Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.29/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Daniel Buda - declaraţie politică cu titlul "Reforma justiţiei - o necesitate pentru statul de drept"; | ![]() |
||
|
"Reforma justiţiei - o necesitate pentru statul de drept" După 1989, justiţia a fost şi este un cuvânt pe buzele tuturor. Aşa cum se spune că la fotbal se pricepe toată lumea, a început să se spună, mai nou, că şi la justiţie ne pricepem cu toţii. Numai evenimentele din ultima perioadă ne-au demonstrat acest lucru. la toate dezbaterile televizate, "specialiştii justiţiei", fără nici o bază reală şi fundamentare a problemelor, se pronunţau şi dădeau verdicte asupra situaţiei justiţiei din România. Toate acestea nu au decât un singur rol, şi anume acela de creare a unei imagini haotice a sistemului judiciar, de inducere în rândul cetăţenilor a unei neîncrederi majore în instituţiile statului responsabile cu aplicarea eficientă, corectă si coerentă a legilor. Lipsa securităţii juridice nu este decât o piedică în performanţa sistemului judiciar. Clasa politică are un rol esenţial în a da tonul unei veritabile reforme judiciare şi nu noi să fim cei care blamăm sistemul, ci cei care îl reformăm şi îl credităm cu încredere. Marasmul tranziţiei justiţiei a fost mult mai vizibil în raport cu marasmul reformelor economice. Reforma justiţiei reprezintă, prin importanţa şi prin implicaţiile sale la nivelul întregii societăţi, o condiţie esenţială a evoluţiei spre bine a fiecărui cetăţean, o garanţie a faptului că setul de valori pe care se fundamentează societatea - dreptate, libertate, proprietate - funcţionează. Justiţia la standarde europene este osatura pe care se construieşte întregul mecanism statal al României. O justiţie blamată de reprezentanţii statului responsabili cu punerea în aplicare a măsurilor de combatere şi prevenire a fenomenului infracţional, o justiţie nefuncţională împiedică reforma morală a societăţii, deoarece lipsa unui etalon fundamental între drept şi nedrept, între just şi injust, lasă societatea fără o busolă morală atât de necesară. Din păcate, România nu a avut parte decât de avertismente serioase, în special în domeniul justiţiei, care puteau amâna integrarea României în Uniunea Europeană cu cel puţin 1 an sau 2, a reuşit trista performanţă de a se poziţiona în topul celor mai corupte state şi a avut parte de rapoarte negative din partea Comisiei Europene. În acest context, adoptarea codurilor juridice reprezintă un pas înainte substanţial spre consolidarea şi dezvoltarea statului de drept. Nu poate fi vorba de reformă în justiţie fără adoptarea codurilor juridice de care sistemul judiciar din România are atâta nevoie, pentru a pune capăt hăţişului legislativ, corupţiei, infracţionalităţii şi criminalităţii. Avem nevoie de un sistem judiciar coerent, clar şi unitar, astfel încât să fie eliminată orice urmă de îndoială privind certitudinea şi transparenţa juridică. Nu ne mai permitem să acceptăm continuarea practicilor corupţiei, ineficienţei şi injustiţiei, nu mai putem tolera ca infractorii periculoşi să stea în libertate, iar celor care au "mutat un ţăruş dintr-o parte în alta" să li se aplice cele mai dure pedepse. România nu mai merită să fie tratată de Uniunea Europeană ca ţara cu cea mai ridicată cota de infracţionalitate, ci trebuie să se reîncadreze pe linia dinamică a reformării sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei, astfel încât să contrabalanseze regresele din ultimii ani. Clasa politică românească trebuie să aleagă - ori continuăm să tolerăm nedreptatea şi corupţia, care vor expune România la sancţiuni din partea Comisiei Europene, ori înţelegem necesitatea şi urgenţa reformei interne a justiţiei prin adoptarea celor patru coduri juridice. Reforma pe care o preconizăm în justiţie este cea mai amplă, de la marile reforme din perioada domnitorului Unirii, Al. I. Cuza, când s-a plămădit " întregul aparat al unei depline suveranităţi interne şi externe" a statului român, şi va produce cele mai mare schimbări în justiţia noastră din ultimii 150 de ani. |



