Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.88/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu subiectul "Preşedintele Băsescu s-a hotărât să şteargă definitiv optimismul oficialilor BNR şi al propriului guvern";

 

Domnul Teodor Atanasiu:

"Preşedintele Băsescu s-a hotărât să şteargă definitiv optimismul oficialilor BNR şi al propriului guvern"

"România va înregistra o scădere a produsului intern brut şi în trimestrul al doilea din anul 2009, ceea ce înseamnă că intrăm în recesiune, oficial, pe toate planurile", ne-a spus preşedintele Traian Basescu zilele trecute.

Gata cu "partea plină a paharului" văzută de premierul Boc în urmă cu câteva săptămâni, gata cu "V" economiei visat de guvernatorul Isărescu, gata cu soluţia salariilor plătite din bani FMI!

Fără iluzii, domnilor guvernanţi, că veţi putea face ce vreţi cu banii, doar pentru că începe o nouă campanie electorală! Fără optimism la Banca Naţională, domnule Guvernator! Preşedintele a spus "stop"!

Dramatic, cum îl ştim, în momentele cheie pentru domnia sa, preşedintele Băsescu s-a hotărât să anunţe public recesiunea instalată în România, având grijă să atenţioneze Banca Naţională a României că nu a făcut cele mai corecte previziuni şi că ar trebui să ia cu totul alte măsuri necesare acum pentru relansarea investiţiilor şi pentru reducerea inflaţiei.

Astfel, optimismul "roz" manifestat de oficialii BNR şi, mai ales, de Guvernul Boc până nu demult, a fost pus la colţ de preşedinte, care se vrea acum cel mai responsabil şi sincer politician din România.

Preşedintele nu ţine nici de această dată cont că se contrazice în declaraţii de la o lună la alta. Dacă în luna mai, dumnealui ne transmitea: "încă nu sunt îndeplinite standardele să putem afirma ca România este în recesiune", în luna iunie, acesta se răsgândeşte brusc şi ne anunţă că a devenit oficial: "România este în re-ce-si-une!"

Ce să mai înţelegem, dacă şeful statului spune, la jumătatea lunii mai, că, deşi începem să ne revenim din punct de vedere economic, România nu este încă pe punctul de a ieşi din criză, dar trendul este pozitiv, iar în iunie suntem deja în recesiune şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre derapajul economic!?

N-ar trebui, oare, preşedintele să fie cu adevărat sincer în acest moment şi să recunoască în faţa românilor că protejatul său, marele Guvern Boc, pe care l-a girat cu toată tăria în decembrie 2008, nu a adus României nicio schimbare în bine, ci doar promisiuni neonorate în faţa profesorilor, a pensionarilor, a celorlalte categorii sociale şi a mediului privat?

N-ar trebui, oare, acum, când însuşi Preşedintele României recunoaşte că ţara se îndreaptă spre derapaj economic şi social, acesta să devină în al treisprezecelea ceas responsabil în faţa românilor, a problemelor nesfârşite ale acestora, a nesiguranţei zilei de mâine cu care se confruntă majoritatea de mai bine de jumătate de an şi să demită acest guvern incapabil de a lua vreo măsură ce ar putea să stopeze toate aceste neajunsuri pe care, prin multitudinea de decizii aberante, miniştrii acestui cabinet nu contenesc să le mai genereze?

Dacă anunţul preşedintelui nu are doar iz de început de campanie electorală prezidenţială, prin arătarea vinovaţilor de ceea ce li se întâmplă românilor, în cu totul alte direcţii decât la Cotroceni, ne aşteptăm ca soluţiile dumnealui de stopare a declaratului derapaj să fie prezentate neîntârziat şi prima dintre acestea, o ştie foarte bine domnul Băsescu: guvernul Boc trebuie să-şi asume eşecul revărsat asupra acestei naţiuni şi să plece.