Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Ziua copilului, sub auspicii mai puţin favorabile în 2010"

Prima zi a lunii iunie nu a fost parcă la fel de frumoasă ca alte dăţi. Îngrijoraţi de traiul zilei de mâine, părinţii au lăsat în plan secundar cadourile, zâmbetele şi jocurile cu care îi obişnuiau pe cei mici, într-o zi specială, dedicată numai lor.

Banii sunt puţini, spre deloc; în atmosferă planează pericolul pierderii locurilor de muncă. Aproape nimeni nu se mai gândeşte la bucuria copiilor. Prioritară e obţinerea hranei, a medicamentelor, satisfacerea nevoilor de la baza piramidei. Se gândeşte şi se acţionează în termeni de balans la linia de plutire, pe un orizont de timp cât mai lung. Bucuria a devenit un lux, pe care cu greu o mai putem întreţine şi finanţa. Suportul bănesc alocat dreptului la fericire, pe care obişnuiam, cel puţin, să îl pretindem, nu mai există. Se aspiră acum în punga milei pentru guvern şi pentru nevoile acestuia, în continuă creştere.

Cu capetele plecate şi umerii aduşi de griji, părinţii îşi strigă cu obidă neputinţa. Teama, furia, deznădejdea nu mai lasă loc şi altor sentimente. Bugetul de stat e în zdrenţe, ba chiar ruşinos de gol. Nu mai sunt bani, nici măcar pentru tratamentele şi operaţiile copiilor foarte bolnavi, a căror viaţă atârnă de un fir de păr. Zeci şi zeci de spitale se află deja în incapacitate de plată, cu rezervele de medicamente şi materiale complet golite. Viaţa este suma unor necesităţi variabile, cu trend continuu crescător, uşor satisfăcute în prezenţa banilor. Fără elementul comun, banul, rezultatul dă cu minus.

Sunt asigurări certe că sumele pentru cointeresare şi sprijin acordat creşterii copiilor, din partea statului, se vor reduce drastic. Actualii guvernanţi nu mai consideră o prioritate sporirea natalităţii, a generaţiei tinere, altădată supranumită apoteotic viitorul ţării, poate pentru că însuşi viitorul, aşa cum l-au desenat mai marii, li se prefigurează în nuanţe opace, obscure, tenebroase. Guvernanţii nu mai acordă sprijin nici pentru încurajarea tinerilor de a-şi întemeia o familie, pentru că nu mai cred nici ei, la rândul lor, în viitorul naţiei române. Nu mai doresc decât filoane de bogăţie fără număr pentru procurarea satisfacerii necesităţilor-sugativă şi favorizarea clienţilor politici-paraziţi.

Că mai există un viitor sau nu, câţi dintre români vor mai trăi să-l vadă? Acum se lansează fraze stereotipate, cum că cine şi-a făcut copii să şi-i crească. Poate fi adevărat, dar, în orice ţară civilizată, minimul nivel de supravieţuire trebuie asigurat şi garantat unor copii nevinovaţi. Altfel, cu noua politică asumată a guvernanţilor nu vom ajunge decât o Românie fără români, într-un trend de exterminare a celor cărora soarta le-a surâs mai puţin. Într-o ţară în care elitele au luat drumul bejeniei, în speranţa unei vieţi mai bune, fără o generaţie nouă, proaspătă şi speranţa pe care o poate insufla aceasta, toate vor fi în zadar. Chiar dacă vom răzbate greutăţile, va fi în van, căci pentru cine ne vom fi zbătut? Fără un suflu nou, o boare de altceva vom deveni o ţară de hoţi, leneşi, mediocri, care se vor călca în picioare, în numele supravieţuirii şi afirmării superiorităţii spiritului de clasă.

De această dată, invocarea securităţii naţionale se poate avansa, în contextul problemelor copiilor, copilăriei şi a viitorului în care credem şi ne punem speranţa. Viitorul nostru decent şi demn este prioritate naţională şi îl desluşim, atât cât se poate, doar în ochii copiilor noştri. Bunăstarea şi fericirea lor este cea mai inspirată şi raţională investiţie pe care o putem face, de aceea ei sunt ultima redută pe care trebuie s-o apărăm, acum când guvernul şi-a înfrânt şi scrupulul minimal, acela de a lua de la gura copiilor.