Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care jaful s-a instalat de-a binelea în pădurile noastre şi, în mod implicit, şi în celelalte componente ale ecosistemului forestier (braconaj în domeniul vânătorii, recoltarea ilegală a fructelor de pădure şi pescuitul ilegal în apele de munte), o lege bine structurată a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului este mai mult decât necesară. Spun aceasta gândindu-mă că, o dată cu despăduririle masive intervenite în ultimii 15-16 ani, fondul cinegetic s-a depopulat simţitor, fie prin migrarea animalelor spre zone împădurite, dar nu în puţine cazuri inaccesibile nu numai vânătorilor, dar şi silvicultorilor, fie căzând îngenunchiate sub focul puştilor cu lunetă, al capcanelor clandestine sau, pur şi simplu, stingându-se din lipsa unor condiţii naturale propice.

Se ştie că animalele sălbatice sunt legate de aria de răspândire a unei anumite specii, arii care le asigură sursa de hrană, dar şi condiţiile de conservare şi de înmulţire. Specialiştii afirmă că, potrivit lanţurilor trofice complexe care se stabilesc, într-un moment sau altul, între diversele populaţii aparţinând biocenozei forestiere, la 100 hectare de pădure trăiesc 1-2 cervicide, la 1000 hectare un lup, un râs şi mai mulţi mistreţi, în timp ce ursul este destul de scump la vedere. În multe ţări occidentale lupul, ca şi ursul, au dispărut şi au devenit rarităţi. Noi avem, încă, un bogat fond cinegetic, dar asta nu ne dă dreptul să-l distrugem. Dimpotrivă, statul trebuie să stabilească, prin acte normative, structura numerică a populaţiilor de animale, pe fiecare specie în parte, şi aşi vrea să cred că noua lege nu va omite o asemenea prevedere capitală.

Legea dezbătută în Camera Deputaţilor stabileşte principalele atribuţii ale celor care administrează şi gestionează fondul cinegetic, criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor de vînătoare scoase la licitaţie, precum şi sarcinile în privinţa metodologiei şi reglementărilor referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii, stabileşte taxele de vânătoare, sprijină programul colaborărilor internaţionale în domeniul cinegetic. Legea-i obligă pe gestionari să asigure paza faunei de interes cinegetic, cu cel puţin un paznic pe fiecare fond de vânătoare, lucru care mi se pare greu, dacă nu imposibil de realizat, gândindu-mă că cei care practică braconajul atacă, de obicei, în grup şi sunt înarmaţi. Se preconizează, de asemenea, măsuri în direcţia majorării efectivelor, crearea de complexe de vânătoare şi crescătorii. Mai puţin explicite apar prevederile legate de sporirea producţiei în domeniul economiei vânatului.

Viitorul act normativ, care îşi propune să instituie raporturi noi pentru protecţia fondului cinegetic şi a vânătorii, cât şi a factorilor de mediu, prin responsabilizarea mai accentuată a celor ce gestionează fauna pădurilor, îmi stârneşte, însă, şi o nedumerire. În textul legii, sintagma "drept de proprietate" a fost înlocuită cu sintagma "drept de preempţiune". Deşi "dreptul de preempţiune" este definit de codul civil, cred, totuşi, că această modificare legislativă ar putea da naştere unor dispute deloc minore între proprietarii particulari de păduri şi gestionarii fondurilor cinegetice şi asta în condiţiile în care articolul 4 al viitorului act normativ spune că "nimeni nu are dreptul de a vâna pe proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţie de vânătoare". Dar, poate, însăşi autorizaţia în sine va constitui punctul nevralgic.

Vă mulţumesc pentru atenţie.