Ştefan Giuglea
Ştefan Giuglea

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Ştefan Giuglea - declaraţie politică cu titlul "Copilul nu are nevoie de o moţiune, ci de afecţiune părintească";

Domnul Ştefan Giuglea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Copilul nu are nevoie de o moţiune, ci de afecţiune părintească".

Asigurarea şi respectarea drepturilor copiilor, plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate naţională. Acest lucru rezidă, în primul rând, în faptul că viaţa, dezvoltarea şi bunăstarea de care trebuie să beneficieze toţi copiii la acest început de nou secol şi mileniu reprezintă baza pe care se construieşte viitorul unei ţări.

În plus, în cazul României, procesul complex de aderare la Uniunea Europeană este inexorabil legat de respectarea criteriilor politice de la Copenhaga privind respectarea drepturilor omului, în mod particular în ceea ce priveşte drepturile copilului.

Respectarea, promovarea şi exercitarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea definite în documentele internaţionale ratificate de România, vor asigura o dezvoltare deplină şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil, alăturând în spiritul tradiţiilor şi valorilor culturale ale poporului român o componentă nouă, modernă şi dinamică de integrare în spiritualitatea universală. În lumina acestei integrări, protecţia copilului în România înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esenţiale: copilul, familia şi societatea.

Asigurarea acestui echilibru trebuie reglementată, aplicată şi monitorizată în mod continuu de către stat, ca responsabilitate fundamentală a acestuia faţă de soarta tuturor cetăţenilor săi.

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă deosebit de importantă ce a făcut obiectul unei moţiuni de cenzură, susţinută de un grup de 71 deputaţi PRM, şi anume adopţiile copiilor.

În mare parte, moţiunea, de altfel respinsă, nu a avut decât menirea de a induce confuzie în rândurile opiniei publice, printr-un text lipsit de consistenţa faptelor reale, cu critici populiste fără să se facă discernământ între real şi senzaţional, între informare şi interpretări partizane nefondate.

Pe baza faptelor, a realităţii, în loc să se reţină că Guvernul Năstase a fost de la început împotriva adopţiilor internaţionale, s-a iniţiat o moţiune într-un moment în care România obţine roadele unei politici coerente extrem de importante pentru evoluţia în continuare a societăţii româneşti.

Ţin să menţionez faptul că în anul 1990 existau sute de instituţii ale statului în care locuiau peste 100.000 de copii abandonaţi, orfani sau cu handicap, în condiţii extrem de precare.

Ca urmare, 1999 a adus o acută criză a instituţiilor de protecţie a copilului, iar în perioada 1997 - 2000, Comitetul Român de Adopţii a transmis peste 10.000 de cereri de adopţie internaţională.

Aspectele negative, unele deosebit de grave pe care le-am relevat succint, demonstrează cu claritate incoerenţa cadrului legislative din perioada 1997-2000 şi neadaptarea lui la standardele europene manifestând o condamnabilă indiferenţă faţă de problemele sociale, în general, cele ce privesc protecţia copilului în special.

Situaţia dificilă din perioada 1997- 2000 a fost menţionată în Raportul de Ţară al Comisiei Europene pentru anul 2000, în care o mare parte din conţinut reprezintă o critică severă asupra situaţiei copiilor instituţionalizaţi din România şi a adopţiilor internaţionale.

Faţă de această situaţie, Guvernul Năstase a acţionat cu fermitate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale copiilor instituţionalizaţi şi pentru stoparea adopţiilor internaţionale.

Guvernul, prin încurajarea eforturilor naţionale de implicare responsabilă în regulamentarea domeniului adopţiilor, a impus luarea unor decizii administrative ce au condus la rezultate remarcabile în ultimii 32 ani, rezultate unanim recunoscute de partenerii noştri internaţionali. Astfel:

  1. s-au asigurat condiţii mai bune de viaţă copiilor instituţionalizaţi, Guvernul mărind alocaţiile bugetare pentru acest domeniu, faţă de cele din anul 2000 de 6,2 ori în 2003 şi respectiv de 8,6 ori în 2004;
  2. a scăzut numărul copiilor din centrele de plasament, respectiv 37.000 la sfârşitul lui 2003, faţă de 57.000, la sfârşitul anului 2000;
  3. un număr tot mai mare de copii beneficiază de servicii alternative. Astfel, în prezent sunt 20.478 copii menţiuni în familii naturale sau adoptive române beneficiind de servicii speciale;
  4. a scăzut numărul copiilor sub vârsta de 3 ani abandonaţi în instituţiile statului;
  5. un număr mare de copii din centrele de plasament urmează cursurile unei forme de învăţământ superior cu ajutorul statului;
  6. a crescut capacitatea de absorbţie a fondurilor externe asigurate prin programele Uniunii Europene, Băncii Mondiale, USAID, UNICEF etc.;
  7. a crescut numărul adopţiilor naţionale. În perioada 2001-2003, 3.756 copii au fost adoptaţi de familii române;
  8. a scăzut numărul adopţiilor internaţionale.

Pentru asigurarea unui cadru coerent şi unitar al promovării şi respectării drepturilor tuturor copiilor, o măsură majoră care se impune este acea de elaborare a unei legi unice care să abordeze într-un mod integrant problematica referitoare la copil. Primele consecinţe ale adoptării unei astfel de legi vor fi date de simplificarea, eficientizarea şi operaţionalizarea cadrului legal care defineşte viaţa şi dezvoltarea copiilor. Rezultatul major al construcţiei unui asemenea "Cod al Copilului", printr-un larg proces de consultare şi implicare a tuturor factorilor interesaţi, va fi, însă, dat de conştientizarea priorităţii absolute pe care o reprezintă copiii. Viaţa, dezvoltarea şi bunăstarea copiilor acestei ţări reprezintă o responsabilitate fundamentală a întregii societăţi româneşti. Unirea tuturor eforturilor în vederea ameliorării situaţiei copiilor ar putea reprezenta un mod de înţelegere şi colaborare la nivel naţional.

În acest sens, Guvernul va înainta Parlamentului un pachet legislativ care va reprezenta baza unui sistem modern, european de protecţie a drepturilor tuturor copiilor pe deplin armonizat cu tratatele internaţionale la care România este parte în mod deosebit cu Convenţia europeană privind drepturile omului şi, respectiv, Convenţia ONU privind drepturile copilului.

Vă mulţumesc.