul născut.

Cercetări vechi şi noi demonstrează că deficitul alimentar proteic (subnutriţia) este cel mai important factor etiopatogenic al hipotiroidiei şi nu deficitul de iod. Toţi autorii sunt de acord că factorul etiopatogenic major în declanşarea şi întreţinerea hipotiroidiei îl reprezintă conflictul imunologic răsfrânt asupra tiroidei şi nu deficienţa de iod.

O consecinţă dezastruoasă a iodării universale a sării o reprezintă manifestările alergice la iod. Alergicii nu vor avea scăpare, adică nu vor evita sub nici o formă expunerea, crescând riscul de sensibilizare şi de sindroame alergice (edem anginoneurotic, şi anafilactic); aceasta cu atât mai mult, cu cît populaţia are deja o mare expunere la iod prin numărul mare de investigaţii cu substanţe de contrast, prin folosirea medicamentelor şi a dezinfectantelor cu iod.

Un argument convingător împotriva iodării universale a sării este cel statistic - rata scăzută a cazurilor de hipotiroidie în România. Este ilogic ca pentru 7000-12000 cazuri noi de hipotiroidie/an, dintre care doar o mică parte sunt prin deficit de iod, să se convingă o ţară întreagă să consume iod.

Alte aspecte medicale sunt prezentate neglijent, în ciuda importanţei cunoaşterii avantajelor şi dezavantajelor conexe.

În materialele de educaţie pentru sănătate sunt prezentate şi beneficiile vaccinurilor. Pe lângă beneficiile vaccinurilor ar trebui, însă, prezentate şi riscurile lor, precum şi reacţiile adverse care le limitează indicaţiile. (Kitul multimedia).

Astfel, după opinia unor autori procentul enorm al copiilor americani cu afectarea dezvoltării (circa 20%) se datorează cu precădere encefalitelor post vaccinale (Coulter Harris L., Vaccination Social Violence and Criminality, The Medical Assault on the American Vrain, Washington, 1990).

După vaccinarea antihepatică B începută de Ministerul Sănătăţii în Franţa, în 1994 au apărut reacţii adverse 1 la 1000 din cazuri, practic 20.000 sunt victima unui accident post-vaccinal dintre care cel mai mare procent îl ocupă scleroza în plăci; merită să fie cunoscut faptul că bolnavii cu reacţii post-vaccinale ce-au constituit în Asociaţia pentru apărarea victimelor vaccinate antihepatită B şi sunt în proces cu statul francez. (P. Rossion Hepatite B: Les risques de la vaccination. Science, Vie nr. 967, avril 1998).

Scopul comun al eforturilor specialiştilor din învăţământ şi sănătate, al nostru, în strădania de a oferi aspecte complementare ale temelor care vor fi tratate în cadrul Programului naţional de educaţie pentru sănătate este unul cu bătaie lungă în viitorul unei naţii.

Copii, tinerii de azi sunt, printre noi, odată cu noi, adulţii, naţiunea de azi. De la noi ar trebui să înveţe cum să fie mâine în locul nostru, având printre ei pe proprii copii. Aşadar, de ceea ce îi învăţăm noi astăzi depind toate zilele de "mâine".

Oricât de independenţi şi de cutezători s-ar strădui să pară, copii rămân copii, având inerenta necesitate de a fi îndrumaţi, datorie care ne revine, într-un context delicat, între două lumi, una tradiţională, mai puţin alertă dar de departe mai echilibrată şi una cu orice preţ progresistă, aflată într-o goană în care nu mai contează că-şi pierde pasagerii pe drum. Natural este, însă, a gândi că nu avem dreptul să pierdem pe nimeni.

De aceea îndemnăm la apelarea, cu deplină încredere, la valori care nu şi-au pierdut eficienţa din moment ce generaţii în şir nu le-au abandonat, nu s-au dispensat de ele pentru a deveni "mai liberi", realizând, în chiar lumina acelor valori, că o astfel de libertate costă cu mult prea mult.

Să îndreptăm, aşadar, ceea ce se poate îndrepta şi să ajungem cu lucruri noi pentru a stabili un mod cinstit de comunicare cu tinerii, din care să tragem foloasele cunoaşterii reciproce.

Efectele unei asemenea dezbinări asupra adolescentului sunt bine cunoscute: respinge valorile noncoincidente, renunţă să încerce să le mai suprapună şi alege să trăiască în afara lor, ceea ce nu ne dorim nici unii dintre noi, fie că suntem profesori, părinţi sau preoţi.

Considerăm că viziunea propusă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este vulgarizantă, susceptibilă de producerea unor adânci traume emoţionale şi psihice la nivelul personalităţii tinerilor. În acest sens, cerem reconsiderarea programei "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească", în sensul fundamentării concepţiei asupra educaţiei sexuale a copiilor români din perspectiva moral-creştină.