Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

Am dezavuat întotdeauna luptele la baionetă în cadrul dezbaterilor pe marginea unor proiecte de legi, dar de această dată trebuie să ne batem cu toate puterile pentru a împiedica adoptarea de către Parlament a pachetului de legi în domeniul sănătăţii, întrucât, de existenţa unor asemenea acte normative depinde în mare măsură viaţa societăţii noastre. Am comite un sacrilegiu dacă am dezbate în mod superficial pachetul de legi pentru care Executivul şi-a asumat cu inconştienţă răspunderea, într-un moment când, în ţara noastră, sănătatea s-a degradat alarmant. Cancerul, tuberculoza, diabetul zaharat, SIDA, bolile cardiovasculare sunt într-o nestăvilită creştere. Ca atare, mortalitatea generală este acum de circa 12%, printre cele mai ridicate din Europa, în timp ce natalitatea a scăzut, în ultimii 15 ani, de la 13,6 la mia de locuitori la 10 la mia de locuitori în anul trecut. Rezultatul acestei stări de fapt se reflectă în reducerea populaţiei, care, în anii post-decembrişti, a scăzut cu peste un milion şi jumătate de locuitori.

Cauzele evoluţiei nefavorabile a acestor indicatori demografici se regăsesc în nivelul de trai extrem de scăzut, care situează România pe ultimul loc în Europa, dar şi în ineficienţa asistenţei medicale, în continuă degradare. Potrivit analiştilor Centrului European de Studii Politice, România, ca ţară care aspiră la integrarea în UE, ar trebui să aloce, în următorii 20 de ani, peste 8,5% din p.i.b. pentru sănătate, ca să se poată situa la nivelul ţărilor occidentale în acest domeniu.

Din păcate, racilile care macină asistenţa sanitară în ţara noastră sunt extrem de mari. Spitale adăpostite în clădiri vechi, dărăpănate, aparatură uzată şi depăşită, lipsa unui mare număr de medici, nu numai pentru mediul rural, dar şi pentru cel urban, salarii derizorii oferite medicilor (de 20-30 de ori mai reduse decât în Occident). În asemenea condiţii se impunea ca autorităţile statului să realizeze o reformă care să îmbunătăţească radical asistenţa sanitară în ţara noastră. Din păcate, reforma gândită şi pritocită de un ministru al sănătăţii, total străin de actul medical, dar stăpânit de o ură viscerală împotriva somităţilor din domeniul sănătăţii, reformă pe care Cabinetul Tăriceanu ne-o serveşte astăzi "la pachet", a început cu un război prelungit între putere şi opoziţie.

Ce îşi propun legile care vor să consfinţească aşa-zisa reformă Nicolăescu? Să desfiinţeze unele unităţi spitaliceşti, considerate de neaveniţi ca ineficiente. Printr-o asemenea nefastă iniţiativă se urmăreşte, de fapt, vânzarea unor terenuri şi clădiri rămase disponibile.

În domeniul organizării şi managementului, reforma mizează pe centralizarea problemelor în mâinile unui ministru vanitos. Nu este de mirare că noile legi creează discordie în interiorul sistemului sanitar, dar lucrul cel mai grav este acela că acest pachet de dinamită ignoră total cetăţeanul şi suferinţele sale. Bolnavii, care se bucurau până acum de o serie de servicii gratuite, vor fi obligaţi de acum să le plătească, deşi peste ţară s-a abătut de câteva săptămâni o explozie năucitoare de preţuri.

Acelaşi pachet de legi îi abandonează pe bătrânii afectaţi de boli cronice, fără familie ori fără resurse, întrucât centrele medico-sanitare create în ultimii ani vor fi desfiinţate, probabil pentru faptul că nu poartă marca Nicolăescu. Reforma aceluiaşi ministru liberal suprimă şi gratuităţile de care beneficiau femeile gravide şi copiii, drept până acum inatacabil. Cum vreţi, domnule ministru, să crească natalitatea? Pe drept cuvânt, în textul moţiunii de cenzură se subliniază că Legea Nicolăescu este o lege a celor bogaţi, în dauna celor săraci. Nici nu putea să consfinţească altceva o lege de esenţă liberală. Bolnavii pot să moară liniştiţi, întrucât guvernul şi-a asumat răspunderea.

Uzând în mod scandalos de o asemenea mentalitate, total antidemocratică, de a guverna ţara, Executivul, condus de premierul Tăriceanu a recurs în 2005 la 210 Ordonanţe de urgenţă, prin care a adoptat o sumedenie de legi, eludând Parlamentul. Ne întrebăm însă, ce semnificaţie are asumarea răspunderii pentru o lege sau alta? Răspunde primul ministru ori ministrul de resort, moral sau material, în cazul în care o lege adoptată pe această cale produce efecte necorespunzătoare? Iată, legile Justiţiei au fost adoptate prin asumarea răspunderii, iar după câteva luni, doamna ministru Macovei a venit cu circa 140 de amendamente pe marginea lor. Din moment ce Alianţa D.A. adoptă dictatura în procesul exercitării puterii, este greu de crezut că spiritul democratic european va pătrunde prea curând în viaţa noastră politică. Îmi exprim convingerea că este mai bine să cadă zece guverne, indiferent de culoarea lor politică, decât să votăm o asemenea reformă în domeniul sănătăţii, fiindcă n-am face altceva decât să ne semnăm cu propria mână actul de deces.

Vă mulţumesc pentru atenţie.