Valeriu Alecu
Valeriu Alecu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.71/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.30 Valeriu Alecu - declaraţie politică cu tema "Cât de gratuit mai este învăţământul de stat?";

 

Domnul Valeriu Alecu:

"Cât de gratuit mai este învăţământul de stat?"

Un principiu constituţional cât se poate de clar proclamă gratuitate învăţământului de stat în România. Alături de acest argument prevăzut în legea fundamentală s-au făcut eforturi considerabile ca educaţia să primească o pondere însemnată de finanţare din produsul intern brut al ţării. Nimeni şi nimic nu s-au împotrivit acestui demers, pentru că atât clasa politică, cât şi societatea civilă conştientizează importanţa socială a unui sistem de învăţământ solid.

Dincolo de aceste vorbe mari, constatăm fără surprindere că principiul gratuităţii învăţământului rămâne în continuare doar un deziderat. De la ciclul preşcolar şi până la cel universitar costul programelor de învăţământ a crescut continuu, nu prin creşterea subvenţiei per capita, ci prin creşterea costurilor ascunse.

Astfel, din pricina utilizării inadecvate a fondurilor disponibile şi chiar din cauza subfinanţării sistemului, părinţii sunt chemaţi să cofinanţeze un sistem cu performanţe din ce în ce mai slabe. De la achiziţia rechizitelor, a materialelor didactice, la renovarea sălilor de clasă sau colectarea deja cutumiarului "fond al clasei", la obligatoria meditaţie şcolară, modalităţile prin care părinţii finanţează pentru a doua oară acelaşi sistem s-au diversificat în continuu. Organizări de zile de naştere, cadouri pentru orice prilej, fotografii, cărţi sau reviste "obligatorii" aduc părinţii în situaţii fără ieşire.

Şi stăm şi ne întrebăm asupra cauzalităţilor abandonului şcolar în creştere, asupra calităţii elevilor şi studenţilor care finalizează ciclul de studiu.

Dacă analizăm multitudinea costurilor ascunse ale educaţiei, pe care părinţii sunt nevoiţi să le acopere, ne întrebăm ce rost mai are alocarea a 6% din p.i.b. către educaţie.

În învăţământul universitar lucrurile nu stau cu nimic diferit. Numărul locurilor finanţate de la bugetul de stat sunt mult inferioare celor supuse finanţării prin taxă, numărul studenţilor fiind mai important decât calitatea procesului educativ pentru multe universităţi.

Legea Educaţiei Naţionale, aflată în dezbaterea Parlamentului României, va trebui ulterior completată şi cu un set de bune practici în şcoală, precum şi cu exigenţe sporite în managementul unităţilor de învăţământ.