Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

"O ruşine de moţiune"

Răul incredibil s-a petrecut: Senatul a votat cu o ruşinoasă majoritate moţiunea simplă îndreptată împotriva Ministrului Justiţiei, Monica Macovei. Nu mi-aş fi putut închipui că aritmetica votului bate realitatea politică a Coaliţiei de guvernământ, şi asta chiar după ieşirea PC de la Guvernare. Ceea ce este însa şi mai greu de închipuit este tupeul cu care o nouă majoritate din Parlament îşi permite să se joace cu imaginea României la nici două luni de la aderarea la Uniunea Europeană.

Desigur, poate unii vor spune că sunt subiectiv, dată fiind susţinerea pe care i-am acordat-o în Parlament ministrului Macovei. Şi i-o voi acorda în continuare. Am făcut însă acest lucru nu pentru a respecta disciplina de partid sau disciplina politică parlamentară, ci pentru că acest ministru a dovedit perseverenţă, determinare pentru a se bate pentru nişte lucruri în care crede şi asta deasupra oricaror interese personale. În fond, Monica Macovei, persoana fără niciun fel de ambiţii politice, a intrat în arenă publică pentru a vindeca una din cele mai acute boli ale societăţii româneşti: justiţia. Şi a şi reuşit, iar asta nu o spun eu sau colegii mei din Partidul Democrat, partid care o susţine pe Monica Macovei. Au spus-o şi o spun cei de la Bruxelles, de la Comisie şi Parlamentul European, iar aceştia nu cred ca au vreun alt interes decât acela ca România să fie cu adevărat un stat democratic, cu o justiţie independentă, un stat care se alătura celorlalte democraţii din Uniunea Europeană.

Înainte de a o judeca politic pe Monica Macovei, trebuie să ne răspundem firesc la o întrebare: a reuşit ea sau nu să facă acele reforme în justiţie care să ne permită să devenim membri ai Uniunii Europene? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, pentru că de la 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii. Când a acceptat să fie ministrul justiţiei, Monica Macovei şi-a asumat o obligaţie de rezultat : să elimine piedicile din justiţie care stăteau în calea aderării României. Din acest punct de vedere, Ministrul Macovei şi-a îndeplinit angajamentele, aşa cum puţini dintre miniştrii actualului cabinet au facut-o.

În fond, un om politic, un ministru, trebuie judecat şi apreciat după rezultate şi nu după declaraţii, ţinuta vestimentară sau capacitatea ori talentul de a zâmbi. Pot accepta într-o oarecare măsură că ministrul Macovei ar fi putut fi un mai bun comunicator, dar poate nu a avut timpul necesar să ia lecţii de PR. În fond, din decembrie 2004 şi până la raportul de ţară din septembrie 2006, timpul a fost atât de scurt, iar steguleţele roşii la capitoul justiţie atât de mari, că Monica Macovei a preferat să neglijeze impresia artistică tocmai pentru că a constientizat faptul că problemele pe care le avea de rezolvat erau atât de multe şi atât de mari.

Ceea ce s-a pterecut în această saptămână în Senat constituie o ruşine pentru România ca proaspăt membru al Uniunii Europene. Probabil mulţi dintre oficialii de la Bruxelles si Strasbourg regretă intrarea României în Uniune la 1 ianuarie 2007. Poate, într-un mod mai mult sau mai puţin îndreptăţit, cei mai intransigenţi oficiali europeni pot spune ca România ar fi trebuit să fie ţinută în şah pentru a se mai maturiza politic. Dupa votul din Senat, nimeni nu i-ar putea contrazice.

Adevărul dureros este însa altul: în România, clasa politică nu face ce este bine pentru destinul european si democratic al României decat în mod condiţionat şi sub presiunea instituţiilor occidentale. Acum fiind cu sacii în caruţă ne permitem să facem orice, nemaicontând nimic în afară de interesele de grup ori de partid, sau frumuseţea circului făcut de la tribuna Parlamentului.