Parliamentary debates

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică: "Poluarea - serios semnal de alarmă pentru viitorul omenirii!"

Poluarea excesivă a aerului în marile oraşe, şi nu numai, ar trebui să creeze stare de alertă în ceea ce priveşte calitatea aerului atât în conştiinţa publică, cât şi în atenţia autorităţilor de resort. Nici măcar parcurile şi zonele verzi ale oraşelor, atâtea câte sunt ele, nu mai fac faţă asaltului noxelor aruncate în aer de către zonele industriale şi automobilele care circulă practic 24 de ore din 24 şi având de suferit în primul rând persoanele în vârstă şi copiii.

Tot mai mult, pătura de ozon este atacată de către tot ceea ce se aruncă cu maximă inconştienţă în aer. Soare strălucitor deasupra autovehiculelor care emană oxid de azot şi compuşi organici volatili ai hidrocarburilor (COV) - iată combinaţia mortală pentru oameni, după cum afirmă specialiştii. Căldura şi lumina transformă gazele arse într-o componentă nocivă a ozonului, complet diferită de cea a ozonului care protejează pământul de radiaţiile periculoase ale soarelui.

Consecinţele nu pot decât să ne neliniştească. Inodor, incolor, ozonul nu poate fi perceput, dar compusul care rezultă din combinaţia gazelor emanate + soare nu are decât darul de a ne nelinişti, iar pentru cei care au datoria de a monitoriza calitatea aerului, numărul celor care acuză grave afecţiuni respiratorii, ale văzului etc. aceste fenomene să constituie un serios semnal de alarmă.

Sunt necesare măsuri dintre cele mai drastice împotriva oricui atentează pe mai departe la sănătatea publică, situaţia nefiind dintre cele mai fericite, dovadă stând imensul număr de oameni care ajung pacienţii policlinicilor, al celor care suferă de afecţiuni generate tocmai de marea cantitate de noxe din aer. Numai că la noi nimeni nu prea pare dispus să dea publicităţii adevărata stare de sănătate şi cauzele apariţiei unor afecţiuni legate de aerul pe care-l respirăm.

Dacă situaţia ar fi sub control, dacă gazele toxice emanate dinspre marile platforme industriale şi de către autovehiculele care circulă pe şoselele din România, mai ales în zona oraşelor, ar afecta doar aceste arii poate că situaţia n-ar fi tocmai rea. Numai că factorii de climă (umiditate, temperatură, direcţia dominantă a vântului etc.) nu cunosc bariere şi afectează zonele care din fericire nu au prea mult de suferit, de unde ar putea veni o oarecare salvare.

Numai că în România, din păcate, tot mai puţine zone sunt scutite de efectele poluării aerului. Ideea că o casă la ţară, o cabană sau un loc al fiecăruia cât mai departe de aglomeraţiile urbane ne puteau duce la sfârşit de săptămână sau în vacanţă într-o zonă ferită începe să nu prea mai aibă mare substanţă.

Prea puţine au mai rămas locurile şi zonele care să nu mai fie afectate direct sau indirect de factorii de poluare, iar dacă nu sunt cei ai aerului aşa cum am numit mai sus, sunt alţii care duc la consecinţe tot la fel de neplăcute. Zonele rurale au început să fie şi ele atinse de marca poluării, fie prin folosirea unui instrumentar agricol mecanizat, fie prin extinderea unor ocupaţii ce ţin de domeniul industriei sau microindustriei, adică alţi factori de poluare.

Tot mai multe din lacurile naturale sau artificiale, chiar şi unele ocrotite de lege au devenit baze de agrement pe care întâlneşti bărci cu motor sau alte mijloace de distracţie, iar cele mai multe râuri arată pete de hidrocarburi, purtând cu ele mizerii de tot felul. Faţă de toate acestea consider că este timpul să punem problema soluţiilor pentru stoparea nocivităţii, ele există dar sunt după cât se pare costisitoare.

Sistemele de limitare a eliberării gazelor de eşapament există şi în România, dar câte autovehicule dispun însă de ele? Cine îi obligă pe posesorii de autovehicule, fie ele automobile personale sau autovehicule aparţinând firmelor, să le folosească şi mai ales cine verifică şi ce sancţiuni sunt aplicate pentru nerespectarea acestor norme.

Unde este legislaţia care să impună un anumit comportament tuturor participanţilor la traficul rutier, din punct de vedere al emanaţiilor de gaze toxice, unde este legislaţia care impune un anume comportament pentru industria cu un înalt grad de poluare?

Ca atare, limitarea efectelor nocive pe care cei amintiţi le aruncă asupra populaţiei nu ţine de o atitudine negativistă, ci de una de responsabilitate faţă de fiinţa umană şi totodată faţă de mediul înconjurător. Nu poate fi vorba de reflexe ale unor persoane ultrasensibile ci de atitudine responsabilă faţă de semenii noştri şi apoi nu cred că în aceste condiţii dosarul despre protejarea mediului va trece aşa de uşor de faza negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.