Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.133/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Filip Georgescu - referire la un subiect mult abordat în ultimul timp - autostrada Bucureşti-Piteşti; | ![]() |
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În intervalul de timp care-mi este alocat pentru intervenţia mea politică de astăzi, doresc să mă refer la un subiect abordat în ultima vreme atât de presa centrală, cât şi de televiziunile naţionale. Este vorba despre autostrada Bucureşti-Piteşti, care pe unele segmente, între km 20 şi 40, de exemplu, nu se mai poate circula decât cu foarte mare atenţie din cauza gropilor, a decopertărilor asfaltice. La insistenţele mass-media, cei cu atribuţii în exploatarea acestei căi rutiere au decis, în sfârşit, să înceapă lucrările de asfaltare. Zeci de oameni cu întreaga gamă de utilaje necesare unei asemenea lucrări au împânzit porţiunea de autostradă, au decopertat o parte din asfalt şi duşi au fost. Surpriza a fost când i-am întâlnit din nou, după câteva zile, dar pe un alt tronson, după km 70, unde şoseaua nu necesita, deocamdată, un nou strat de asfalt. Vorba ardeleanului: îţi stă mintea-n loc! Nici n-ai cum să comentezi o asemenea aberaţie. Nu ştiu ce argumente au avut la baza deciziei de a turna asfalt tot pe tronsoane bine copertate, fără fisuri, fără gropi pe care maşina putea rula cu viteza adecvată. Înseamnă că pentru întreţinerea autostrăzii în cauză sunt bani destui şi până să se sesizeze cineva că se cheltuie sume aiurea, se mai consolidează o parte din şosea, fără să fie neapărată nevoie. Când se va ajunge la tronsonul dintre km 20 şi 40, încep justificările: ba că nu mai sunt fonduri, ba că a venit iarna şi nu se mai poate lucra şi aşa mai departe. Şi cine are de suferit în urma unor asemenea decizii aberante? Proprietarii de maşini persoane fizice şi juridice, ale căror mijloace de transport se deteriorează pe zi ce trece. Eu cred că, această problemă trebuie tratată cu maximă responsabilitate de către Ministerul Transporturilor, în sarcina căruia se află întreţinerea acestei importante căi rutiere care leagă Capitala de sudul şi centrul ţării. Vă mulţumesc pentru atenţie. |



