Ioan Timiş
Ioan Timiş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Ioan Timiş - omagiu lui Avram Iancu, la 180 de ani de la naştere;

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În intervalul de timp care îmi este alocat, vreau să aduc un omagiu celui care a fost Avram Iancu, conducătorul revoluţiei române de la 1848 şi al armatei populare din Transilvania. Comemorăm luna aceasta 180 de ani de la naşterea "crăişorului munţilor", lider de necontestat al istoriei românilor.

Născut la Vidra de Sus în luna iunie a anului 1824, Avram Iancu s-a făcut remarcat cu ocazia celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, unde a avut o contribuţie decisivă la adoptarea unui program revoluţionar care cuprindea: schimbarea aşezămintelor sociale şi politice din Transilvania, prin recunoaşterea naţiunii române şi reprezentarea ei proporţională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui Guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria şi acceptarea Constituţiei liberale austriece din 25 aprilie 1848.

În acelaşi timp, a trecut la formarea armatei revoluţionare române, după modelul roman. Desemnat prefect al Legiunii "Auraria Gemina", Avram Iancu a reuşit să respingă atacurile maghiare de pe linia Mureşului. De asemenea, în zona Munţilor Apuseni, trupele de invazie s-au lovit de rezistenţa eroică a românilor conduşi de acelaşi Avram Iancu.

Chiar şi după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, Avram Iancu a continuat lupta pentru emanciparea naţională a românilor. Maltratat şi arestat în mai multe rânduri, Avram Iancu s-a bucurat de iubirea şi preţuirea moţilor săi până la moarte. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat la Ţebea, lângă "Gorunul lui Horea".

Stimaţi colegi, consider că cinstirea reprezentanţilor de seamă ai istoriei noastre este o datorie de onoare ce ne revine în calitatea pe care o avem, de aleşi ai neamului românesc. Aceşti eroi ai poporului român şi faptele lor de vitejie trebuie să constituie o pildă vie pentru generaţiile următoare şi un izvor de mândrie naţională.