Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

Declaraţie politică: "Utopia Zonei Metropolitane Bucureşti"

Principiile invocate de promotorii viitoarei configuraţii metropolitane Bucureşti sânt, pe cât de eclectice, pe atât de demagogice, vizând orizonturi care pentru noi par astăzi de domeniul fantasticului. Care ar fi avantajele creării unei asemenea mari concentrări urbane, de la Bucureşti la Olteniţa. Nu prea înţelegem cum ar putea să fie asigurată dezvoltarea echilibrată a zonei metropolitane prin stoparea urbanizării necontrolate. Nu se vor mai construi vile la Băneasa, la Mogoşoaia, Otopeni sau Snagov? Cei care vor dori să-şi ridice case în vatra Bucureştilor vor fi trimişi la Ciolpani sau Chiajna, pe motiv că şi în aceste aşezări rurale va funcţiona buletinul de Capitală? Înclinăm să credem că un asemenea demers urmăreşte, mai degrabă, să impună preţuri bucureştene şi terenurilor intravilane din Adunaţii Copăceni, Glina şi din celelalte aşezări "metropolitane". "Echilibrarea nevoii de dezvoltare economică şi socială cu aceea de îmbunătăţire a calităţii mediului natural printr-o dezvoltare durabilă" apare ca o enigmă şi mai greu de dezlegat. Poate să creadă cineva că Olteniţa, orăşelul care în ultimii 15 ani a murit văzând cu ochii, se va redresa în cadrul preconizatei zone metropolitane, prin alocări băneşti suplimentare din bugetul Capitalei şi al altor aşezări, când absolut toate unităţile administrativ-teritoriale din România, inclusiv Bucureştii, se vaită permanent de lipsă de fonduri? Când guvernelor sau primăriilor le lipseşte elementul esenţial, banul, orice idee, oricât de generoasă ar fi, moare ca o himeră. Cât despre "îmbunătăţirea vieţii prin realizare a unui habitat superior în condiţii diversificate", nu ne rămâne decât să zâmbim, iarăşi, în faţa unui politicianism agresiv, ai cărui reprezentanţi "ambiţionează", probabil, să cloneze în toate localităţile rurale ale viitoarei zone metropolitane europeanul "sătuc" Cornu, ori Corbeanca, Baloteşti sau Buzescul newyorkez al romilor teleormăneni. Este imposibil să crezi în viabilitatea unui asemenea proiect, când actuala putere n-a fost capabilă să construiască în 5-6 luni nici măcar câteva zeci de case pentru cei ale căror locuinţe au fost spulberate de inundaţii. Primăria nu este capabilă să susţină vreun program cât de anemic pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, dar să mai promită un habitat superior. Conform datelor furnizate de organizaţia SAMU Social România, în Bucureşti, 5000 de adulţi n-au adăpost, iar în fiecare iarnă mor pe stradă circa 300 de persoane. În condiţiile în care nu sânt în stare să extindă canalizarea în cartierele mărginaşe ori să repare trotuarele unor importante artere, pe care nu s-a mai turnat o roabă de asfalt de 15-20 de ani, edilii Capitalei nu ezită să se ambaleze în planuri administrative-gospodăreşti de o grandoare care depăşeşte până şi mult hulita, tot de către ei, megalomanie totalitaristă. A vorbi astăzi în Bucureşti, şi cu atât mai puţin în România, despre îmbunătăţirea calităţii vieţii este un lucru care frizează până şi cea mai elementară urmă de bun-simţ. Cum să trăiască oamenii mai bine când salariile şi pensiile de mizerie pe care le primesc (considerate de experţii UE drept cele mai mici din Europa) sânt grav afectate în aceste luni de iarnă de majorările de preţuri ale gazelor, energiei electrice, alimentelor şi transportului? Cum să se gândească românii la o viaţă mai bună când alocările bugetare pentru învăţământ, cercetare, sănătate şi nivel de trai, şi aşa ridicole, sânt ciuntite de la un an la altul. Tocmai de aceea, PRM a "întâmpinat" proiectul de buget al guvernului cu nu mai puţin de 300 de amendamente. Ce să mai spere zecile de mii de funcţionari, mineri, constructori de tractoare şi atâţia alţii care urmează să fie disponibilizaţi? Ce vor pune mâine pe masă aceşti oameni care vor rămâne fără salariu? Unde să-şi găsească de lucru toţi aceşti nefericiţi când mai toate sectoarele industriale se restructurează până la lichidare? Un fost ministru spunea acum 6-7 ani, cu un cinism vecin cu inconştienţa: Mai bine să moară 1000 de oameni, dar să salvăm poporul. Iată că puterea actuală ridică la zeci de mii cifra condamnaţilor la şomaj şi înfometare.