Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată "Cine guvernează România?";

 

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Cine guvernează România?".

În toamna anului 2008, Emil Boc, pe atunci reprezentant vajnic al opoziţiei, la auzul veştii că Guvernul Tăriceanu se opune majorării cu 50% a salariilor profesorilor, se erija în "mama tuturor răniţilor" afirmând cu orice ocazie, la orice televiziune şi de la orice tribună, că legea trebuie respectată, acuzând, totodată, Guvernul Tăriceanu de risipirea banului public prin salarii mari acordate celor din agenţiile guvernamentale.

Premierul de atunci al României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avertizat opinia publică în nenumărate rânduri că aplicarea unei asemenea măsuri ar arunca România într-o criză economică fără precedent, astfel că aplicarea acestei prevederi a fost amânată pe 1 aprilie 2009, stârnind nemulţumirea aceluiaşi Emil Boc, care în virulenţa sa demagogică, îi acuza pe guvernanţii liberali de bătaie de joc al adresa profesorilor.

Odată trecută-i criza demagogică a opoziţiei şi văzându-se cu sacii în căruţă, după numirea sa ca premier al României, Emil Boc şi-a schimbat radical poziţia - desigur, învârtit cu cheia de maestrul păpuşar - şi s-a transformat din "primul lider sindical al ţării" în cel mai avar trezorier. Desigur că în aceste vremuri tulburi din punct de vedere financiar se impun măsuri guvernamentale de evitare a crizei şi de sprijinire a populaţiei, însă premierul Boc a înţeles să aplice tocmai pe dos aceste măsuri, cabinetul Boc neavând, nici până astăzi, un plan anticriză coerent, care să pună pe picioare România.

Împins de dorinţa de a face economie şi trezit parcă la realitate de ameninţarea crizei economice, premierul Boc a semnat la începutul anului cu o mână ordonanţa de urgenţă care interzicea cumulul pensie - salariu de stat - declarată neconstituţională -, în vreme ce cu cealaltă iscălea documentele de înfiinţare a unor ministere noi, destinate acoliţilor PD-L, care au costat România sute de mii de euro. Totodată, cele 50 de procente de majorare a salariilor, pe care Emil Boc le cerea în toamna anului trecut, s-au transformat în 5 procente, măsură care contrazice flagrant toate angajamentele luate de PD-L pe timpul campaniei electorale.

Ţara noastră traversează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar. Zeci de mii de români şi-au pierdut deja locurile de muncă şi mulţi se gândesc cu disperare la ziua de mâine, în vreme ce coşul de cumpărături se împuţinează, afectând serios calitatea vieţii cetăţenilor acestei ţări. Aceşti oameni văd, în aceste vremuri tulburi, minciuni sfruntate, în locul promisiunilor exagerate afişate în campanie - pe care coaliţia de guvernare nu le va onora niciodată -, dar şi un buget făcut pe genunchi, în colţurile Palatului Victoria, în pauzele dintre negocierile pentru ciolan.

Şi ca toate acestea să nu fie de ajuns, românii trăiesc astăzi sub guvernarea unui Cabinet ale cărui măsuri sunt prinse între grupurile de interese ale PD-L şi PSD care niciodată, dar niciodată nu vor pune dorinţele populaţiei mai presus de interesele dictate de preşedintele României, Traian Băsescu. Şi atunci, retoric mă întreb, domnule premier Emil Boc: cine reprezintă, de fapt, interesele românilor?

Mulţumesc pentru atenţie!