Parliamentary debates

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Vreau să subliniez în faţa dumneavoastră faptul că în urmă cu două zile, la 28 septembrie, s-au împlinit exact zece ani de când, la Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, s-a aprobat prin vot admiterea României ca membru cu drepturi depline în acest organism.

Prin aderarea la Consiliul Europei, primul for de cooperare interguvernamentală, fondat la 5 mai 1949, România a realizat unul dintre primii paşi importanţi în procesul de aderare la structurile euro-atlantice.

La 16 martie 1990, Ministerul Afacerilor Externe a adresat o scrisoare Secretariatului General al Consiliului Europei, prin care se aducea la cunoştinţă intenţia ţării noastre de a adera la acest for în viitorul apropiat. În următoarele luni, în cadrul activităţilor Consiliului, au participat, cu statut de invitaţi speciali, reprezentanţi ai României.

Cererea oficială de aderare a României la Consiliul Europei a fost depusă la Strasbourg la 19 decembrie 1991. În februarie 1992, Consiliul i-a desemnat pe cei trei raportori pentru România, care au efectuat prima vizită la Bucureşti în noiembrie 1992.

La 1 iulie 1993, Comisia politică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a avizat favorabil aderarea României la forul continental, iar la 2 septembrie acelaşi an, un aviz favorabil a fost emis şi de Comisia juridică a Drepturilor Omului.

Aderarea României, cu drepturi depline, s-a produs la 28 septembrie 1993, cu prilejul Sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, desfăşurată la Strasbourg. S-a pus atunci condiţia respectării câtorva amendamente: libertatea reală a presei, revizuirea statutului puterii judecătoreşti, restituirea bunurilor bisericeşti şi funcţionarea şcolilor religioase, predarea în limba maternă în cazul minorităţilor, ameliorarea condiţiilor de detenţie, eliberarea deţinuţilor politici sau etnici, semnarea cartei minorităţilor, combaterea rasismului şi a discriminării naţionale. Periodic, raportorii Consiliului Europei urmau să întocmească referate asupra îndeplinirii acestor criterii. Nu s-au constatat probleme, aşa că, după un timp, Consiliul Europei a considerat că monitorizarea României nu mai este necesară.

Revenind la trecerea în revistă a momentelor din toamna anului 1993, câteva zile mai târziu, la 4 octombrie, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei aprobă, la rândul lui, aderarea României ca membru cu drepturi depline, iar la 7 octombrie, ministrul de externe de atunci, domnul Teodor Meleşcanu, a semnat la Viena, în numele României, Statutul Consiliului Europei şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drapelul tricolor fiind înălţat cu acelaşi prilej la sediul din capitala Austriei.

A doua zi, preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a participat pentru prima dată oficial la reuniunea şefilor de stat şi guvern a ţărilor membre ale Consiliului Europei. S-a adoptat, cu această ocazie, o Declaraţie însoţită de trei anexe: Reforma mecanismului de control al drepturilor omului, Minorităţile naţionale şi Declaraţia şi Planul de acţiune cu privire la lupta împotriva rasismului, a xenofobiei şi intoleranţei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.